Unirea Tășnad schimbă antrenorul după doar două etape în Liga 3. Acordul cu Mihai Sabău, rupt

Andrei PASCU 08 Sep. 2026, 20:46 Liga 3
Unirea Tășnad schimbă antrenorul după doar două etape în Liga 3. Acordul cu Mihai Sabău, rupt

Schimbare de antrenor la Unirea Tășnad, echipă din Liga 3 care activează în Seria 8! Momentan, formația din eșalonul al treilea a anunțat doar despărțirea de antrenorul principal Mihai Sabău, dar în curând va fi comunicat și numele noului șef al băncii tehnice.

Până la găsirea omului care va gestiona partea sportivă a primei echipe, interimatul va fi asigurat de Ioan Pap Deac și Cosmin Iuhas.

Unirea Tășnad s-a despărțit de antrenorul Mihai Sabău

Este posibil ca despărțirea de antrenorul Mihai Sabău să fi fost decisă și din cauza faptului că în primele două runde de Liga 3 – Unirea Tășnad a obținut doar un punct. În prima etapă a fost înregistrată o înfrângere categorică, 0-3 pe terenul celor din Crișul Sântandrei.

În runda a 2-a a fost înregistrată o remiză cu Sănătatea Cluj, pe terenul propriu, scor 1-1, pentru ca în aceste zile să fie anunțată despărțirea dintre conducere și antrenor.

Urmează să fie comunicat noul antrenor principal, dar până atunci interimatul va fi asigurat de Ioan Pap Deac și Cosmin Iuhas, antrenori în cadrul AFC Unirea Tășnad.

AFC Unirea Tășnad se desparte de antrenorul principal Mihai Sabău, după o perioadă în care acesta a contribuit la parcursul echipei și la rezultatele obținute.

Decizia vine din motive profesionale. Activitatea desfășurată de Mihai Sabău în cadrul Școlii Federale de Antrenori, în calitate de lector, precum și programul cursurilor pentru obținerea Licenței UEFA C nu îi mai permit prezența fizică necesară la antrenamentele echipei.

Astfel, colaborarea dintre cele două părți ajunge la final, iar conducerea AFC Unirea Tășnad îi mulțumește lui Mihai Sabău pentru profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă pe parcursul perioadei petrecute la echipă, precum și pentru contribuția sa la rezultatele obținute.

Pentru Mihai Sabău urmează o perioadă în care activitatea din cadrul Școlii Federale de Antrenori și cursurile pentru Licența UEFA C vor ocupa un loc important, iar Unirea Tășnad îi transmite mult succes în proiectele profesionale care urmează.

Până la stabilirea următorului antrenor principal, pregătirea echipei va fi asigurată de Ioan Pap Deac și Cosmin Iuhas, antrenori în cadrul AFC Unirea Tășnad”, a transmis Unirea Tășnad pe site-ul oficial.

Unirea Tănad, locul 10 în Seria 8 din Liga 3

Unirea Tășnad este pe locul 10 din 12 echipe în Seria 8 a Ligii 3, cu doar 1 punct acumulat. Le devansează doar pe Unirea Dej și pe Transilvania Sport Acadeemy, care nu au adunat nici măcar un punct până acum.

În runda a 3-a a Ligii 3, Unirea Tășnad va întâlni Lotus Băile Felix, pe teren advers.

Foto: Unirea Tășnad

Andrei PASCU 08 Sep. 2026, 20:46 Liga 3
Pe aceeași temă