S-a încheiat sezonul regular 2025-2026 de Liga 3, iar primele patru clasate din cele opt serii au obținut calificarea din punct de vedere sportiv în play-off.
În play-off nu vor ajunge, însă, toate aceste echipe, fiindcă există și un caz în care o clasată pe locul 5 ia locul celei care s-a situat pe locul 4 în seria sa.
Federația Română de Fotbal nu a fost deloc transparentă în această privință, fiindcă după ce a tot făcut completări la regulament, nici nu a oferit informații despre procesul de evaluare la care au fost supuse cluburile candidate la play-off.
Teoretic, primele patru clasate din punct de vedere sportiv la finalul sezonului regular, în cele opt serii, au obținut calificarea în play-off.
Dar, în cazul Ligii 3, FRF supune cluburile unei evaluări de îndeplinire a condițiilor minime de participare în play-off, iar dacă nu se obține un punctaj minim de 70 de puncte, acestea au și varianta de a achita o penalitate financiară de 70.000 de lei cu cel puțin 10 zile înainte de ultima etapă a sezonului regular. Dacă nu se obține punctajul nimim și nici nu se achită amenda, atunci, clubul în cauză, situat pe locul 1-4 la finalul sezonului regular, este înlocuit cu o clasată doar pe locul 5 sau 6 în serie, dacă aceasta îndeplinește cerințele minime cerute de federație pentru a intra în play-off.
Spre deosebire de prima și a doua ligă, la Liga 3, rezultatul acestui proces de evaluare (numit licențiere la SuperLigă, respectiv certificare la Liga 2) nu a fost comunicat de FRF. Din acest motiv, este limpede că federația nu a fost deloc transparentă în privința acestui demers.
Aparent, la nivel de zvon, neexistând niciun fel de comunicare oficială din partea FRF despre acest subiect, Urban Titu, clasată pe locul 4 în Seria 4, nu a îndeplinit condițiile minime de participare în play-off, iar locul ei a fost dată Tricolorului Breaza, care nu a avut probleme în a obține cel puțin punctajul minim cerut la evaluare.

Nu vor fi opt grupe de play-off, așa cum au fost opt serii de Liga 3 în sezonul regular, ci doar patru.
Cele patru echipe calificate din fiecare serie au fost împerecheate cu alte patru formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, au fost formate patru serii de play-off.
Echipele vor intra în turneu doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele din serie și pe care nu le vor mai întâlni în play-off.
Se vor disputa opt etape, fiecare echipă jucând meciuri tur-retur cu adversarele din cealaltă serie cu care a fost împerecheată.
Dintre echipele satelit, opt aliniate la startul acestui sezon de Liga 3, doar două au obținut calificarea în play-off, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 (Seria 1 de play-off) și Universitatea Craiova 2 (Seria 3 de play-off).
Celelalte, FC Bacău 2, Petrolul 2, SC Oțelul Galați 2, FC Voluntari 2, Dinamo 2 și FCSB 2 vor evolua în play-out.
Echipele satelit ale cluburilor participante în sezonul curent în prima și a doua ligă nu au fost nevoite să parcurgă procesul de evaluare pentru a fi lăsate să joace în play-off.
1. Sporting Lieşti – 15 puncte
2. Şoimii Gura Humorului – 13
3. KSE Târgu Secuiesc – 11
4. Cetatea Suceava – 10
5. Viitorul Onești – 7
6. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – 5
7. Ştiinţa Miroslava – 4
8. CS Blejoi – 2
Etapa 1 (4 aprilie 2026, ora 17:00): Şoimii Gura Humorului – Sporting Lieşti, Cetatea Suceava – KSE Târgu Secuiesc, Viitorul Onești – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, Ştiinţa Miroslava – CS Blejoi
Etapa 2 (10 aprilie 2026, ora 17:00): Sporting Lieşti – Cetatea Suceava, KSE Târgu Secuiesc – Viitorul Onești, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Ştiinţa Miroslava, CS Blejoi – Şoimii Gura Humorului
Etapa 3 (18 aprilie 2026, ora 17:00): Viitorul Onești – Sporting Lieşti, Ştiinţa Miroslava – KSE Târgu Secuiesc, Şoimii Gura Humorului – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, Cetatea Suceava – CS Blejoi
Etapa 4 (25 aprilie 2026, ora 17:00): Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Cetatea Suceava, CS Blejoi – Viitorul Onești, Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava, KSE Târgu Secuiesc – Şoimii Gura Humorului
1. Şoimii Gura Humorului 22 17 2 3 55-12 53 puncte
2. Cetatea Suceava 22 15 2 5 58-24 47
3. Viitorul Onești 22 10 6 6 34-22 36
4. Ştiinţa Miroslava 22 11 3 8 30-33 36
1. Sporting Lieşti 22 18 1 3 64-26 55 puncte
2. KSE Târgu Secuiesc 22 15 4 3 57-24 49
3. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 22 2 13 3 6 55-31 42
4. CS Blejoi 22 11 5 6 54-26 38
1. CSL Ştefăneştii de Jos – 13 puncte
2. Flacăra Moreni – 12
3. SC Popeşti Leordeni – 9
4. Înainte Modelu – 9
5. Agricola Borcea – 8
6. Olimpic Zărneşti – 7
7. Dunărea Călăraşi – 5
8. Tricolorul Breaza – 3
Etapa 1 (4 aprilie 2026, ora 17:00): Agricola Borcea – Flacăra Moreni, SC Popeşti Leordeni – CSL Ştefăneştii de Jos, Înainte Modelu – Olimpic Zărneşti, Dunărea Călăraşi – Tricolorul Breaza
Etapa 2 (10 aprilie 2026, ora 17:00): Flacăra Moreni – SC Popeşti Leordeni, CSL Ştefăneştii de Jos – Înainte Modelu, Olimpic Zărneşti – Dunărea Călăraşi, Tricolorul Breaza – Agricola Borcea
Etapa 3 (18 aprilie 2026, ora 17:00): Înainte Modelu – Flacăra Moreni, Dunărea Călăraşi – CSL Ştefăneştii de Jos, Agricola Borcea – Olimpic Zărneşti, SC Popeşti Leordeni – Tricolorul Breaza
Etapa 4 (25 aprilie 2026, ora 17:00): Olimpic Zărneşti – SC Popeşti Leordeni, Tricolorul Breaza – Înainte Modelu, Flacăra Moreni – Dunărea Călăraşi, CSL Ştefăneştii de Jos – Agricola Borcea
1. Agricola Borcea 22 15 3 4 51-27 48 puncte
2. SC Popeşti Leordeni 22 13 6 3 47-17 45
3. Înainte Modelu 22 14 3 5 51-26 45
4. Dunărea Călăraşi 22 12 4 6 37-30 40
1. Flacăra Moreni 22 16 4 2 53-19 52 puncte
2. CSL Ştefăneştii de Jos 22 15 4 3 54-26 49
3. Olimpic Zărneşti 22 12 6 4 59-37 42
4. Tricolorul Breaza 22 8 4 10 27-37 28
1. SCM Râmnicu Vâlcea 14
2. Universitatea Craiova 2 14
3. Cetatea Turnu Măgurele 9
4. Jiul Petroşani 8
5. Minerul Lupeni 7
6. Academica Balș 5
7. Vulturii Fărcăşeşti 4
8. ACS LPS HD Clinceni 3
Etapa 1 (4 aprilie 2026, ora 17:00): Universitatea Craiova 2 – SCM Râmnicu Vâlcea, Cetatea Turnu Măgurele – Minerul Lupeni, Academica Balș – Vulturii Fărcăşeşti, ACS LPS HD Clinceni – Jiul Petroşani
Etapa 2 (10 aprilie 2026, ora 17:00): SCM Râmnicu Vâlcea – Cetatea Turnu Măgurele, Minerul Lupeni – Academica Balș, Vulturii Fărcăşeşti – ACS LPS HD Clinceni, Jiul Petroşani – Universitatea Craiova 2
Etapa 3 (18 aprilie 2026, ora 17:00): Academica Balș – SCM Râmnicu Vâlcea, ACS LPS HD Clinceni – Minerul Lupeni, Universitatea Craiova 2 – Vulturii Fărcăşeşti, Cetatea Turnu Măgurele – Jiul Petroşani
Etapa 4 (25 aprilie 2026, ora 17:00): Vulturii Fărcăşeşti – Cetatea Turnu Măgurele, Jiul Petroşani – Academica Balș, SCM Râmnicu Vâlcea – ACS LPS HD Clinceni, Minerul Lupeni – Universitatea Craiova 2
1. Universitatea Craiova 2 20 15 4 1 37-16 49 puncte
2. Cetatea Turnu Măgurele 20 12 7 1 41-19 43
3. Academica Balș 20 12 5 3 35-18 41
4. ACS LPS HD Clinceni 20 12 3 5 44-19 39
1. SCM Râmnicu Vâlcea 22 16 5 1 55-20 53 puncte
2. Minerul Lupeni 22 12 4 6 33-23 40
3. Vulturii Fărcăşeşti 22 11 5 6 52-41 38
4. Jiul Petroşani 22 10 7 5 35-22 37
1. Ştiinţa Poli Timişoara – 13 puncte
2. Sănătatea Cluj – 11
3. Unirea Alba Iulia – 10
4. Metalurgistul Cugir – 9
5. SCM Zalău – 8
6. Unirea Tăşnad – 7
7. Minaur Baia Mare – 7
8. Viitorul Arad – 3
Etapa 1 (4 aprilie 2026, ora 17:00): Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, Ştiinţa Poli Timişoara – Sănătatea Cluj, Viitorul Arad – Unirea Tăşnad, Metalurgistul Cugir – SCM Zalău
Etapa 2 (10 aprilie 2026, ora 17:00): Minaur Baia Mare – Ştiinţa Poli Timişoara, Sănătatea Cluj – Viitorul Arad, Unirea Tăşnad – Metalurgistul Cugir, SCM Zalău – Unirea Alba Iulia
Etapa 3 (18 aprilie 2026, ora 17:00): Viitorul Arad – Minaur Baia Mare, Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj, Unirea Alba Iulia – Unirea Tăşnad, Ştiinţa Poli Timişoara – SCM Zalău
Etapa 4 (25 aprilie 2026, ora 17:00): Unirea Tăşnad – Ştiinţa Poli Timişoara, SCM Zalău – Viitorul Arad, Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir, Sănătatea Cluj – Unirea Alba Iulia
1. Unirea Alba Iulia 22 18 2 2 71-12 56 puncte
2. Ştiinţa Poli Timişoara 22 16 4 2 51-11 52
3. Viitorul Arad 22 13 1 8 37-23 40
4. Metalurgistul Cugir 22 12 4 6 38-25 40
1. Minaur Baia Mare 22 15 2 5 46-27 47 puncte
2. Sănătatea Cluj 22 13 7 2 38-13 46
3. Unirea Tăşnad 22 14 4 4 54-23 46
4. SCM Zalău 22 13 5 4 37-18 44