Stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari găzduiește ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii 2, marți, de la ora 17:00. Se întâlnesc FC Voluntari și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, două foste prim-divizionare până nu cu mult timp în urmă și două dintre echipe care luptă pentru revenirea în elită, însă care au de tras serios pentru a prinde în primul rând play-off-ul.
În clasamentul la zi, FC Voluntari se află pe poziția a 7-a, primul de sub pozițiile calificabile în play-off, cu 22 de puncte, la egalitate cu Metalul Buzău și ACSM Reșița, care sunt situate mai bine datorită golaverajului. În schimb, Sepsi OSK este pe locul 11, cu 20 de puncte, la egalitate cu Concordia Chiajna, care și ea are un golaveraj mai bun.
FC Voluntari vine după o victorie obținută într-un alt joc derby, 2-0 cu Chindia, după ce a evoluat la Târgoviște o repriză în inferiorirate numerică și chiar a reușit să înscris două goluri. În schimb, Sepsi OSK s-a împiedicat pe teren propriu de nou-promovata CS Gloria Bistrița, cu care a remizat la scorul de 1-1. Însă, covăsnenii au evoluat și la mijlocul săptămânii trecute, în grupele Cupei României, unde au remizat în deplasare cu prim-divizionara Csikszereda (scor 0-0). Ilfovenii nu mai sunt în Cupă.
În ultimul joc de acasă, FC Voluntari a remizat dramatic cu AFC ASA Târgu Mureș, scor 3-3, iar Sepsi OSK a trecut cu 2-0 de FC Bacău în ultima sa deplasare din campionat.
Acest meci este și o reîntâlnire a lui Ovidiu Burcă, antrenorul covăsnenilor din vară, dinainte de începutul acestui sezon, cu echipa pe care a condus-o în ultimele trei jocuri din finalul anului 2024. Burcă n-a pierdut atunci niciun joc, însă în pauza de iarnă s-a despărțit, surprinzător, de clubul la care, în acea perioadă, principalul cuvânt îl avea Gigi Nețoiu.
În meciurile de pe teren propriu din acest sezon de Liga 2, FC Voluntari este neînvinsă și are patru victorii și două remize: 2-1 cu Metalul Buzău, 1-0 cu CSM Slatina, 0-0 cu Poli Iași, 1-0 cu Concordia Chiajna, 3-2 cu ACSM Reșița și 3-3 cu AFC ASA Târgu Mureș.
În ciuda faptului că nu au pierdut acasă, ilfovenii, cu 14 puncte, sunt abia pe locul 7 în clasamentul special doar cu rezultate obținute pe teren propriu, în care lider este AFC ASA Târgu Mureș, cu 16 puncte obținute tot în șase partide disputate.
Sepsi OSK are trei victorii în șase deplasări, două remize, punând aici la socoteală și rezultatul obținut pe teren contra Chindiei, nu eșecul la masa verde, cât și o înfrângere. Rezultatele au fost obținute în următoarea ordine: 1-1 (0-3 la masa verde) la Chindia, 0-0 la Metalul Buzău, 2-0 la CSC Șelimbăr, 2-1 la CSC Dumbrăvița, 1-2 la Steaua și 2-0 la FC Bacău.
În clasamentul special al meciurilor din deplasare, Sepsi OSK ocupă locul 4, cu 10 puncte acumulate în șase jocuri. Lider aici este Corvinul, cu 19 puncte obținute în șapte partide.
Remus Guțea 47′ / Denis Haruț 4′ – penalty, Dimitri Oberlin 25′
FC Voluntari: Al. Maxim – Pițian (Babic 46′), R. Crișan, Dumbrăvanu – I. Gheorghe, D. Toma (Schieb 46′), Onișa, Al. Șuteu (Rob. Peculescu 88′) – D. Andrei (Merloi 68′), Nemec (cpt.)(Haită 68′), Guțea
Rezerve neutilizate: Chioveanu – Andreș, Pandele, Panos
Jucători adiționali: Hodor – Armaș, Alb. Călin
Antrenor: Florin Pîrvu (suspendat)
Sepsi OSK: Bg. Ungureanu – Dar. Oroian, Vîrtej, Haruț (cpt.), Techereș – Siger, Nic. Păun – Nacho Heras (Cos. Matei 74′), Neskovic (Aganovic 43′), Batzula (Rob. Silaghi 85′) – Oberlin
Rezerve neutilizate: Bartha – R. Cîmpean, Tchibota, Dani Iglesias, Skorup, Ghimfuș
Jucător adițional: – Vereguț
Antrenor: Ovidiu Burcă
Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov). Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca – Cluj). Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba) și Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova). Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele – Teleorman). Observator arbitri: Mihai Iliescu (Craiova – Dolj). Delegat joc: Daniel Pirciu (Piteşti – Argeş.
♦Min 90+7 Final de joc la Voluntari, unde Sepsi OSK se impune cu scorul de 2-1 împotriva gazdelor de la FC Voluntari. Ilfovenii suferă primul eșec acasă în aceste sezon și al doilea per total. Covăsnenii sunt la al patrulea succes în deplasare în șapte jocuri și la al șaptelea în 12 etape.
Sepsi OSK termină etapa 12 pe locul 5, cu 23 de puncte, la egalitate AFC ASA și Steaua, care au golaveraj mai bun. FC Voluntari este pe locul 8, sub Metalul Buzău și ACSM Reșița, cu care este la egalitate de puncte.
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute. FC Voluntari e aproape de prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon
♦Min 88 ⇐⇒ La FC Voluntari, iese Alexandru Şuteu şi intră Robert Petculescu
♦Min 85 ⇐⇒ La Sepsi OSK, iese Hunor Batzula și intră Robert Silaghi
♦Min 85 Ion Gheorghe bate pe jos o lovitură liberă din 23 de metri uşor lateral stânga, spre colţul lung, mingea e uşor deviată, Ungureanu respinge în faţă în loc să prindă. Merloi urmăreşte şi din cădere scoate înapoi, Crişan trece pe lângă balon, preia Guţea şi şutează din 7 metri pe lângă poartă, în stânga
♦Min 83 ||| Nicolae Păun primește cartonașul galben pentru un fault făcut asupra lui Șuteu în fața careului. Denis Haruț primește și el cartonașul galben pentru proteste!
♦Min 81 Ocazie mare pentru covăsneni, care condus jocul de câteva minute. După o centrare dintr-un corner din dreapta, Vîrtej, nemarcat la 5-6 metri central, pune capul și trimite pe poartă, dar pe direcția lui Maxim, care respinge înspre stânga, iar Ion Gheorghe respinge cu capul de lângă bară și Dumbrăvanu degajează în disperare de cauză din careul mic.
♦Min 74 ⇐⇒ Nacho Heras este înlocuit cu Cosmin Matei
♦Min 68 ⇐⇒ Dublă schimbare la FC Voluntari. Ies Doru Andrei și Adam Nemec și intră George Merloi și Florian Haită
♦Min 65 ||| Radu Crișan primește și el cartonașul galben pentru un fault
♦Min 56 ||| Adnan Aganovic dă în minge și îl calcă și pe gleznă pe Șuteu și primește cartonașul galben
♦Remus Gabriel Guțea (19 ani) este la al 4-lea gol înscris în 10 meciuri în care a fost utilizat în acest sezon de Liga 2 de FC Voluntari. A mai marcat câte o dată contra Metalul Buzău (2-1), ACSM Reșița (3-2) și FC Bihor (1-1).
♦Min 50 Un membru al staffului Voluntariului primește direct cartonașul roșu din partea arbitrului chemat la banca gazdelor
♦Min 47 1-2 Ilfovenii încep a doua repriză tot în atac, Schieb pasează din dreapta pentru Remus Guțea, care pătrunde în careu, își face mingea pentru un șut cu stângul și îl fentează, totodată, pe Vîrtej, reia din 8 metri lateral dreapta și înscrie la bara a doua. Guțea înscrie și meciul e relansat.
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ Dublă schimbare la pauză la FC Voluntari. Intră Marvin Schieb și Matko Babic și ies Daniel Toma și Andrei Pițian
♦Min 45+3 Pauză la Voluntari, unde Sepsi OSK conduce cu 2-0 în fața gazdelor. La acest rezultat, Sepsi OSK urcă pe locul 5, cu 23 de puncte, la egalitate AFC ASA și Steaua, care au golaveraj mai bun. FC Voluntari este pe locul 8, sub Metalul Buzău și ACSM Reșița, cu care este la egalitate de puncte.
♦Min 45 + Trei minute de prelungiri arătate de arbitrul de rezervă la indicația centralului.
♦Min 44 ||| Ovidiu Burcă primește cartonașul galben pentru comentariul său la adresa arbitrului după un fault disctat în apropiere de banca de rezerve. Vădana se hazardează.
♦Min 43 ⇐⇒ Mihajlo Neskovic, accidentat, este înlocuit cu Adnan Aganovic
♦Min 37 Covăsnenii pleacă din nou pe contraatac, Oberlin își pierde suflul înainte de intrarea în careu și este deposedat din spate de Dumbrăvanu. Asta e tactica oaspeților după ce au deschis scorul rapid, iar până acum i-a ieșit o dată, când a dublat avantajul pe tabelă.
♦Min 29 Andrei primește înapoi după ce executase un corner din stânga, pătrunde în careu, nu e atacat de nimeni și trage spre colțul lung, însă departe de bară
♦Camerunezo-elvețianul Dimitri Oberlin (28 de ani) este la al patrulea gol în acest sezon de Liga 2 pentru Sepsi OSK, în 10 meciuri în are a evoluat. A mai marcat câte o dată în jocurile cu CSC Șelimbăr (2-0), CSM Olimpia (1-0) și Ceahlăul (1-0).
♦Min 25 0-2 Oroian paseasă din dreapta în față, Dimitri Oberlin pleacă de la limita offside-ului sau poate dintr-un mic offside, asistentul Dumitru lăsând jocul să continue. Jucătorul lui Burcă pătrunde în careu, îl fentează pe Crișan, care alunecă și se duce ”sanie” pe iarba udă, îl fentează ușor în dreapta și pe Pițian, repliat în colțul stânga al careului mic, iar apoi finalizează cu dreptul din 7 metri, la colțul lung, în vinclu.
♦Min 23 Minge centrată din dreapta în careul oaspeților, este respinsă ușor, Voluntariul recuperează, balonul e așezat în spate pentru șutul din prima al lui Șuteu, iar Ungureanu plonjează în stânga și respinge în lateral
♦FC Voluntari e la al doilea meci din acest campionat în care primește gol din penalty. A mai încasat goluri, două, de la punctul cu var, în eșecul contra CS Tunari (scor 1-2). Ilfovenii sunt la al șaselea meci din 12 în care primesc gol. Au 10 în total primite, având una dintre el mai bune defensive din acest sezon. Lider este Corvinul, cu 7 goluri încasate.
♦Min 18 Florin Pîrvu este eliminat la acest meci pentru cumul de cartonașe. În acest minut este surprins de camerele de filmat când dă indicații cuiva de pe banca de rezerve și îi transmite ce mutări tactice să indice jucătorilor.
♦Denis Grațian Haruț (26 ani) este la debutul la Sepsi OSK în acest sezon de Liga 2. Vine după o accidentare suferită în sezonul trecut și în acest sezon a mai prins 30 de minute de joc săptămâna trecută, în partida din Cupa României cu Csikszereda (scor 0-0).
♦Min 6 Doru Andrei bate cu dreptul o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral dreapta. Mingea trimisă spre poartă trece puțin peste transversală. Ungureanu părea a fi în control
♦Min 4 0-1 Denis Haruț bate penalty-ul pe jos, în stânga, fără șanse pentru Maxim, care a sărit în partea opusă. Sepsi OSK deschide scorul rapid
♦Min 3 ||| Minge trimisă în față, Oberlin urmărește și la intrarea în careu primește un umăr puternic din lateral de la Pițian, fără nicio treabă cu balonul. Contactul a avut loc pe linia porții, iar arbitrul acordă penalty și cartonaș galben lui Andrei Pițian.
♦Min 1 A început partida de la Voluntari, unde plouă mărunt. Înainte de start s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Constantin Zamfir, fost fotbalist la Steaua.