Gabriel Torje, la un pas să își încheie cariera. Experiența de la AFC Câmpulung Muscel i-a pus capac: ”Nu mai suportam deplasările cu autocarul, trezitul la ora 9 dimineața”

Andrei PASCU 23 Nov. 2025, 15:08 Liga 2

La 36 de ani, împliniți la 22 noiembrie, Gabriel Torje pare greu de convins să mai semneze și să revină în fotbal ca jucător. Mijlocașul dreapta, născut la Timișoara, pare că a ajuns la un punct în care nu mai are aceeași plăcere pentru fotbal, în special în urma ultimei experiențe, de la AFC Câmpulung Muscel, din Liga 2.

Din ianuarie 2025 este fără contract Gabriel Torje, atunci când se despărțea de gruparea pregătită în acest moment de Alecsandru Popovici.

Gabriel Torje se gândește serios dacă mai revine pe terenul de fotbal

În octombrie 2024, o adevărată lovitură de imagine dădea AFC Câmpulung Muscel! Echipa argeșeană, nou-promovată în vara lui 2024 în Liga 2, l-a convins pe Gabriel Torje să-și treacă în CV-ul său încă o formație.

Fostul internațional român a semnat cu trupa finanțată de un medic stomatolog, Claudiu Ciolan, fan al lui Dinamo, astfel că îmbrăca din nou echipamentul de fotbalist, unul roșu-alb, culorile reprezentative ”câinilor”, la câteva luni după despărțirea de Concordia Chiajna.

Torje a semnat în data de 19 septembrie 2023 cu Concordia Chiajna și a evoluat pentru echipa ilfoveană în 13 meciuri, 11 începute ca titular, în zece a fost înlocuit și a înscris un gol. Din vară, după ce ilfovenii nici nu au prins play-off-ului, cele două părți s-au despărțit.

În cariera sa, Torje a mai jucat pentru Bandirmaspor (Turcia – 8 meciuri, 1 gol, o pasă decisivă), Akhmat Grozny (Rusia – 11 partide), Espanyol (Spania – 15 meciuri), Karabukspor (Turcia – 18 meciuri, 4 goluri, 2 pase de gol), AE Larisa (Grecia – 18 meciuri, 2 goluri, 3 pase decisive), Sivasspor (Turcia – 20 de meciuri, 3 pase decisive), Udinese (Italia – 22 de partide, 2 goluri, 3 assist-uri), Ankaraspor (Turcia – 26 de meciuri, 3 goluri, 6 pase decisive), Granada (Spania – 35 de meciuri, 3 goluri, 3 assist-uri), Konyaspor (Turcia – 36 de meciuri, 6 goluri, 5 pase decisive), Dinamo București(167 de meciuri, 28 de goluri, 31 de pase decisive) și Politehnica Timișoara (39 de meciuri, 2 goluri).

La reprezentativa României, Gabi are 57 de selecții și 12 goluri.

Cu greu mai poate fi convins Gabriel Torje

Acum, la aproape un an după ce a rămas fără echipă, Gabriel Torje a recunoscut că îi este greu să mai revină pe terenul de antrenament, ajungând, parcă, la saturație după o lungă carieră în fotbal.

Doar dacă va primi o propunere care să îi reaprindă plăcerea pentru fotbal ar mai reveni pe teren Gabriel Torje. Altfel, se va pregăti pentru o altă carieră în sportul care i-a adus consacrarea, poate antrenor, poate pentru o funcție în conducerea unui club.

Ultimele trei luni pe care le-am jucat în Liga 2, cumva, mi-au umplut paharul pentru ce însemna cariera mea. Nu e un motiv de care să mă leg. Nu mai suportam deplasări cu autocarul, nu mai suportam trezitul la ora 9 dimineața ca apoi la 11 să joc, când eu toată viața m-am trezit la 9, luam micul dejun, mă plimbam și jucam seara, când aveam energia cea mai bună să joc, așa era metabolismul meu. Chiar dacă antrenamentele le preferam dimineața.

Nu mai eram obișnuit cu stadioane goale, în care fiecare individ care vine pe stadion îți zice chestii, pentru că așa pare el amuzant în fața vecinilor. Toate astea m-au adus în punctul în care am zis mai bine să stau puțin, să văd ce e la vară.

Dacă găsesc o echipă la care să mă simt bine, mă duc, dacă nu, voi găsi ceva de făcut, ceva care să mă ajute să mă dezvolt și pe alte planuri”, a spus Torje pentru iAMsport.

Andrei PASCU 23 Nov. 2025, 15:08 Liga 2
Pe aceeași temă