FC Bihor – FC Bacău se joacă ACUM, pe ploaie. Orădenii au nevoie de victorie pentru a continua să spere la play-off, de care băcăuanii sunt mai aproape

Marius ANGHEL 11 Oct. 2026, 16:16 Liga 2
FC Bihor - FC Bacău se joacă ACUM, pe ploaie. Orădenii au nevoie de victorie pentru a continua să spere la play-off, de care băcăuanii sunt mai aproape

Al doilea și ultimul meci al zilei în Liga 2, dar ultimul și al etapei a 9-a, are loc la Oradea, pe stadionul ”Iuliu Bodola”, de la ora 15:45.

Se întâlnesc FC Bihor Oradea și FC Bacău, echipe antrenate de Erik Lincar, respectiv Costel Enache. Înainte de debutul etapei, orădenii erau pe locul 15, cu 9 puncte, iar bacăuanii se situau pe poziția a 4-a, calificabilă în play-off, cu 15 puncte. Acum, înainte de meciul direct, care încheie runda, FC Bihor este tot pe aceeași poziție, iar FC Bacău a coborât pe locul 8.

  • Etapa a 9-a a debutat de joi, la Sibiu, unde Știința Poli Timișoara și Steaua au remizat, sâmbătă au avut loc alte opt partide, iar astăzi, mai devreme, la Mogoșoaia, CS Afumați a învins-o la scor pe CSL Ștefăneștii de Jos.

FC Bihor nu a pierdut pe teren propriu în acest sezon, cum nici FC Bacău n-a pierdut

În ultima etapă, FC Bihor a cedat cu scorul de 2-3 în deplasare la nou-promovata SCM Râmnicu Vâlcea, suferind, astfel, a treia înfrângere în acest sezon.

În ultimul meci de acasă, echipa orădeană a trecut cu 3-0 de Steaua. Per total, FC Bihor are patru partide disputate pe teren propriu în această ediție a Ligii 2 și este una dintre cele patru formații care nu au pierdut. Printre ele se numără și FC Bacău.

În jocurile de pe teren propriu, echipa lui Erik Lincar a început sezonul cu două remize, 1-1 cu Unirea Slobozia și 1-1 cu AFC ASA Târgu Mureș, iar apoi a bifat două victorii, 4-0 cu CSL Ștefăneștii de Jos și 3-0 cu Steaua.

În clasamentul general se află în acest moment pe locul 15, cu doar 9 puncte și golaveraj 13-10. Mult sub așteptări, ținând cont că FC Bihor își propunea rezultate mai bune decât în sezonul trecut, în care a evoluat în play-off și a terminat pe locul 4, în mod normal calificabil în barajul de promovare, dar unde nu a jucat, fiindcă nu a primit licența pentru prima ligă!

FC Bacău a reușit un rezultat surpriză în ultima sa deplasare

De partea cealaltă, FC Bacău vine după un 2-2 acasă cu Cetatea Suceava, iar în ultima deplasare a reușit o surpriză, 1-0 la ACSM Reșița, pe locul 2 fiind atunci echipa lui Dorinel Munteanu.

Trupa moldoveană are trei jocuri disputate în deplasare în acest sezon și a înregistrat toate rezultatele posibile, în următoarea ordine: 2-3 la SC Popești Leordeni, 2-2 la SCM Râmnicu Vâlcea și 1-0 la ACSM Reșița.

În clasamentul general, cel intermediar, FC Bacău este pe locul 8, cu 15 puncte și 19-8 golaveraj, fiind prima din seria celor patru cu acest număr de puncte.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele etapei 9 din Liga 2, ediția 2026-2027

COMENTARIUL LIVE:

FC BIHOR ORADEA – FC BACĂU 1-0

Ioan Filip 33′ – penalty

FC Bihor: Ius. Chirilă – Pedro Albino, Antoche, A. Popa, Gal-Andrezly – I. Filip (cpt.), Jermol – Tescan, Bota, Cocian – Dolny
Rezerve: Oneț – Kilyen, Hora, Orban, Modan, Igna, Cruceru, Haită, Ed. Duțu
Antrenor: Erik Lincar

FC Bacău: Alloj – Inglada, P. Mitrică, Luncașu, Gab. Cîrstean, Mar. Bordea, Coajă, Andr. Pavel (cpt.), Juric, R. Moise, Lacerda
Rezerve: Luc. Anton – Forizs, Rob. Albu, Tud. Axinte, D. Burlacu, Rob. Ciobanu, P. Petre
Antrenor: Constantin Enache

Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor). Arbitru: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj). Arbitru asistent 1: Daniel Nagy (Sibiu). Arbitru asistent 2: Kristian Toth (Satu Mare). Arbitru rezervă: Eniko Biro (Satu Mare). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistrița-Năsăud). Delegat de joc: Cristian Ștefan Petrean (Hunedoara).

♦
♦Min 41
Alloj respinge în sus cu piciorul dreapt la un șut al lui Dolny, slab, pe centru, de la 13 metri central, mingea e retrimisă în fața porții, iar Alloj reține în ultima clipă în fața lui Filip, în 6 metri.
♦Min 39 Π Paul Antoche
îl ia pe sus pe Pavel în marginea terenului și primește și el cartonașul galben.
♦Min 38 Π
Pavel preia o minge în fața careului, Popa îi dă peste picior și căpitanul oaspeților și evident că pică, fiind împiedicat. E penalty, însă arbitrul consideră că Andrei Pavel a simulat și îi acordă cartonaș galben.
♦Min 33 1-0 Ioan Filip bate penalty-ul, se oprește puțin înainte să tragă, portarul nu e păcălit și sare pe direcția execuției, în dreapta sa. Mingea trece pe sub Alloj, și cu ajutorul gazonului ud, care a dat viteză balonului, și Filip răsuflă ușurat. FC bihor deschide scorul din penalty. Execuția lui Filip a fost modestă, dar a avut noroc cu gazonul ud.
♦Min 32
Centrarea din corner aduce mingea în fața porții, respingerea e slabă, în sus, Tescan protejează și încearcă să preia cu spatele la poartă, iar Luncașu bagă și el piciorul să ciupească balonul, dar îi dă în piciorul atacantului Bihorului, care asta aștepta și se aruncă pe jos. Arbitrul acordă penalty, corect.
♦Min 32
Centrare din stânga a lui Gal-Andrezly, Dolny reia cu capul din 7-8 metri, dintre doi fundași, lângă bara din dreapta, însă Alloj are un plonjon bun și respinge în corner
♦Min 29
Cocian are o nouă centrare bună din stânga, acum aproape de linia de margine, trimite înalt în fața porții, iar Ioan Filip, câștigător al duelului aerian cu Coajă, finalizează slab din 6 metri. Trimite cu capul cu pământul, pe centru, și mingea sare peste poartă.
♦Min 26 Π Pedro Albino
îl ține din spate pe Mitrică, pentru a opri un contraatac, și vede și el cartonașul galben. Bihorul încearcă să construiască și are mai mult posesia, iar FC Bacău așteaptă și s-a dovedit rapidă și periculoasă pe contraatacuri.
♦Min 18
Pe o fază de contraatac, după un corner al Bihorului, Cîrstean avansează pe stânga și trage la poartă din fața careului, însă Chirilă respinge simplu în sus și un coechipier degajează.
♦Min 13
Dublă mare ocazie pentru FC Bacău. Pavel trece printre doi adversari, pătrunde în careu și mingea șutată de el este blocată de portarul Chirilă. Din respingere, mingea ajunge la Mitrică, care trage cu dreptul din 12 metri ușor lateral stânga, sus, iar Chirilă parează salvator și de această dată.
♦În sezonul trecut, cele două echipe s-au întâlnit o dată, tot la Oradea, iar FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-0, prin reușitele lui Dragoș Tescan (4) și Luca Tincău (42). Acesta din urmă este acum la CS Dinamo. Este singurul joc direct dintre echipele antrenate de Erik Lincar și Costel Enache.
♦Min 5
Cocian centrează din stânga, Tescan scapă din marcajul lui Coajă, însă e incomodat puțin de fundaș, suficient pentru a-și schimba poziția corpului, iar atacantul Bihorului, singur în 6 metri, nu mai are o poziție excelentă de a trimite cu capul și o face peste poartă. S-a sucit într-o parte și asta a influențat finalizarea sa modestă din acea poziție ideală.
♦Min 4
O primă acțiune periculoasă la poarta lui Chirilă. O minge centrată din dreapta îl depășește pe Chirilă, e trimisă cu capul din 8-9 metri lateral stânga pe poartă, goalkeeperul e bătut, însă un fundaș repliat aproape pe linie respinge cu genunchiul. Mingea e respinsă apoi în fața careului, unde Lacerda faultează în atac.
♦Min 3 Π Alexandru Bota
intră prin alunecare la mijlocul terenului, târziu, îi pune o contră periculoasă lui Moise și primește cartonașul galben.
♦Min 1 A început partida de la Oradea, unde plouă și este frig. Foarte puțini spectatori veniți la stadionul ”Iuliu Bodola”.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele etapei 9 din Liga 2, ediția 2026-2027

Marius ANGHEL 11 Oct. 2026, 16:16 Liga 2
Pe aceeași temă