Alexandru Gîț continuă la FC Voluntari! Conducea clubului din Ilfov a anunțat oficial faptul că i-a prelungit înțelegerea fundașului dreapta, accidentat grav în play-off-ul Ligii 2.
Apărătorul din Timișoara și clubul vor continua colaborarea și în următorii doi ani, până în vara anului 2028.
FC Voluntari se întoarce în SuperLiga României, după ce a câștigat la scor, 3-0, returul barajului de menținere/ promovare contra celor de la FC Hermannstadt. Fotbaliștii lui Florin Pîrvu au petrecut în vestiar, au cântat și au dansat.
Antrenorul ilfovenilor a fost emoționat, dar și Alexandru Gîț a fost în centrul atenției. A văzut întâlnirea cu sibienii din una din lojele stadionului din Voluntari, iar într-o secvență a fost surprins de camerele de filmat cum se bucura pentru reușită, luând chiar una din cârjele cu care se deplasează în această perioadă de recuperare și ridicând-o deasupra capului.

Reamintind, Alexandru Gîț trece, poate, prin cel mai greu moment al carierei! Accidentarea teribilă de la partida cu FC Bihor, când ”s-a ales” cu fractură de tibie și peroneu, îl va ține departe de gazon pentru multe luni.
Cea mai dificilă va fi recuperarea, dar în tot acest timp FC Voluntari încearcă să îi mențină moralul ridicat. Acum, el a prelungit contractul cu FC Voluntari, așa cum a și promis formația din Ilfov.
”FC Voluntari și Alexandru Gîț continuă împreună!
Clubul nostru a ajuns la un acord cu Alexandru Gîț pentru prelungirea contractului pe încă două sezoane.
În sezonul recent încheiat, fundașul nostru dreapta a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei, contribuind la parcursul care a readus FC Voluntari în Superliga României, prin cele 26 de apariții, un gol marcat și o pasă decisivă.
Dincolo de realizările din teren, Alex este unul dintre cei mai iubiți oameni din vestiar. Muncitor, carismatic și extrem de sufletist, el reprezintă valorile care definesc FC Voluntari-devotament, caracter și spirit de echipă, fiind un exemplu pentru coechiperii săi.
În ciuda momentului dificil prin care trece, familia FC Voluntari îi este alături, iar această prelungire reprezintă încă o dovadă a încrederii și respectului reciproc construite în tot acest timp.
Suntem convinși că îl vom revedea curând pe teren, mai puternic ca niciodată.
Multă sănătate, Alex, și cât mai multe succese în Superligă!”, a anunțat FC Voluntari pe Facebook.

În carieră, Gloria Buzău, FCU Craiova, U Cluj, Unirea Dej, Chindia Târgoviște și Șelimbăr sunt celelalte echipe pentru care a mai evoluat Gîț.
Cele mai multe partide le-a bifat chiar în tricoul Voluntariului, 54, marcând două goluri. În total, fundașul timișorean a adunat aproape 200 de apariții în liga secundă.
El are și un titlu de campion în Liga 2, cu FCU Craiova, la finalul sezonului 2020-2021.
FC Voluntari nu va mai miza, după promovarea în SuperLiga României, pe doi jucători. Alexandru Maxim s-a înțeles cu Universtiatea Craiova, iar Adam Nemec se retrage din fotbal.