Motivul pentru care FCU Craiova a fost introdusă de FRF în Cupa României, deși a fost exclusă, sezonul trecut, din toate competițiile federației. EXCLUSIV

Motivul pentru care FCU Craiova a fost introdusă de FRF în Cupa României, deși a fost exclusă, sezonul trecut, din toate competițiile federației. EXCLUSIV

FCU Craiova va disputa, miercuri, 29 iulie 2026, cu începere de la ora 17:30, primul său meci oficial după ce și-a reluat activitatea. Echipa clubului patronat de Adrian Mititelu a fost introdusă de Federația Română de Fotbal în Turul 1 al Cupei României, deși fuseseră exclusă în data de 10 septembrie 2025 din toate competițiile forului!

Echipa olteană ultima dată în Liga 3, în ediția trecută a campionatului, în care evoluase doar în primele două etape, și-a reluat activitatea la data de 20 iulie 2026.

Emilian Hulubei explică de ce FCU Craiova a fost introdusă de FRF în Cupa României, deși fusese exclusă sezonul trecut

După ce, în prima fază, în vara trecută, FCU fusese retrogradată din Liga 2 în Liga 3, deoarece nu primise certificarea pentru eșalonul secund, ulterior, trupa olteană a jucat un meci în Cupa României și două partide din campionatul Ligii 3, dar apoi a fost exclusă din toate competițiile FRF din cauza litigiilor cu foști antrenori și fotbaliști.

Înainte de reluarea activității, în această lună, FCU Craiova s-a ”trezit” cu o altă problemă. Juan Bauza și-a reziliat unilaterial contractul cu clubul, iar Emilian Hulubei, președintele AFAN, îi lua apărarea în GSP: ”Juan Bauza nu mai poate fi legat de FCU Craiova din momentul în care echipa nu s-a mai înscris în nicio competiție. Societatea există, dar nu poți să ții un jucător pe o societate.”

ProSport a luat legătura cu Hulubei și i-a reamintit că în iunie 2025 a vorbit despre Bauza, spunând la vremea respectivă că un jucător, în speță fotbalistul argentinian, poate să joace și la Liga 4 dacă are semnat un contract cu societata respectivă. ”Da, am zis că poate să joace, dar asta nu înseamnă că e obligat să stea dacă el vrea să plece. În primul rând el este un fotbalist profesionist. În momentul în care am făcut, acum, din nou, aceste declarații despre Bauza nu știam că FCU se va înscrie la Liga 4. FRF a primit-o în Cupa României pe FCU să joace, adică într-o competiție organizată de către FRF, deoarece s-a constatat că după excluderea din toate comptițiile FRF din sezonul trecut, ulterior FCU a intrat în concordat preventiv, iar datoriile pentru care fusese exclusă au fost reeșalonate”, a spus Hulubei.

  • Președintele AFAN a explicat, astfel, și de ce FCU Craiova a fost introdusă de FRF în Cupa României, deși fusese exclusă din toate competițiile și nu mai avea ce să caute într-un turneu organizat de federație!
  • FCU Craiova o întâlnește, pe teren propriu, astăzi, de la ora 17:30, pe ACSO Filiași, echipă retrogradată din Liga 3 în Liga 4 și care va continua în cel de-al trei eșalon. Aceasta a fost preluată în această vară de antrenorul Dragoș Bon, o fostă cunoștință a FCU, în ultimul deceniu fost la rivala CSU Craiova. FCU îl are antrenor pe Costel Dumitrașcu.
Adrian Mititelu a avut, zilele trecute, o precizare publică față de situația dintre jucătorul Juan Bauza și clubul său, FCU Craiova

Ce spunea Emilian Hulubei despre Bauza, în vara trecută

La vremea respetivă, după excluderea din toate comprtițiile FRF, Adrian Mititelu se temea să nu cumva să îi piardă gratis pe Bauza și Blănuță, echipa fiind retrogradată în Liga 4, eșalon semiprofesionist.

Emilian Hulubei, președintele AFAN a intervenit și a explicat la vremea respectivă care e situația. ”Tocmai un contract semnat între părți este cel care confirmă apartenența unui fotbalist la o societate. Poate să joace și în Liga a 4-a. Dacă are contract, trebuie respectat. Câtă vreme este respectată înțelegerea scrisă, atât ca obligații, cât și ca îndatoriri, jucătorul aparține clubului.

Doar dacă echipa nu este înregistrată în nicio competiție sau dacă sunt restanțe financiare mai mari de 60 de zile, jucătorii pot solicita să fie eliberați pentru a putea semna cu altcineva. Se face cerere către comisii și solicitare unilaterală de denunțare a contractului”, a explicat Hulubei.

Juan Bauza, la despărțirea de FCU Craiova, în iulie 2024: ”Voi face mereu parte din familia FCU și vom fi mereu împreună”

În iulie 2024, Juan Bauza se despărțea de FCU Craiova, atunci retrogradată din prima ligă, și era cedat în Emiratele Arabe Unite, la FC Baniyas din Abu Dhabi.

Oltenii realizau un videoclip în care prezentau despărțirea argentinianului de club și sud-americanul își declara dragostea față de club, Mititelu și fani.

”Am vrut să fac acest video ca să îmi iau la revedere de la toți oamenii care m-au susținut din primul moment. Au trecut 3 ani din prima zi în care am venit și adevărul este că îmi este ciudată să îmi iau la revedere. S-au întâmplat multe lucruri frumoase, dar și mai puțin frumoase. Sezonul trecut am trecut printr-un moment dificil. A fost o situație cu adevărat nefericită. Nu am nicio îndoială că echipa va reveni unde merită să fie, pentru că este un club mare, pentru istorie, pentru fani. Suntem un club de primă ligă și, cu siguranță, vom reveni curând.

Cum vă spuneam, voiam să îmi iau la revedere. Sunt fericit pentru că va fi un pas nou în cariera mea, dar, totodată, mă simt ciudat să schimb clubul după atâta timp petrecut aici. În același timp, vreau să lămuresc câteva lucruri. Este adevărat că am avut alte oferte de la alte cluburi din România, dar cum deja am vorbit cu patronul nostru, realitatea este că nu m-aș fi simțit comod să port tricoul altei echipe din România. Este adevărat, am reprezentat cum am putut mai bine tricoul FCU și mă simt norocos că am petrecut atâta timp aici. Eu fac parte din familia FCU și voi face parte mereu, de aceea era dificil pentru mine să joc la alt club. Din acest motiv am luat decizia de a-mi continua cariera în altă țară, în Emirate. Este o oportunitate bună atât pentru mine, cât și pentru club.

Vreau să le mulțumesc colegilor, antrenorilor, staffului și tuturor celor care au fost alături de mine în acești trei ani și, bineînțeles, șefului nostru și familiei sale, care mi-a oferit tot ce a fost mai bun. Am doar cuvinte de mulțumire și vreau să vă mulțumesc tuturor fanilor care m-au primit bine din prima zi și m-au făcut să mă simt ca acasă. Și, totodată, vreu să spun că nu știu dacă mă voi întoarce într-un an, doi sau trei, dar, cu siguranță, pentru mine este clar și, dacă îmi permiteți, mi-ar plăcea să mă întorc să joc pentru club și, dacă este posibil, ar fi frumos pentru mine să îmi pot încheia cariera în acest club. Pentru că este un club pe care eu îl iubesc mult și reprezintă enorm pentru cariera mea.

Așa cum v-am spus, vă mulțumesc mult din nou. Voi face mereu parte din familia FCU și vom fi mereu împreună”, era mesajul lui Juan Bauza la despărțirea de FCU Craiova.

Foto: FCU Craiova

Pe aceeași temă