Catalogată ca fiind una dintre cele mai dotate echipe din Liga 2 din perspectiva infrastructurii, condițiilor de pregătire și așa mai departe, FC Voluntari a fost, se pare, repetentă la condițiile oferite spectatorilor în partida cu Steaua, din etapa a 18-a din Liga 2.
O persoană care a asistat la meciul care a deschis anul în campionatul diviziei secunde a trimis un mesaj către Liga2.ro în care a semnalat faptul că FC Voluntari nu a pus la dispoziția spectatorilor de la tribuna a 2-a nici… toalete!
Din spusele persoanei în cauză acestea erau închise, iar jandarmii și oamenii de ordine întrebați ”au dat din umeri” la propriu, neștiind ce să îi spună.
Altfel, se pare că a fost informat că, dacă dorește să plece de la stadion pentru a căuta o toaletă, nu va mai putea să reintre la meci! O situație de Liga 4, demnă de o echipă de amatori oferită, se pare, de FC Voluntari, care se laudă cu condițiile de pregătire de care dispune de câte ori are ocazia și că nu se concepe ratarea promovării în SuperLiga României din nou, dar pare că nu este în stare să le ofere spectatorilor nici nevoi elementare.
Nu mai târziu de începutul acestui an, Florin Pîrvu, antrenorul Voluntariului, declara că e nevoie ca echipa să fie susținută de cât mai mulți oameni în Liga 2, pentru ca elevii săi să fie împinși de la spate în obiectivul mult dorit, promovarea în SuperLiga României, dar se pare că oamenii din conducere nu reușesc să pună la dispoziție nici toalete funcționale!
Dacă va promova, poate măcar în SuperLiga României să le ofere spectatorilor ”luxul” de a beneficia de toalete, dar FC Voluntari este foarte cunoscută pentru modul în care tratează spectatorii și îi alungă, efectiv, de la stadion. Când juca în prima divizie și întâlnea echipe precum SC Dinamo sau FCSB, clubul din Ilfov punea prețuri la bilete foarte, foarte mari de frica fanilor adverși.
Prețul biletului la tribuna a 2-a, pentru partida FC Voluntari – Steaua, nu a fost nici unul prea ieftin, 35 de lei! La acest preț, se pare că nu dispui de prea multe facilități din partea Voluntariului, ci doar de trecerea de porțile de acces.
Spectatorul care ne-a semnalat problema a precizat că se simte umilit de această situație, și alte publicații de presă din România fiind informate asupra celor trăite de el la meci.
Din punctul său de vedere, și acesta este un motiv pentru care stadioanele din România sunt tot mai goale, iar unele echipe sunt ”celebre” pentru numărul foarte mic pe care îl atrage la meciurile de acasă, printre ele fiind și FC Voluntari!
”Consider inacceptabil ca în 2026, pe un stadion din România — chiar și în Liga a II-a — spectatorii să nu aibă acces la o toaletă funcțională.
Astăzi, la meciul disputat la Voluntari, am avut bilet de 35 RON, la Tribuna a II-a (nu în peluză). Din păcate, toate toaletele din zona respectivă erau închise. Atunci când am întrebat stewarzii și jandarmii, nu mi s-a oferit nicio explicație sau soluție, doar ridicări din umeri. Am întrebat dacă, în cazul în care ies din stadion pentru a merge la o toaletă, pot reintra — răspunsul a fost, evident, negativ.
Din punctul meu de vedere, este o situație umilitoare pentru suporteri și o bătaie de joc raportat la prețul biletului și la obligațiile minime pe care un organizator ar trebui să le respecte (condiții elementare de igienă și siguranță).
Știu că poate părea un subiect mic, dar tocmai astfel de probleme concrete arată cât de nepregătită este uneori infrastructura sportivă pentru spectatori”, a semnalat un spectator, Bogdan Enache, într-un mesaj trimis către Liga2.ro.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures