Nu e liniște la Chindia nici în perioada de pauză competițională, chit că echipa a legat două victorii la rând, 4-0 cu CSC Șelimbăr, acasă, și 1-0 cu Unirea Slobozia, în deplasare.
Chiar în ziua în care echipa a plecat într-un cantonament centralizat la Zărnești, la o baza sportivă inaugurată recent de primărie (luna februarie a acestui an), Chindia s-a despărțit de cel mai bine plătit angajat, consilierul juridic Georgiana Niculae, care beneficia și de alte fonduri, în cote ireale pentru acest nivel, după cum Liga2.ro va detalia mai jos.
Niculae încasa lunar, la Chindia, peste 6.000 euro doar din salariul de bază, aferent încadrării pe funcție – consilier juridic – dar și, atenție, că aici e bonusul mare, plata pentru atribuțiile legate de platforma Football Connect.
”Peste 20.000 lei, aproape 5.000 de euro, de aici, din responsabilități care presupun doar înregistrarea de transferuri în platformă. Nici în Liga 1 nu se dau acești bani, sau sunt trecute atribuțiile FC în fișa postului unui oficial care stă pe bancă”, ne-au declarat surse familiarizate cu platforma.
Confirmat pe plan local, pe vremea când era director sportiv la Târgoviște, Ciprian Iugulescu avea în fișa postului de director și aceste aspecte, inclusiv comunicarea cu FIFA și UEFA, fără a fi plătit separat sau fără a avea vreun alt contract. Prin comparație, președintele de atunci al Chindiei încasa 3.500 euro lunar, iar directorul sportiv puțin sub 2.000, cu toate “suplimentele” din atribuții legate de platforme.
Contactat de Liga2.ro, ofițerul de presă al clubului, Cosmin Enache, nu a vrut să comenteze în niciun fel pe seama acestei mutări.
Decizia ca Georgiana Niculae să fie înlăturată din club îi aparține președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și a fost luată de luna trecută, după ce acesta a parcurs documentele din programul de finanțare pe care l-a solicitat clubul.
”Păi eu am 22.000 lei și stau toată ziua la muncă, plus weekenduri, iar ei îmi cer banii ăștia pentru ce!? Să completeze cineva niște date într-o aplicație? E bătaie de joc”, s-ar fi plâns Ștefan unor apropiați.
În aceeași schemă de finanțare și aproape de același nivel salarial s-ar afla și soția lui Marius Pavel, prezentat drept asociat principal la Chindia, alt fapt care ar fi stârnit mânia autorităților!

Niculae, instalată la Chindia în 2021 în locul lui Constantin Dumea omul bun la toate – a fost percepută în toți acești ani drept un element conflictual în cadrul clubului. De-a lungul anilor, s-a certat cu toți angajații, le-a răfăcut referate de sancționare, a cerut socoteală jucătorilor pentru prestațiile din teren, inclusiv în scris, în multitudinea de memorii pierdute, sau, mai rău, le-a fixat verbal antrenorilor obiective.
Două exemple: în apărarea clubului față de memoriul depus de Sergiu Buș în toamna lui 2023, sub semnătura consilierului juridic Georgiana Niculae a apărut mențiunea că ”jucătorul nu și-a folosit capacitățile intelectuale”, documentele fiind de natură să provoace zâmbete amare comisiei. Ulterior, jurista a fost trimisă în preaviz de președintele clubului de la acea vreme, Andrei Cordoș, dar reprimită în funcție de conducerea intermiară, după ce acesta a fost demis. Mai departe, în toamna anului trecut, potrivit surselor noastre, Niculae l-ar fi chemat în biroul său pe Ilie Poenaru pentru a-i transmite de câte puncte are nevoie echipa pentru a intra în play-off!
Pentru că a crezut că are putere deplină la Chindia, Niculae a început inclusiv să ceară bani pentru echipamente la juniori, părinților de la grupele din centrul Chindiei.
”A venit cu Florim Gardoș și ne-a spus să dăm câte 500 de lei de copil. Acum, vara asta, în iulie. Pe un ton de ziceai că ea e patroana clubului. Inclusiv la feminin, unde fetelor li se tăiaseră și sandwich-urile din deplasări. Plus la grupele mici, unde copiii abia se apucă de fotbal. Noi ne-am gospodărit cum am putut cu Ghergu și cu cine am mai fost, puneam bani între noi, părinții, dar nu 500 lei pentru echipamente Nike care la anul le rămân mici. S-ar purtat cu noi într-un mod jignitor”, ne-au transmis părinții jucătorilor.
Informațiile au fost parțial confirmate din club: ”Și trebuia să joace în alea rupte, de anii trecuți? Suntem la alt nivel acum, Florin Gardoș le-a comunicat antrenorilor ce și cum.”
Foto: DB-sport.ro