Delegarea Comisiei Centrale de Arbitri (CCA) la meciul dintre CSC Şelimbăr şi CS Tunari, programat sâmbătă, 25 aprilie, la Cisnădie, în etapa a 5-a a play-out-ului Ligii 2, ridică reale semne de întrebare.
La centru va fi clujeanul Dragoş Lunca, dar ajutoarele acestuia la cele două linii sunt fraţii gemeni Kopriva-Biro Tamas şi Kopriva Zsolt. Ambii vin din localitatea sătmăreană Carei, la fel ca şi rezerva de la acest meci, nimeni alta decât soţia lui Kopriva-Biro Tamas, Eniko!!!
Asta, în condiţiile în care CSC Şelimbăr este în luptă directă pentru salvarea de la retrogradare în Grupa B a play-out-ului Ligii 2 cu echipa sătmăreană CSM Olimpia, iar după victoria acesteia din urmă, de acum o săptămână, din meciul direct cu sibienii (4-0), trupa din nord-vestul țării s-a apropiat la un singur punct de ”călăreţii roşii”.
CSC Șelimbăr ocupă în acest moment locul 6 în Grupa B a play-out-ului, care duce în barajul pentru menţinerea în Liga 2, în timp ce CSM Olimpia se află pe poziția a 7-a, direct retrogradabilă.

Cu toate acestea, oficialii echipei din Şelimbăr susţin că nu sunt îngrijoraţi în urma delegării CCA.
Ioan Luca, directorul sportiv al ”călăreţilor roşii”, spune că are încredere şi este convins că nu vor fi probleme din punct de vedere al arbitrajului.
”Nu ne gândim noi la aşa ceva. Suntem convinşi că, din punct de vedere al arbitrajului, totul va fi OK. Altele sunt problemele, sperăm ca echipa să îşi revină după înfrângerea de la Satu Mare, să facem un joc consistent, la fel ca altele de pe teren propriu, să avem alături de noi suporterii şi sunt convins că putem obţine toate cele 3 puncte atât de importante”, a declarat Luca, pentru Tribuna.

Meciul dintre CSC Şelimbăr şi CS Tunari, ultima clasată în clasamentul Grupei B a play-out-ului Ligii 2, aflată la patru lungimi în spatele sibienilor, se dispută sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 11:00, pe stadionul Măgura din Cisnădie.
Foto principal: Erik Geiger / Mediafax Foto