Etapa a 6-a a Ligii 2 a debutat vineri, la Slatina, unde CSM Slatina a obținut o victorie in extremis contra Chindia Târgoviște, cu 3-2, după ce a avut 2-0 și a fost egalată.
Sâmbătă, 5 septembrie 2026, au loc opt jocuri, iar etapa se încheie duminică, după desfășurarea ultimelor două jocuri ale rundei.
Șapte dintre jocurile programate sâmbătă au loc de la ora 11:00, pe stadioanele din București (Steaua), Râmnicu Vâlcea (Municipal – 1 Mai), Cisnădie (Măgura), Slobozia (1 Mai), Ștefăneștii de Jos (Dumitru Mătărău), Târgu Mureș (Trans-Sil) și Chiajna (Concordia). De la ora 12:30, la Clinceni, se joacă ultimul meci al zilei, SC Popești Leordeni – FC Bihor Oradea.
Ultimele două partide ale etapei se dispută duminică. De la ora 11:00, la Ruși-Ciutea, are loc FC Bacău – CSC Dumbrăvița, iar de la ora 12:30, la Satu Mare, se desfășoară CSM Olimpia – Știința Poli Timișoara.
După primele cinci etape, trei echipe sunt neînvinse în acest sezon, Știința Poli Timișoara, CSM Slatina și SC Popești Leordeni.
După trei runde în care CSM Slatina a fost lider, după etapa a 5-a pe prima treaptă a urcat, la golaveraj, Știința Poli Timișoara. În urma victoriei de vineri seară cu Chindia, CSM Slatina a acumulat 16 puncte și a revenit pe primul loc cel puțin până duminică, atunci când va juca Știința Poli la Satu Mare.
Pe celelalte poziții calificabile în play-off se situează Știința Poli Timișoara (13 puncte), Concordia Chiajna (12, 11-8), ACSM Reșița (12, 9-6), Chindia Târgoviște (9, 12-8) și SC Popești Leordeni (9, 10-6). Tot 9 puncte are și CS Gloria Bistrița (7-4), situată pe locul 7, din cauza golaverajului mai slab.
În subsolul clasamentului sunt Unirea Slobozia și Steaua București, ambele cu câte 1 puncte, iar imediat deasupra lor este CSM Olimpia Satu Mare, cu 2 puncte.
Așa cum v-am obișnuit, toate jocurile din Liga 2 vor putea fi urmărite în format LIVE-TEXT pe Liga2.ro. Întreg programul sezonului regular al Ligii 2, ediția 2026/27, îl poți vedea aici.
sâmbătă, 5 septembrie 2026, ora 11:00
Stadion: Steaua (Sectorul 6 – București)
Arbitru: Cristian Moldoveanu (Covasna). Arbitru asistent 1: Gabriel Neagu (Călărași). Arbitru asistent 2: Vasilică Viorel Dobre (București). Arbitru rezervă: Eduard-Alexandru Belega (Argeș). Observator arbitri: Gabriel Gherman (București). Delegat de joc: Ion Daniel Pirciu (Argeș).
♦
Stadion: Municipal – 1 Mai (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea).
Arbitru: Mihai-Laurențiu Ene (Giurgiu). Arbitru asistent 1: Răzvan Tudor (București). Arbitru asistent 2: Marian Istrate (Ilfov). Arbitru rezervă: Adelin Pavel (Olt). Observator arbitri: Florin Miron (Sibiu). Delegat de joc: Cristian Ștefan Petrean (Hunedoara).
♦
Stadion: Măgura (Cisnădie – Sibiu).
Arbitru: Andrei Florin Vremăroiu (Dâmbovița). Arbitru asistent 1: Cristian Cășuț (Arad). Arbitru asistent 2: Kristian Toth (Satu Mare). Arbitru rezervă: Eduard Andrei Centea (Sălaj). Observator arbitri: Dan Monea (Alba). Delegat de joc: Viorel Dorinel Dincă (Călărași).
♦
Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomița).
Arbitru: Valentin Marius Florescu (Covasna). Arbitru asistent 1: Gabriel Andrei Boncz (Brașov). Arbitru asistent 2: Marian Carson (Constanța). Arbitru rezervă: Alexandru Dincă (Călărași). Observator arbitri: Laurențiu Ionașcu (Buzău). Delegat de joc: Petre Badea (Tulcea).
♦
Stadion: ”Dumitru Mătărău” (Ștefăneștii de Jos – Ilfov).
Arbitru: Dorin Alexandru Burloiu (Galați). Arbitru asistent 1: Cristi Ichim (Brăila). Arbitru asistent 2: Daniel Nistor (Alba). Arbitru rezervă: Gavril Darius Boldu (Vâlcea). Observator arbitri: Florin Buzărnescu (Dolj). Delegat de joc: Lucian Sorin Cîrjă (Constanța).
♦
Stadion: Trans-Sil (Târgu Mureș – Mureș).
Arbitru: Cristian Vîrgolici (Brăila). Arbitru asistent 1: Andrei Constantin Diaconu (Iași). Arbitru asistent 2: Cosmin Robert Viţelaru (Vaslui). Arbitru rezervă: Jozsef Szakacs (Covasna). Observator arbitri: Bogdan Zanfirescu (Botoșani). Delegat de joc: Mihai Silviu Ţîra (Alba).
♦
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov).
Arbitru: Claudiu Andrei Filip (Dolj). Arbitru asistent 1: Sebastian Păduraru (Suceava). Arbitru asistent 2: Mihăiță-Adrian Noroc (Botoșani). Arbitru rezervă: Gabriel Oprea (Călărași). Observator arbitri: Bogdan Mugurel Velicu (București). Delegat de joc: Ciprian Prisăcaru (Dâmbovița).
CS Afumați: Dav. Dumitrescu – A. Lazăr, Diomande, Al. Enache, Sanogo, Zaina, Mihoreanu, Robicek (cpt.), Gallo, Raicu, McCarthy
Rezerve: Cimpoeșu, Strizu – Al. Păun, Sersescu, Sacară, Vl. Marica, Liș, Ghineț, Dar. Stancu
Adiționali: – Kaplan, Nnochiri
Antrenor: Vasile Neagu
♦
sâmbătă, 5 septembrie 2026, ora 12:30
Stadion: Clinceni Arena (Clinceni – Ilfov).
Arbitru: Marius Daniel Bădoiu (Dolj). Arbitru asistent 1: Mihai – Marian Ionescu (Argeș). Arbitru asistent 2: Lucian Tănase (Argeș). Arbitru rezervă: Ion Dănuț Miricioiu (Argeș). Observator arbitri: Gheorghe Moise (București). Delegat de joc: George Constantinescu (Olt).
♦
duminică, 6 septembrie 2026, ora 11:00
Stadion: Baza Sportivă FC Bacău (Ruși-Ciutea – Bacău).
Arbitru: . Arbitru asistent 1: . Arbitru asistent 2: . Arbitru rezervă: . Observator arbitri: . Delegat de joc: .
COMENTARIUL LIVE
♦
duminică, 6 septembrie 2026, ora 12:30
Stadion: Olimpia – ”Daniel Prodan” (Satu Mare).
Arbitru: . Arbitru asistent 1: . Arbitru asistent 2: . Arbitru rezervă: . Observator arbitri: . Delegat de joc: .
COMENTARIUL LIVE
♦
vineri, 4 septembrie 2026, ora 17:30
Stadion: 1 Mai (Slatina – Olt). Arbitru: Mihail-Sebastian Lăstun (Vâlcea). Arbitru asistent 1: Emeric Tocai (Sibiu). Arbitru asistent 2: Nicolae Bogdan Mociorniță (Prahova). Arbitru rezervă: Mihail Denis Boldu (Vâlcea). Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat de joc: Horațiu Ion Stănescu (Dolj).
♦Min 90+1 3-2 Corner din stânga pentru Slatina, Pacionel bate bine, cu boltă, pe bara a doua, Robert Riza sare mai bine în 6 metri decât Briceag și trimite cu capul înspre stânga, frumos, lângă bară. Mocan a plonjat, dar nu a putut evita golul.
♦Min 77 2-2 Honciu centrează bine dintr-o lovitură liberă din dreapta, pe bara a doua, Antonio Vera Carrillo se demarcă excelent, pune latul stâng din 6 metri, de lângă Lăpădătescu, și înscrie în fața sa. Chindia reușește egalarea după ce a pus presiune în ultimele minute.
♦Min 62 2-1 Honciu șutează în transversală de la 18-19 metri ușor lateral stânga, din lovitură liberă, mingea revine în joc, iar Alexandru Băluță trimite cu capul din 10-11 metri și înscrie în dreapta. Răcășan a plonjat după minge, dar nu a ajuns-o.
♦Min 52 2-0 Defensiva Chindiei e făcută șah-mat. Magyari preia în fața careului și pasează printre doi adversari în dreapta careului, Sorescu preia și trimite în centru, iar Ionuț Năstăsie e mai rapid decât Celea și pune latul drept din 6-7 metri și trimite pe lângă Mocan.
♦Min 19 1-0 Granja Hurtado primește în stânga și așteaptă urcarea lui Șerbănică, îi pasează, acesta preia și centrează în careu, nu foarte bine, dar Răzvan Matiș se demarcă excelent la 10 metri, pune latul stâng și trimite puternic la vinclul colțul scurt, în fața sa, fără speranțe pentru Mocan. CSM Slatina deschide scorul pe un fond de joc mai bun avut în acest început de partidă.