Primele rezilieri contractuale anunțate de CS Gloria Bistrița. Nicolae Grigore a pus pe liber trei jucători

Andrei PASCU 08 Jan. 2026, 13:25 Liga 2
Primele rezilieri contractuale anunțate de CS Gloria Bistrița. Nicolae Grigore a pus pe liber trei jucători

Nou-promovata CS Gloria Bistrița, pregătită de Nicolae Grigore, nu pierde timpul și se reunește repede în 2026, mai ales că va începe noul an în grupa de Cupa României, contra unei formații din SuperLiga României, contra celor de la UTA.

Antrenorul Nicolae Grigore a pus pe hârtie și strategia care privește lotul, anunțând, încă de la finalul anului 2025, că vor fi modificări, vor veni și vor pleca jucători, pentru ca salvarea de la retrogradare și menținerea în Liga 2 să fie un obiectiv cu mai multe șanse de reușită.

Au fost consemnate primele veniri, dar și primele plecări recent. Cu formația din Bistrița au reziliat, deja, acordurile portarul Răzvan Began, atacantul Maxwell Effiom și fundașul central Dinis Ieșeanu.

Trei plecări de la CS Gloria Bistrița

Nicolae Grigore a mers să discute cu oamenii din conducere, pentru a pune la punct strategia de transferuri, care sunt jucătorii de care are nevoie pentru a evita retrogradarea.

Încă de la finalul anului trecut, antrenorul a trasat, în mare măsură, perioada de pregătire din iarnă, urmând ca reunirea să aibă loc la 8 ianuarie. Vor urma antrenamente și meciuri amicale pentru o lună apoi, până când CS Gloria Bistrița va juca meciul din Cupa României contra celor de la UTA.

După cum Liga2.ro a anunțat recent, chiar de la UTA, via Corvinul Hunedoara, au venit doi jucători în lotul CS Gloria Bistrița, Darius Iurasciuc (20 de ani) și Lucas Câmpan (19 ani), dar recent au fost comunicate și primele plecări, trei la număr, din această pauză competițională de iarnă.

Răzvan Began, Maxwell Effiom și Dinis Ieșeanu, primele plecări de la CS Gloria Bistrița

Răzvan Began, chiar dacă este un portar cu experiență, nu a jucat în prima parte a sezonului de Liga 2, fiind cel mult rezervă neutilizată! În vârstă de 29 de ani, el venise în vara lui 2024 la echipă, de la SC Dinamo.

Atacantul central nigerian Maxwell Effiom, în vârstă de 26 de ani, nu a avut statistici rele, cu opt meciuri în campionatul Ligii 2, marcator a două goluri. El a semnat cu CS Gloria Bistrița în vara anului 2025, după ce a semnat rezilierea cu o formație din Insulele Feroe, 07 Vestur.

Apărătorul Dinis Ieșeanu, în vârstă de 25 de ani, născut în Portugalia, la Lisabona, dar și cu cetățenie a Republicii Moldova, a sosit tot în vara lui 2025 la CS Gloria Bistrița, de la formația din Cehia – SC Znojmo. În prima parte a acestei întreceri a adunat 14 partide în Liga 2 și a marcat un gol. Altfel, a consemnat cinci prezențe și două goluri și în Cupa României.

CS Gloria Bistrița și jucătorii Maxwell Michael EFFIOM, Răzvan BEGAN și Dinis IEȘEANU au ajuns la un acord privind încetarea colaborării.

Mulțumim pentru contribuția adusă la rezultatele și evoluția echipei noastre!

Vă dorim mult succes în carieră!”, a transmis CS Gloria Bistrița.

Foto: CS Gloria Bistrița

Andrei PASCU 08 Jan. 2026, 13:25 Liga 2
Pe aceeași temă