Paul Pîrvulescu, numit antrenor la CS Tunari. Menținerea sportivă în Liga 2 a ilfovenilor ar fi un miracol

Marius ANGHEL 17 Apr. 2026, 13:34 Liga 2
Paul Pîrvulescu, numit antrenor la CS Tunari. Menținerea sportivă în Liga 2 a ilfovenilor ar fi un miracol

CS Tunari are, teoretic, un nou antrenor principal începând din această săptămână. Paul Pîrvulescu a fost anunțat oficial în această postură, însă rămâne de văzut care va fi poziția sa din acte la clubul ilfovean aproape retrogradat din Liga 2.

Pîrvulescu are 37 de ani și este cel mai tânăr antrenor din Liga 2 în acest moment.

Paul Pîrvulescu, noul antrenor al CS Tunari

Cu o zi înainte de meciul din campionat contra CSC Dumbrăvița, din etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 2, CS Tunari a anunțat instalarea lui Paul Pîrvulescu pe poziția de antrenor principal.

Acesta activa din vara anului 2024 la ACS LPS HD Clinceni, în Liga 3, cu care în sezonul trecut a fost în play-out, iar în sezonul actual a obținut calificarea în play-off, unde, în acest moment, ocupa ultima poziție, 8, în Seria 3.

Cei de la CS Tunari au avut un anunț vag despre numirea lui Pîrvulescu junior. Nu spun nici obiectivul pe care acesta îl are la echipă și nici măcar durata contractului.

”Bine ai venit, Paul!
Paul Pirvulescu este noul antrenor al echipei noastre.
Clubul nostru anunță venirea lui Paul Pirvulescu în funcția de antrenor principal.
Paul si-a inceput cariera de antrenor la LPS HD Clinceni in Iulie 2024 unde a antrenat pana in prezent, ca jucator acesta a trecut pe la echipe precum FCSB, Viitorul Constanta, FC Voluntari, ASA Targu Mures, St. Polten, Wisla Plock, Gaz Metan, Poli Iasi, Academica Clinceni, U Cluj, FK Csikszereda si Concordia Chiajna, adunand peste 200 de jocuri in prima liga.
Mult succes!”, sună anunțul clubului din Tunari.

Nu poate fi, oficial, antrenor principal în Liga 2, cel puțin în acest moment

Paul Pîrvulescu este fiul lui Eugen Pîrvulescu, membru în conducerea echipei FK Csikszereda.

Este originar din Mediaș și a fost fotbalist, fundaș lateral, la Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistriț, FCSB, Viitorul Constanța, FC Voluntari, ASA Târgu Mureș, SKN St. Pölten (Austria), Wisla Plock (Polonia), Poli Iași, Academica Clinceni, U Cluj, Csikszereda, Concordia Chiajna și ACS LPS HD Clinceni.

La Tunari va fi la a doua sa experiență ca antrenor și la prima la o echipă din Liga 2, cel puțin pentru patru jocuri, câte au mai rămas din sezonul actual.

În vara anului 2025, Pîrvulescu spunea, într-un interviu pentru iAMsport.ro, că așteaptă să înceapă școala de antrenori, pentru licența B și A, scria site-ul respectiv. ”Sunt la început, anul trecut poate a fost un an destul de greu și pentru mine, poate nu aveam cunoștințele necesare. Poate în momentul când am preluat echipa nu eram pregătit să încep asta, trebuia să aștept să încep școala (n.r. licența B + A). Mă gândeam ca după un an să încep să antrenez. Apoi a venit propunerea din partea domnului primar și am zis ok. Între timp am realizat deciziile, am început să mă dezvolt, iar anul ăsta cred că am făcut o selecție bună în vară, pe lângă cea de anul trecut. Lucrurile au început să meargă pe un drum bun și normal că ne gândim și la o promovare. Din punct de vedere al sistemului este mai ușor, deoarece în Liga 3 prima clasată promovează direct și nu mai este nevoie de un baraj. Obiectivul nostru este să ajungem în play-off. Este puțin mai complicat în play-off, dar avem jucători cu experiență și fotbaliști tineri. Toți de aici sunt băieți buni, noi lucrăm cu forța grupului, sunt băieți cu caractere”, spunea Pîrvulescu.

Fără să aibă cel puțin licența A, Paul Pîrvulescu nu poate fi antrenor principal în Liga 2. Nu putea fi nici în Liga 3. Din informațiile Liga2.ro, el are licența B, iar în acest moment este cursant pentru obținerea licenței B + A, al cărui curs s-ar încheia la finalul lunii mai.

În condițiile în care CS Tunari s-a despărțit recent de Dinu Todoran, clubul are o derogare de o lună în care nu trebuie neapărat să-și înregistreze la FRF un nou antrenor principal cu licență necesară. În acest interval de timp campionatul se va termina.

Valentin Bădoi și Constantin Vasile vor antrena mai departe ACS LPS HD Clinceni 

Un mesaj de despărțire de Paul Pîrvulescu a avut și ACS LPS HD Clinceni, echipa pe care o conducea din vara anului 2025 și alături de care a reușit accederea în play-off-ul Ligii 3 în acest sezon.

Trupa din Clinceni va fi condusă mai departe de ”secunzii” Valentin Bădoi și Constantin Vasile, spune clubul. De fapt, Bădoi este antrenor principal, inclusiv când Pîrvulescu era la echipă, fiindcă el are licența necesară.

”Mulțumim, Paul Pîrvulescu!
Ne despărțim de antrenorul nostru, Paul Pîrvulescu, care va face pasul către Liga a II-a, la formația CS Tunari.
Îi mulțumim pentru profesionalismul și implicarea de care a dat dovadă în perioada petrecută alături de noi, perioadă în care am reușit calificarea în play-off-ul Ligii a III-a.
Îi urăm mult succes în noua provocare!
Pe banca tehnică a echipei noastre vor rămâne antrenorii secunzi, Valentin Bădoi și Constantin Vasile”, a transmis clubul din Clinceni, care, la fel ca CS Tunari, se promovează public cu o altă denumire decât cea oficială pe care o are. ACS LPS HD Clinceni se promovează ca Inter Ilfov, în timp ce CS Tunari și spune singură Arsenal Tunari!!?

CS Tunari mai are patru meciuri în Liga 2 și evitarea retrogradării ar fi un miracol

Paul Pîrvulescu preia CS Tunari într-un moment greu, aproape imposibil de a evita retrogradarea din Liga 2, cel puțin din punct de vedere sportiv.

Echipa ilfoveană este ultima, pe locul 8, în Grupa B a play-out-ului Ligii 2, cu 17 puncte acumulate în 24 de meciuri, fiind la șapte puncte sub CSC Șelimbăr, formația aflată pe poziția a 6-a, care duce în baraj de menținere în campionat.

Din play-out au mai rămas de disputat patru etape, iar CS Tunari va mai avea meciuri cu CSC Dumbrăvița (acasă / locul 5, 26 puncte), CSC Șelimbăr (deplasare / locul 6, 24 puncte), CSM Olimpia Satu Mare (deplasare / locul 7, 20 puncte) și ACSM Reșița (acasă / locul 1, 40 puncte).

În cele trei etape din play-out, CS Tunari a obținut un singur punct, din 1-1 la Concordia Chiajna, chiar runda trecută, când l-a avut pe bancă pe ”secundul” Alin Ilin. Din informațiile Liga2.ro, discuțiile cu Paul Pîrvulescu erau pentru a prelua echipa de la finalul sezonului, pentru noua ediție de campionat, însă rezultatele modeste ale echipei au dus la aducerea sa încă de acum, în condițiile în care nici la Clinceni nu se putea obține mai mult pe final de sezon actual.

  • În acest sezon, CS Tunari i-a avut ca antrenori pe Bogdan Pătrașcu (etapa 1-7), Alin Ilin (etapele 8-12 din sezonul regular și 3 din play-out) și Dinu Todoran (etapele 13-21 din sezonul regular și 1-2 din play-out).

Foto: CS Tunari și Cătălina Cernat (ACS LPS HD Clinceni)

Marius ANGHEL 17 Apr. 2026, 13:34 Liga 2
Pe aceeași temă