ACSM Reșița – CSM Slatina se joacă în etapa 9 din Liga 2, de la ora 13:00! Duel tare, la vârful clasamentului

Răzvan STÎNGĂ 10 Oct. 2026, 11:25 Liga 2
ACSM Reșița - CSM Slatina se joacă în etapa 9 din Liga 2, de la ora 13:00! Duel tare, la vârful clasamentului

Meciul ACSM Reșița – CSM Slatina încheie ziua de sâmbătă din Liga 2, de la ora 13:00, în Valea Domanului. Cele două echipe se află în rândul primelor clasate în campionat, distanța dintre ele find de patru puncte, cu plus pentru olteni. Oltenii sunt pe locul 1, cu 22 de puncte, iar bănățenii se află pe poziția a 2-a, cu 18 puncte.

În campionatul trecut, 2025-2026, cele două s-au întâlnit doar în întrecerea regulară, în urmă cu exact un an, la 4 octombrie 2025, tot în Valea Domanului. S-a impus actuala echipă condusă de Dorinel Munteanu, scor 2-0.

ACSM Reșița – CSM Slatina se joacă în etapa 9 din Liga 2

Reamintind ce s-a întâmplat în rundele trecute, ACSM Reșița a mai avut parte de o deplasare în etapa a 6-a a Ligii 2, când a mers să joace contra nou-promovatei SCM Râmnicu Vâlcea. Întâlnirea a fost una care l-a mulțumit pe antrenorul oaspeților, Dorinel Munteanu, pentru că reșițenii au reușit să învingă, scor 2-1. Însă, apoi, a urmat un duel pe teren propriu care a fost cedat, contra celor de la FC Bacău, scor 0-1, iar Dorinel Munteanu a trecut de cealaltă parte, fiind foarte supărat.

După cinci meciuri în Liga 2, ACSM Reșița avea patru victorii și o înfrângere, contabiliza 12 puncte și se afla la numai un punct de locurile 1 și 2, Știința Poli Timișoara și CSM Slatina.

”Trebuie să fim foarte concentrați, să fim hotărâți în ceea ce facem și să ținem cont doar de obiectivul propus pentru acest joc. Nu să ne gândim la următoarele jocuri.

Slatina are în componență jucători valoroși, dar tot ceea ce am făcut în această săptămână și în ultimele cinci săptămâni cred că i-a făcut pe băieți să își dea seama că potențialul lor este mai mare.

Pe hârtie este favorită Slatina. Pe teren trebuie să facem foarte mult. Trebuie să fim pregătiți, pentru că nu este un meci ușor. Niciun joc din campionat nu este ușor și ei trebuie să fie concentrați la maximum”, a spus Dorinel Munteanu înaintea partidei cu CSM Slatina.

Reșițenii și oltenii, în rândul celor mai bune echipe ale campionatului

De partea cealaltă, formația pregătită de Adrian Dulcea vine după trei victorii la rând. A trecut pe teren propriu de CSC Șelimbăr (scor 2-1) și Chindia Târgoviște (scor 3-2), dar a învins și în deplasare, pe CSC Dumbrăvița (scor 2-0).

Anterior, CSM Slatina mai bifase o remiză în Bacău (scor 0-0) și o victorie pe teren propriu cu Metalul Buzău (scor 2-0). Până acum, clubul din județul Olt nu a pierdut în Liga 2, având un bilanț de șapte victorii și o remiză.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele etapei 9 din Liga 2, ediția 2026-2027

COMENTARIUL LIVE:

ACSM REȘIȚA – CSM SLATINA

ACSM Reșița: Ius. Popescu – Salhi (cpt.), Chera, Visic, Beșca, Rimovecz, Lenghel, Zavnik, Bărbuț, Chira, Mijic
Rezerve: Gab. Ursu – Apro, Bloj, Savija, Boșneag, Lazarovici, Tchassem, Lawal, Buzan
Antrenor: Dorinel Munteanu

CSM Slatina: Răcășan – Lăpădătescu, Năstăsie (cpt.), Rz. Matiș, Y. Sorescu, Munoz, Magyari, Riza, Șerbănică, Bărăitaru, Bordușanu
Rezerve: Preduț – Al. Ureche, Al. Stan, Em. Pacionel, Gheoroae, Cl. Stancu, Andreș, Velea, Solcan
Antrenor: Adrian Dulcea

Stadion: ”Mircea Chivu” (Reșița – Caraș-Severin). Arbitru: Claudiu Cristian Gaitin (Timiș). Arbitru asistent 1: Bogdan Ioan Cozorici (Sălaj). Arbitru asistent 2: Constantin Cristian Cosmescu (Vâlcea). Arbitru rezervă: Dan Buzărnescu (Dolj). Observator arbitri: Florin Miron (Sibiu). Delegat de joc: Malac Romeo (Timiș)

♦

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele etapei 9 din Liga 2, ediția 2026-2027

Răzvan STÎNGĂ 10 Oct. 2026, 11:25 Liga 2
Pe aceeași temă