Metaloglobus a început să anunțe plecări din rândul jucătorilor alături de care a retrogradat din SuperLiga României în Liga 2, iar noul nume care se desparte de bucureșteni este Dragoș Huiban (36 de ani, atacant), care se afla în lotul lor din vara anului 2022, când a venit de la Steaua.
În sezonul trecut, 2025-2026, Huiban a contribuit cu șapte goluri pentru Metaloglobus, în totalul celor 40 de partide în care a evoluat.
Metaloglobus începe să se organizeze după ce a retrogradat în Liga 2. Astfel, după ce a făcut oficială despărțirea de spaniolul Damia Sabater, a transmis și despărțire de Dragoș Huiban.
Dragoș Huiban este originar din Bacău, iar până să facă pasul la Steaua, care s-a produs în ianuarie 2021, a evoluat la SCM Gloria Buzău, echipă din Liga 2 care se retrăgea pentru o zi din campionat, iar apoi a revenit asupra deciziei.
Sub comanda antrenorului buzoienilor, a lui Ilie Stan, atacantul ajungea în vara lui 2019. În întrecerea 2019 – 2020 a prins 18 meciuri (17 ca titular) și a dat șase goluri, iar în 2020 – 2021, până să meargă la Steaua, evolua destul de puțin, în nouă jocuri (șase ca titular), fără să mai înscrie.

În cariera sa a mai evoluat pentru FCM Bacău, FCM Onești, Național Sebiș, ASA Târgu Mureș, cu care a promovat în Liga 1, însă unde nu a fost păstrat, Academica Clinceni, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
În experiența de un an și jumătate la Steaua (ianuarie 2021 – iulie 2022), Dragoș Huiban a adunat 27 de jocuri și a marcat de două ori.
”Mulțumim, Dragoș Huiban!
Dragoș va rămâne pentru totdeauna parte din istoria Metaloglobus. A fost unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la cel mai important sezon din existența clubului și la realizarea unui obiectiv care părea, pentru mulți, imposibil.
În sezonul 2025-26, Dragoș a evoluat în 39 de partide și a înscris 6 goluri, aducând experiență, determinare și echilibru într-un vestiar care a scris istorie. Momentul care va rămâne pentru totdeauna în memoria suporterilor este golul marcat în minutul 85 al meciului cu Poli Iași, victorie cu 1-0, reușită care a adus promovarea și i-a adus titlul de omul meciului.
Îți mulțumim pentru profesionalism, devotament și pentru contribuția importantă avută la această performanță istorică. Ai lăsat o amprentă puternică asupra acestui club și vei avea mereu un loc special în familia Metaloglobus.
Îți dorim mult succes în continuare, Dragoș!”, a transmis Metaloglobus pe pagina de Facebook.
