Problemele clubului Ceahlăul Piatra Neamț se acutizează. A rămas fără susținerea principalului său finanțator, Anton Măzărianu, autoritățile locale refuză să se implice în activitatea sa, de la începutul lunii octombrie a intrat în insolvență, rezultatele sportive întârzie să apară și, mai nou, a fost depunctat și amendat de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal din cauza litigiului cu fostul său jucător Rabe Ronald Virgil Gbizie.
Clubul nemțean a suferit, sâmbătă, un nou eșec în campionat, în etapa 11, apoi a transmis că are încredere că va scăpa de sancțiunile primite din partea FRF, unele care par să fi luat conducătorii prin surprindere.
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț traversează o perioadă dificilă în existența sa. Rămas fără finanțator, retras fiindcă autoritățile nu vor să-l sprijine în susținerea activității clubului, Ceahlăul are probleme financiare, a apelat la procesul insolvenței pentru a se pune pe picioare, rezultatele sportive nu o ajută, iar în această săptămână a mai primit o lovitură dură, pe lângă discursul lui Măzărianu, care anunța că ”sfârșitul e aproape”.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a judecat, la mijlocul săptămânii, litigiul dintre Ceahlăul și fostul său jucător Ronald Gbizie și a dictat sancțiuni împotriva clubului, precum scădere de 2 puncte și interdicție în a mai transfera sau legitima jucători până când nu rezolvă problema cu ivorianul care în prezent activează în liga a treia din Spania, la Atletico Sanluqueno.
”În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal sancționarea ACSM Ceahlăul Piatra Neamț cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 01.10.2025 – 15.10.2025.
Comisia a acordat termen în data de 05.11.2025, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Rabe Ronald Virgil Gbizie pentru a evita în continuare depunctarea si excluderea”, sună decizia CDE din 22 octombrie și pe care FRF a publicat-o a doua zi.
Aparent, clubul pare să fi fost luat prin surprindere de această sanțiune primită de la FRF, în condițiile în care o reacție a sa a venit abia sâmbătă noapte, 25 octombrie, la ore bune distanță de la eșecul suferit de echipă în deplasarea de la Cisnădie, scor 1-3 cu CSC Șelimbăr, în etapa 11 a Ligii 2.
Conducerea Ceahlăului speră să anuleze sanțiunile primite, susținând că din moment ce a intrat în insolvență nu mai poate face plăți pentru datorii din trecut. Probabil că oficialii clubului nemțean au uitat să înștiințeze FRF despre procesul de insolvență, fiindcă, altfel, litigiul cu Gbizie ar fi fost suspendat!
”CSM Ceahlăul Piatra Neamț a primit o sancțiune din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal pentru o datorie către jucătorul Ronald Gbizie. Decizia este depunctarea cu 2p și interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar în urma ședinței din data de 22 octombrie 2025.
Anunțăm pe această cale că vom contesta hotărârea amintită, iar un argument în plus pe care dorim să-l precizăm este că deja am încheiat un contract cu un avocat specializat în astfel de cazuri, care urmează să ne reprezinte.
Așa cum se știe, din 30 septembrie 2025, ne-a fost aprobată cererea de intrare în insolvență, astfel că de la acea dată administratorul judiciar a interzis orice plată care să acopere datorii mai vechi.
De asemenea, ținem să menționăm că suntem foarte încrezători că punctele vor reveni în dreptul nostru în clasament într-un viitor apropiat, iar hotărârea luată de reprezentații FRF la data de 22.10.2025, va fi anulată”, a transmis Ceahlăul.
Până când decizia ar putea fi revizuită, probabil în data de 5 noiembrie, când clubul are termen la CDE pentru a face dovada plății sau a intrării în insolvență, Ceahlăul va figura în clasamentul Ligii 2 cu o depunctare de două puncte, lucru deja vizibil în clasamentul competiției.
În acest moment, Ceahlăul nu mai are 11 puncte, cele obținute pe teren în cele 11 jocuri disputate în acest sezon, ci doar 9. Nu se mai află pe locul 15, ci este pe locul 17.
Sâmbătă dimineață, echipa nemțeană a cedat cu scorul de 1-3 jocul din deplasare de la Cisnădie contra CSC Șelimbăr, formație sibiană care, astfel, a ajuns să aibă 8 puncte în clasament.
În etapa 12, Ceahlăul are meci programat sâmbătă, de la ora 11:00, acasă cu ultima clasată CSM Olimpia Satu Mare.
”M-am retras de la clubul de fotbal. Îmi pare rău că în ultima perioadă nu se reușește să se atragă nicio finanțare, nici măcar pentru activitățile de bază, plăți de bază și cheltuieli care înseamnă organizări de meciuri și așa mai departe. Cu toate că echipa de management de acolo face tot ce poate să încerce să atragă finanțări. Dar, din păcate, nu reușește. Este păcat că nu se găsește sprijin pentru această echipă la Piatra Neamț. Eu am mai încercat și i-am sprijnit pe cât am putut, dar în ritmul acesta, din punctul meu de vedere, dacă nu se găsește o finanțare în următoarele săptămâni, cred că sfârșitul este aproape, din păcate”, a spus, în această săptămână, la Monitor TV, Anton Măzărianu, finanțatorul care a asigurat până acum existanța clubului promovat în vara anului 2023 în Liga 2.
Zilele trecute, în data de 20 octombrie 2025, ACSM Ceahlăul ura ”La mulți ani!” Ceahlăului pentru aniversarea a 106 ani de la înființare!
În contextul situației dificile pe care o traversează clubul și a indiferenței autorităților locale, suporterii sunt cei care ar putea să țină în viață clubul o perioadă. Un apel a fost lansat zilele trecute de către Gelu Crăcană, un mare fan al Ceahlăului și un fost angajat bun la toate la fostul Ceahlăul, falimentar în 2015.
Din pensia sa, Crăcană a donat 400 de lei pentru club și a îndemnat și alți iubitori de sport să o facă.
”APEL….
Pentru cei care iubesc fotbalul nemțean.
Haideți să sprijinim clubul de fotbal financiar, cât putem fiecare, nu este o taxă fixată, dar dacă suntem mai mulți, oprim desfiintarea echipei de fotbal. Haideti să arătăm că suntem uniți și prijinim sportul nemțean. Vă mulțumesc anticipat. Donațiile se pot face la ACSM. Ceahlaul.
Eu sunt primul care donez”, a scris Gelu Crăcană pe pagina sa de Facebook, atașând și chitanța pentru a face dovada donației.
”Din păcate, în acest moment, după falimentul FC Ceahlăul în 2015, pare că finalul e din ce în ce mai aproape și pentru ACSM Ceahlăul”, e comentată, pe pagina de Facebook ”Suporteri Ceahlăul” decizia scăderii de puncte în litigiul cu Gbizie.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures