Viorel Domocoș, după ce FC Bihor a trecut lejer a doua oară în play-off de Chindia: ”Copii extraordinari. Nu pot decât să-mi scot pălăria în fața lor”

Marius ANGHEL 06 May. 2026, 11:55 Liga 2

Două dintre cele trei victorii obținute de FC Bihor Oradea în jocurile disputate până acum în play-off-ul Ligii 2 au fost contra Chindiei. La același scor, 3-1.

Marți, în a doua rundă intermediară din acest turneu, trupa orădeană s-a impus fără probleme pe teren propriu în fața dâmbovițenilor și și-a asigurat, sportiv, prezența în al doilea baraj de promovare în SuperLigă. Asta, în condiția în care va primi licența din partea FRF, altfel, în locul său la baraj merge… Chindia, cea mai slabă din play-off, în condițiile în care despre Steaua se știe că nu poate urca în prima ligă din cauza formei sale de organizare.

După jocul desfășurat pe stadionul ”Iuliu Bobola”, antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, a avut cuvinte de laudă pentru prestația echipei și pentru modul în care jucătorii au gestionat partida.

FC Bihor n-a avut probleme în a se impune din nou împotriva Chindiei, Domocoș a fost mândru de jucătorii săi

Ioan Hora (15) și Dragoș Tescan (32) au înscris în prima repriză a meciului dintre FC Bihor și Chindia, dar diferența de pe tabelă putea fi mult mai mare până la pauză. Hora (52) a mai punctat o dată și în partea secundă, ca în curtea școlii, iar apoi echipa sa s-a relaxat și și-a lăsat adversarul să se chinuie să construiască. Formația dâmbovițeană a reușit, în cele din urmă, să înscrie și ea o dată, cu destul noroc, prin Doru Popadiuc (69), a avut și o minge trimisă în bară prin Brumă, însă cam atât, fiindcă în niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei.

După meci, antrenorul care a dat indicațiile de pe margine, în condițiile în care Erik Lincar a fost suspendat, a avut numai cuvinte de laudă pentru Ioan Hora și compania.

”Pot să vă spun doar atât: felicitări acestor copii extraordinari. Este un grup format de noi, un grup care și-a arătat și astăzi calitatea, valoarea și caracterul. Pentru felul cum au arătat în acest meci, pe o căldură sufocantă, nu pot decât să-mi scot pălăria în fața lor. Pentru mine este cel mai frumos grup pe care l-am avut până acum ca antrenor.

A fost un meci pe care cred că l-am controlat de la un capăt la altul. Am avut mai multe ocazii și poate trebuia să marcăm mai mult, dar important este că ne-am îndeplinit obiectivul: cele trei puncte”, a spus Domocoș.

  • FC Bihor, contra Chindia: Ed. Cadar – Ad. Iancu (Den. Sala 84′), I. Filip, A. Popa, Vătăjelu (S. Șerban 58′) – Enceanu (Moussinga 58′), Tud. Călin – Tescan (Andr. Gal 66′), Cocian, Gal-Andrezly – Hora (cpt.)(A. Chirițoiu 66′). Rezerve neutilizate: Cutean – Kereki, Seb. Cucu, Boiciuc.

Steaua, următorul adversar al Bihorului, tot la Oradea. Va fi o bătălie pentru locul 4

Prin acest succes, FC Bihor a acumulat 48 de puncte și a egalat-o pe Steaua, pe care, momentan, nu o poate depăși din cauza golaverajului inferior: 12-17, față de 8-10. Orădenii sunt pe locul 5 în play-off-ul Ligii 2, nu-l mai pot pierde, au în față Steaua, fără drept de promovare, dar nici ei nu sunt siguri că vor fi acceptați să joace barajul de promovare pe care bucureștenii nu-l pot disputa. FC Bihor nu are echipă feminină U15 de fotbal, astfel că nu poate lua licența pentru prima ligă, nu și-a asumat asta public și așteaptă verdictul FRF.

În următoarea etapă, a 9-a, penultima din turneu, FC Bihor primește vizita Stelei, duminică, de la ora 11:30, în bătălia pentru locul 4. În sezonul regular, în etapa 5, orădenii au fost gazde în fața Stelei și i-au administrat primul eșec, la scorul de 4-2.

”Ne-am pregătit foarte bine și am pus în practică ceea ce am lucrat. Urmează meciul cu Steaua și ne așteptăm la același lucru: o echipă care atacă și joacă doar la victorie. Numai victorie este obiectivul nostru”, a declarat Viorel Domocoș despre următorul joc al FC Bihor.

În turul play-off-ului, în Ghencea, FC Bihor a pierdut cu scorul de 1-3 în fața Stelei.

Foto: Remus Toderici / FC Bihor Oradea

Marius ANGHEL 06 May. 2026, 11:55 Liga 2
Pe aceeași temă