CS Afumați a perfectat nu mai puțin de cinci plecări din lot, fără a-l trece la acest capitol și pe golgheterul Alexandru Iamandache, iar, momentan, are o singură achiziție pe care să se poată baza în partea a doua a sezonului de Liga 2.
Andrei Florescu, crescut de Dinamo și ultima dată în liga a patra din Italia, este primul semnat, iar antrenorul Vasile Neagu își dorește două veniri în această iarnă.
Ca majoritatea echipelor din Liga 2, CS Afumați a sunat adunarea de luni, 12 ianuarie 2026, pentru a începe pregătirea părții a doua a sezonului. Trupa ilfoveană excelează, momentan, la capitolul despărțiri.
Cu CS Afumați nu mai continuă în noul an cel puțin cinci jucători dintre cei cu care s-a terminat prima parte a campionatului. Este vorba despre portarul Emanuel Breban (20 ani), fundașii Răzvan Lazăr (23 ani) și Alexandru Nicola (28 ani), mijlocașul Samuel Zimța (25 ani) și atacantul Jean Calvin Mbanga (23 ani).
Pe lângă aceștia, clubul s-ar putea despărți și de atacantul Alexandru Iamandache, dacă U Craiova, cu care jucătorul a semnat deja un contract care intră în vigoare din luna iulie, va reveni cu o ofertă mult mai bună pentru a-l obține începând de acum pe jucătorul golgheter al ilfovenilor, în condițiile în care suma propusă inițial e consideră o batjocură!
Dintre cei cinci jucători cu care CS Afumați și-a încheiat conturile, Breban, Lazăr, Zimța și Mbanga au semnat cu clubul ilfovean înainte de startul actualului sezon, în iulie 2025, în timp ce Nicola activa sub comanda lui Vasile Neagu din vara anului 2024.
Tot Nicola (foto jos) este și cel care a evoluat cel mai mult în cele 17 etape din actualul sezon. Fundașul lateral a jucat în 10 partide și a strâns pe teren aproape 900 de minute. Jucătorul care a fost în curtea FCSB și a mai evoluat în Liga 2 pentru Dacia Unirea Brăila, Academica Clinceni, SSC Farul Constanța, Turris Oltul Turnu Măgurele, Unirea Constanța și CSM Alexandria își va continua activitatea la SC Popești Leordeni, în Liga 3.
Breban a venit de la Minaur Baia Mare și nu a apucat să debuteze la CS Afumați. Zimța a venit tot din Liga 3, de la SCM Zalău, și a apucat să joace în doar trei jocuri din campionat, în jur de 150 de minute. Răzvan Lazăr jucase tot în Liga 3, la CSM Olimpia și Sănătatea Cluj, până să vină la trupa ilfoveană, unde a prins 9 meciuri în Liga 2, în jurul a 800 de minute.
În fine, Mbanga a primit cele mai multe șanse de la Vasile Neagu în acest interval de timp, a fost utilizat în 11 meciuri, însă pe teren a strâns doar în jurul a 450 de minute. Masivul atacant a înscris și un gol, în 2-3 cu ACSM Reșița.
La capitolul noutăți, CS Afumați are două achiziții, însă pe una dintre ele se va baza în partea a doua a sezonului.
Este vorba despre mijlocașul lateral Andrei Florescu (23 ani, foto jos). Bucureșteanul crescut de Dinamo revine în țară după o scurtă experiență în liga a patra din Italia, la San Marino Calcio. Anterior, acesta a evoluat la Dinamo 2, Metaloglobus, Progresul Spartac și ACSM Reșița.
Clubul ilfovean a mai semnat un contract și cu portarul David Dumitrescu, pe care îl va lăsa să joace până în vară la LPS HD Clinceni, unde este legitimat în prezent. Acesta are 19 ani și în cariera sa a mai trecut pe la juniorii Stelei și pe la Progresul Spartac.
Pe lângă Florescu, Vasile Neagu își mai dorește două achiziții.
În ceea ce privește pregătirea, CS Afumați se va antrena în primă fază pe plan local și în perioada 28 ianuarie – 7 februarie va fi în cantonament la Curtea de Argeș.
Până să plece în acest stagiu, Vasile Neagu își testează jucătorii în două amicale, contra Rapid, în data de 18 ianuarie, la baza bucureștenilor de la Ștefănești, și contra FC Voluntari 2, în data de 24 ianuarie. Pe durata cantonamentului sunt programate amicale cu FC Păușești Otăsău (31 ianuarie), Chindia (2 februarie) și Viitorul Dăești (6 februarie), iar după revenirea acasă va întâlni echipa U18 a FCSB (14 februarie), cea care în acest sezon a evoluat în Youth League.
CS Afumați iernează pe locul 12 în Liga 2, cu 24 de puncte acumulate în 17 jocuri, precum Concordia Chiajna (locul 11), iar în ultimele patru etape din sezonul regular mai are meciuri cu CSC Dumbrăvița (acasă), AFC Câmpulung Muscel (deplasare), Steaua (acasă) și Ceahlăul (deplasare).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures