CSC Dumbrăvița a pierdut cu scorul de 0-2 în runda 8 din Liga 2, acasă, contra ACSM Reșița, după un nou joc în care nu a excelat neapărat, dar a avut ocazii.
De altfel, formația din comuna de lângă Timișoara rămâne fără victorie după aproape jumătate din sezonul regular, iar antrenorul Florin Fabian a apreciat că elevii săi nu meritau să piardă jocul!
Paradoxal, în ciuda pozițiilor din clasament diametral opuse, CSC Dumbrăvița a avut prima ocazie importantă a meciului, în minutul 9, când Bogdan Vasile a tras direct în blocaj dintr-o situație de neiertat.
După o șansă irosită de Bărbuț, Reșița a reușit să obțină ocazia deschiderii scorului nesperat. După un corner la care Gladun a trimis mingea aiurea, pe spate, spre propria poartă, Mucuță a încercat să respingă balonul, dar nu a ajuns cu piciorul la ea, ci l-a lovit în mână. S-a dictat penalty pentru henț evident, iar Stefan Visic l-a învins pe Mikloș în minutul 22.
Peste șapte minute, dumbrăvițenii ar fi putut egala, dar Panaite a trimis din 4 metri, cu capul, puțin peste buturi.
Repriza a doua a început cu o ocazie irosită, tot puțin paradoxal, de gazde. Mucuță a ascăpat singur spre poartă, dar a tras în plasa laterală.
În minutul 57 a fost rândul Reșiței să rateze. Mijic a reluat cu capul și minge a trecut peste buturi. A urmat o reluare a lui Boșneag după o faxă fixă, fără probleme pentru Mikloș, pentru ca în minutul 61, Stefan Visic să înscrie cu capul, după un corner.
La „cel mai periculos scor”, gazdele nu au dezarmat și au avut o ocazie, din fază fixă, a lui Gunie, parată însă de Popescu. Rimovecz putea mări diferența, dar a trimis alături în minutul 74. Tabela nu s-a mai modificat însă până la final de meci.
Antrenorul Dumbrăviței, Florin Fabian, a punctat că elevii săi nu meritau să piardă împotriva Reșiței.
”Din punctul meu de vedere, după aspectul jocului, nu meritam să pierdem astăzi. Cu tot respectul pentru cei de la Reșița! Am avut posesia mai bună, am avut ocaziile mai clare. În prima repriză, Gunie – ocazie mare, Panaite – ocazie mare. Dar, din păcate, astăzi am făcut să luăm un gol din penalty. Sigur, puteam să evităm acel corner și acea situație, dar, la momentul acesta, când suntem în situația în care suntem, un astfel de gol poate turna plumb în picioarele jucătorilor. Dar am reușit să trecem și de acel moment și repriza a doua am avut situații de gol, acolo cu Mucuță, situație mare de joc. Am avut multe atacuri poziționale, ne-am câștigat dueluri. Deci, un meci pe care nu meritam să-l pierdem, din punctul meu de vedere”, a declarat Fabian despre joc.
A fost de acord cu Dorinel Munteanu, că echipa sa a fost bătută din două faze fixe. ”Din păcate, la două faze fixe, cum spuneam. Cum spuneam, primul penalty a fost obținut dintr-un corner, o minge deviată în mână. Al doilea, din nou corner și nu reușim să ne câștigăm duelul, să sărim în adversar. Dar ăsta e fotbalul. Ei au fost mai pragmatici astăzi. Noi am încercat să jucăm, am și reușit. În multe momente am arătat ca o echipă care nu-și merită locul în clasament. Am avut atitudine, pentru care îi felicit pe jucători. Ne dă speranțe jocul pentru viitor, dar, bineînțeles că întotdeauna rezultatul contează, e cel care rămâne și sper să nu-i apese mai mult pe jucători în contextul viitoarelor meciuri”, a mai adăugat ”principalul”.
CSC Dumbrăvița și CSM Olimpia Satu Mare sunt singurele echipe fără victorie în acest sezon de Liga 2 și Florin Fabian recunoaște că e o criză la echipa sa, care poate fi depășită.
”Este o criză când nu ai rezultate, dar eu am încredere în continuare în echipă și, mai ales după jocul de astăzi, după momentele pe care le-am avut, trebuie să privim încrezători și să facem cât mai multe puncte până în iarnă. Acesta e lotul pe care îl avem. Doar munca și mentalul nostru, care trebuie să se întărească, să ne recăpătăm încrederea poate să ne ducă spre o situație mai bună”, a punctat Fabian.
CSC Dumbrăvița ar urma să-și stabilească două amicale în pauza competițională. La reluare, va juca în deplasare la Cetatea Suceava. Momentan este penultima în clasamentul Ligii 2, cu 3 puncte și 5-16 golaveraj. Tot 3 puncte are și ultima clasată, CS Dinamo, dar aceasta are un golaveraj mult mai slab, 9-27.
Foto: Robert Sava / CSC Dumbrăvița