Etapa a 3-a a campionatului Ligii 3, ediția 2025-2026, consemnează prima echipă exclusă în acest sezon din competiție. Fără nicio surpriză, după cum au decurs lucrurile în vară, FCU Craiova a ajuns în punctul litigiilor pe care le are de a fi dată afară din campionat, lucru care s-a întâmplat la mijlocul acestei săptămâni, după primele două runde.
Astfel, Seria 5, în care fusese repartizat clubul lui Adrian Mititelu rămâne fără o echipă și va continua cu un număr impar de participante. Prima care stă în urma excluderii FCU este ACSO Filiași, în timp ce rezultatele craiovenilor din primele două runde, 0-0 cu Academica Balș și 0-6 cu Cetatea Turnu Măgurele, au fost anulate!
Așadar, în loc de 48 de meciuri pe etapă, de acum vor avea loc câte 47, până la următorul abandon sau excludere. În etapa 3, 20 de meciuri sunt programate să se dispute vineri, 12 septembrie, de la ora 17:00, iar celelalte 27 de jocuri au loc sâmbătă, 13 septembrie, tot începând de la ora 17:00.
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
AFC Odorheiu Secuiesc – Cetatea Suceava 2-1
Szilard Balogh (12), Csongor Simo (90+1) / Răzvan Gorovei (9)
FC Bacău 2 – CSM Vaslui 1-2
Gabriel Păun (53) / Gabby Batchabi (15, 90+2)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
CSM Adjud – ACS USV Iaşi 3-2
Robert Vasilică Necula (22), Christopher Amaechi (31, 73) / Sebastian Petru Ilieș (5), Eduard Sandu (18)
Şoimii Gura Humorului – Aerostar Bacău 3-0
Tudor Aioanei (9), Lorand Fulop (75), Cătălin Ștefănescu (85)
Ştiinţa Miroslava – Viitorul Onești 1-1
Andrei Hergheligiu (45) / Radu Ghimbovschi (7)
Bucovina Rădăuţi – CS Gheorgheni 2-1
Modibo Keita (5), Ionel Stoian (48) / Darius Păun (32)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
Petrolul 2 – CS Blejoi 0-3
Andrei Șerban (18), Mihai Nițescu (33), Cristian Ștefan Ionescu (88)
Dacia Unirea Brăila – Victoria Traian 1-2
Atche Eloh (22) / Denis Pleșa (45+2), George Pungă (51)
SC Oţelul Galaţi 2 – CS Păuleşti 0-1
Laurențiu Sârbu (12)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
Sporting Lieşti – CSO Plopeni 4-2
Viorel Costea (10), Bogdan Crihană (15), Daniel Munchiu (36), Petrișor Voinea (83) / George Bălașa (13), Bogdan Minea (32)
Unirea Braniştea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 3-1
Mădălin Grădinaru (5), Viorel Alexandru Bălănică (45+1), Gabriel Răducan (57) / Akos Nistor (13)
KSE Târgu Secuiesc – CSM Râmnicu Sărat 3-1
Andrei Lopată (16 – autogol), Bogdan Cîrstian (31), Raul Drugă (51) / Andrei Ignat (12)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
Înainte Modelu – Axiopolis Cernavodă 5-0
Cristian Chiriță (46, 55, 79, 80), Gabriel Zeciu (89)
FC Voluntari 2 – FCSB 2 2-2
(17), (64) / (72), (78)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
Agricola Borcea – CS Agigea 4-0
Iulian Carabela (56), Andrei Vasilescu (64, 72), Cezar Beșleagă (90+3)
Dinamo 2 – SC Popeşti Leordeni 0-0
Progresul Fundulea – Gloria Băneasa 2-0
Octavian Nedelcu (2), Cosmin Ioniță (41)
Recolta Gheorghe Doja – Dunărea Călăraşi 1-2
Denis Milotin (24) / Andrei Mitrică (47), Mihăiță Năstase (90)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
Voința Crevedia – Flacăra Moreni 0-2
Bogdan Oancea (51), Rareș Mihai (90)
CSL Ştefăneştii de Jos – Kids Tâmpa Braşov 3-1
Florin Dumitru (40, 61), Rareș Gal (58) / Răzvan Zota (48)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
FC Pucioasa – Olimpic Zărneşti 1-2
Damian Băicoianu (58) / Horia Ilie (35), Petruț Crăciun (37 – autogol)
Progresul Mogoşoaia – Tricolorul Breaza 0-1
Costin Ioniță (13)
CSO Băicoi – ACS Urban Titu 1-1
Dănuț Iancu (73) / Daniel Popescu (78)
CSO Teleajenul Vălenii de Munte – CSM Săcele 2-2
Andrei Ciobanu (15), Sergiu Arnăutu (50) / Tănase (19 – autogol), Dinka (78)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
Cetatea Turnu Măgurele – Academica Balș 2-1
Vlad Marica (39), Cătălin Defta (42) / Mihăiță Dinu (17)
ACS AXI Arena – ACS Oltul Curtişoara 1-2
Ianis Amet (46) / Marius Neicu (36), Andrei Cîrciumaru (64)
LPS HD Clinceni – CSM Alexandria 2-1
Ionuț Catrina (43), Mihai Manole (77 – penalty) / Manuel Cristea (42)
ACSO Filiaşi stă.
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
Dunărea Giurgiu – CSL Nanov 1-0
Tony Constantin (21)
Universitatea Craiova 2 – Progresul Spartac 2-1
Athanasios Toarcaș (23), Alexandru Ionuț Popescu (43) / Rareș Mirea (74)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
ACS Mediaş – CSM Târgu Jiu 0-1
Albert Cărămidaru (9)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
Jiul Petroşani – Unirea Bascov 1-0
Gabriel Fulga (55)
FC Păușești Otăsău – Minerul Lupeni 1-0
Bogdan Lăzărescu (44)
ACS Muscelul Aro Câmpulung – SCM Râmnicu Vâlcea 4-6
Albert Jarcă (62), Claudiu Pleșa (65 – penalty, 78 – penalty), Andrei Nițu (84) / Cătălin Doman (9, 18), Alexandru Dandea (33), Bogdan Rusu (40, 79 – penalty), Sebastian Ivan (45)
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Vulturii Fărcăşeşti 0-3
Angel Ciutică (27, 43), Luis Scurtu (31)
Viitorul Dăeşti – Inter Stars Sibiu 2-2
Marian Dinu (15), Cătălin Pîrvulescu (70) / Emanuel Bârză (4), Paul Mercioiu (19)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
Unirea Alba Iulia – Viitorul Arad 2-0
Răzvan Fetița (27), Amir Jorza (75)
CS Timişul Şag – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3-0
Andrei Chistrugă (10), Andrei Viașu (26), Ovidiu Radu (87)
ACS CIL Blaj – Ştiinţa Poli Timişoara 2-1
Alexandru Lungar (19), Said Alvez (75) / Aurel Vlaicu (12)
Unirea Sântana – CSU Alba Iulia 3-0
Ciprian Rus (17, 85), Adelin Nica (75)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
ACS Unirea DMO – Progresul Pecica 1-1
Claudiu Pamfile (33) / Darius Pușcă (50 – penalty)
Hidro Mecanica Șugag – Metalurgistul Cugir 0-5
George Mâlnă (20), Vasile Petra (25), Alexandru Mihăilă (35), George Goronea (87), Oluwaseun Agbomoniyi (90)
vineri, 12 septembrie 2025, ora 17:00
Lotus Băile Felix – SCM Zalău 0-1
Azdren Llullaku (31)
Viitorul Cluj – Bihorul Beiuş 0-1
Alexandru Rus (17)
Unirea Dej – CSM Sighetu Marmaţiei 2-2
Vasile Mihai (51, 90+11) / Romain Oller (90+4 – penalty), Gabriel Bor (90+8)
sâmbătă, 13 septembrie 2025, ora 17:00
Sticla Arieşul Turda – Sănătatea Cluj 0-4
Cătălin Creț (18), Alexandru Mare (53, 65), Dorin Goga (81)
Olimpia MCMXXI Satu Mare – Crişul Sântandrei 0-2
Casian Cîrtea (2), David Maghiar (74)
Minaur Baia Mare – Unirea Tăşnad 1-5
Raphael Stănescu (28) / Mamourou Sanogo (7), Vasile Florin Chitaș (8, 24), Claudiu Băciuț (53 – penalty), Roland Vajda (57)
Foto din colaj: Înainte Modelu