Metalul Buzău joacă din nou în play-out, și în acest sezon de Liga 2, terminând întrecerea regulară pe locul 10 în clasament, cu 32 de puncte, la un punct de locurile 8 și 9, ACSM Reșița și FC Bacău, dar cu o lungime peste locul 11, CS Afumați
În ultima rundă din întrecerea regulară, a 21-a, Metalul Buzău a jucat pe terenul celor de la Chindia Târgoviște, pe care i-a învins cu 3-2.
Acum, în prima rundă din play-out, în Grupa A, va întâlni, pe teren propriu, CS Dinamo, sâmbătă, de la ora 11:00.
Metalul Buzău dezamăgește în 2026 și are un parcurs foarte slab în Liga 2, cu trei înfrângeri în trei meciuri în primă fază, dar apoi reușind, după cum aminteam, să învingă Chindia Târgoviște!
S-a concentrat și pe Cupa României, cu dorința de a depăși propria condiție, iar în sferturile de finală a întâlnit o formație din SuperLiga României, pe SC Dinamo. Însă, nici acolo nu a reușit să facă mare lucru și a fost învinsă și eliminată.
Astfel, avea patru înfrângeri la rând până weekendul trecut, ultima venind în etapa a 20-a a Ligii 2, contra celor de la CS Gloria Bistrița, scor 1-4!

După primul meci din 2026, Metalul Buzău s-a calificat iar în sferturile Cupei României, iar apoi antrenorul Valentin Stan era gata să abordeze cu și mai multă încredere Liga 2, unde Metalul Buzău a luat startul pe teren propriu, contra FC Bacău.
Era pregătită pentru un succes, după cum transmiteau stafful tehnic și jucătorii, dar în cele din urmă a cedat, scor 0-1.
A urmat un alt eșec apoi, 0-1 pe terenul celor de la AFC ASA Târgu Mureș, astfel că șansele de calificare în play-off-ul Ligii 2 s-au năruit pentru Metalul Buzău.
Voia să răzbune contextul nefavorabil contra celor de la SC Dinamo și să se califice în semifinalele Cupei României, ceea ce reprezenta o performanță fantastică, dar nu a fost să fie: a cedat cu 0-1!

Apoi, a consemnat un alt eșec, contra CS Gloria Bistrița, unul rușinos chiar, 1-4, dar a încheiat sezonul regular cu un rezultat bun, 3-2 contra celor de la Chindia Târgoviște.
Urmează prima partidă din faza play-out-ului, din Grupa A, acolo unde a fost repartizată, iar întâlnirea a fost prefațată de experimentatul portar Relu Stoian, în vârstă de 30 de ani, care a fost un fotbalist foarte important în lotul lui Valentin Stan.
Chiar dacă nu s-a calificat în play-off și are costuri mai mari să joace pe Stadion Municipal Gloria, confruntarea cu CS Dinamo va avea loc pe cea mai mare arenă a județului, unde evolua desființata Gloria Buzău.
Stoian a afirmat că se bucură din acest motiv, iar poate că din stagiunea următoare de Liga 2 – Metalul Buzău va juca doar acolo.
Referitor la partida cu CS Dinamo, buzoienii speră să aibă parte de un succes, obiectivul din această a doua parte a stagiunii fiind câștigarea grupei.
”CS Dinamo este un adversar periculos. Nu trebuie subestimat din cauza locului din clasament. Au jucători care au calitate tehnică.
Mă bucur că vom juca din nou pe Stadionul Gloria. Terenul este mereu un aspect important. Pentru noi este benefic. Am făcut jocuri bune pe acest stadion. Ne dorim ca suporterii buzoieni să vină lângă Metalul. Îi așteptăm în număr cât mai mare la meci!”, a spus Relu Stoian, conform Metalul Buzău – Facebook.

Metalul Buzău nu are emoțiile retrogradării, fiind pe locul 2 înainte de startul Grupei A a play-out-ului, cu 32 de puncte, la mare distanță de locul 6, la 14 puncte, care la finalu etapelor duce în barajul de menținere, pe care se află acum Ceahlăul.
Buzoienii sunt la cinci puncte de liderul AFC ASA Târgu Mureș și au numai un punct peste locul 3, Poli Iași.
Foto: Metalul Buzău