Ceahlăul rămâne fără punct în acest an și începe să tremure serios! Angelo Alistar, după înfrângerea de la Slatina: ”Principala bătălie se va da în play-out”

Narcis POHOAȚĂ 08 Mar. 2026, 00:28 Liga 2

Ceahlăul Piatra Neamț rămâne, momentan, singura echipă din Liga 2 fără punct obținut în 2026 și după cel de-al treilea meci disputat în acest an. O pot egala la acest capitol ACSM Reșița și Metalul Buzău, dacă vor pierde pe teren propriu contra Corvinul, respectiv CS Gloria Bistrița.

Sâmbătă, în penultima rundă a sezonului regular al Ligii 2, nemțenii au cedat la limită în deplasarea de la Slatina, scor 1-2 (0-2) cu CSM, și au ajuns la șase eșecuri consecutive.

Magyari și Mitran au adus primul succes pentru Slatina în acest an, contra Ceahlăului

Meciul de la Slatina a început cum nu se poate mai prost pentru nemțeni, care s-au văzut conduși pe tabelă încă din start. Sima a centrat dintr-un corner de pe partea stângă, iar Szilard Magyari a reluat din voleu, din 6 metri, sub transversală, deschizând scorul. Oltenii s-au desprins în minutul 33, când Ionuț Mitran a reluat în plasă cu latul, din 10 metri, un balon centrat din partea stângă de același Sima.

Ca și în etapa anterioară, Ceahlăul a reacționat prea târziu, reducând din diferență abia în minutul 85, prin Andrei Marc, căpitanul nemțenilor punctând cu o lovitură de cap, din centrarea lui Șandru.

Ceahlăul a ajuns la șase eșecuri consecutive!

CSM Slatina câștigă primul meci din acest an și se menține pe locul 14, cu 26 de puncte, în timp ce Ceahlăul ajunge la șase eșecuri consecutive și începe să tremure serios în subsol. Nemțenii rămân pe locul 18, cu 18 puncte, dar diferența față de primul loc direct retrogradabil s-a micșorat, fiind acum de doar două puncte.

În etapa viitoare, a 21-a, ultima din sezonul regular, Ceahlăul va juca acasă cu CS Afumați, în timp ce Slatina se va deplasa la Ruși-Ciutea, pentru duelul cu FC Bacău.

Angelo Alistar: ”Principala bătălie se va da în play-out”

Președintele Ceahlăului, Angelo Alistar, s-a arătat îngrijorat de faptul că echipa sa nu a reușit nici în acest meci să obțină vreun punct. Oficialul formației moldave își păstrează totuși încrederea și spune că adevărata bătălie pentru evitarea retrogradării se va da în play-out.

”Am făcut un joc bun, ținând cont de circumstanțele pe care le cunoaşteţi, mă refer în principal la partea financiară şi la lotul pe care îl avem la dispoziţie.
Din păcate, am primit primul gol dintr-un corner inexistent, după care am ieșit la joc având situații bune de a marca. Cu puțină concentrare la finalizare, ne puteam întoarce cu un punct de la Slatina.
Dar, mai important decât acest rezultat, îmi doresc ca susţinătorii noștri să aibă încredere că vom lupta până la final.
Din păcate trec etapele şi nu reușim să adunăm puncte. Cred totuși că principala bătălie se va da în play-out. Până atunci, însă, ne așteaptă un nou meci dificil acasă cu Afumaţi. Așteptăm un număr cât mai mare de susținători”, a declarat Angelo Alistar.

Ceahlăul, contra CSM Slatina: Al. Barna – Tud. Alistar, Ant. Suciu, Ct. Pintea, Rz. Matiș, Marc (cpt.), Granja Hurtado, G. Crețu, Buțerchi, Asibey, Mih. Șandru. Rezerve: Luc. Grecu – Romănescu, Andr. Florea, State, Vl. Munteanu, Den. Popovici, Patrichi, Ov. Mahu Moisii, Costan.

Foto: News Flux

Narcis POHOAȚĂ 08 Mar. 2026, 00:28 Liga 2
Pe aceeași temă