Romario Benzar și-a reziliat contractul cu FC Botoșani la începutul lunii septembrie, iar după câteva zile de vacanță și-a găsit angajament, urmând să semneze și contractul.
Fundașul dreapta în vârstă de 33 de ani a surprins pe toată lumea cu decizia revenirii acasă după 16 ani petrecuți la diverse echipe din România și străinătate.
ProSport a aflat că Romario Benzar se află la Timișoara, oraș în care s-a născut și s-a format ca fotbalist. Din informațiile noastre, apărătorul negociază intens cu Știința Poli Timișoara, echipă din Liga 3.
Formația antrenată din această vară de Dan Alexa pare să-l fi convins pe Romario Benzar, iar în următoarele ore ar urma să semneze contractul și să revină astfel în Banat la 16 ani distanță de când juca pentru ultima dată pentru LPS Banatul.
Romario Benzar se alăturase echipei FC Botoșani în septembrie 2023 și mai avea contract cu moldovenii până în vara lui 2026. Cele două părți au decis însă să întrerupă colaborarea, după ce fundașul a jucat în acest început de sezon în doar două meciuri, cu Farul și Dinamo, iar de atunci a fost doar rezervă neutilizată.
Cu Dan Alexa la cârmă, Știința Poli Timișoara vrea să promoveze în Liga 2 la finalul acestui sezon, chiar dacă în ultima etapă a fost învinsă de ACS CIL Blaj, scor 1-2. După trei etape, timișorenii sunt pe locul 6 din 12, cu 4 puncte. Pe primele două locuri sunt etalurgistul Cugir și Unirea Sântana, cu maximum de puncte.
Romario Benzar a jucat de-a lungul timpului pentru echipe precum Farul Constanța, FCSB, Lecce, Perugia, UTA și FC Botoșani. A câștigat titlul cu Viitorul (actuala Farul Constanța), apoi a jucat doi ani la FCSB, fiind transferat la Lecce pentru 1,7 milioane de euro. După aventura în Peninsulă, cariera românului a luat-o în jos.
În același timp, fratele lui Romario, Daniel Benzar (27 de ani), joacă în Liga 2 la CSC Șelimbăr, după ce și el a trecut pe la Poli Timișoara, actuala Știința Poli, în 2023. Și Daniel a început fotbalul tot la LPS Banatul, iar la fel ca fratele său a îmbrăcat și tricoul campioanei FCSB, fiind văzut un viitor mare talent al României. Din păcate pentru el, din 2019 de când a părăsit-o pe FCSB cariera acestuia n-a mai fost una strălucită.
În această vară, Știința Poli Timișoara i-a anunțat ca achiziții și pe Tudor Cociș (ex Sănătatea Cluj), Ion Vasluianu (ex Jiul Petroșani), Costel Zurbagiu (ex CSC Dumbrăvița), Raul Mihai Clemeniuc (ex CFR Cluj U19), Andrei Daniel Gavrilă (ex Viitorul Arad), Mihai Traia (revenit după împrumutul la CSC Peciu Nou), Cătălin Gogor (ex CSC Șelimbăr), Pedro Roberto Paul (ex CS Tunari), Raul Haiduc (ex Unirea Ungheni), Viorel Vîrtej (ex Urban Titu), Călin Toma (ex CSM Slatina), Andres Bologa (ex Avântul Periam), Eric Adam (revenit de la CSC Dumbrăvița), Cornel Ene (ex Honved / Ungaria) și David Jorz (împrumutat de la ACS Galaxy Timișoara).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures