Gestul lui Dan Petrescu după umilința din Suedia, dat ca exemplu lui Marco Veronese! Motivele rupturii dintre Ceahlăul și antrenorul italian

Narcis POHOAȚĂ 22 Aug. 2025, 15:45 Liga 2
Gestul lui Dan Petrescu după umilința din Suedia, dat ca exemplu lui Marco Veronese! Motivele rupturii dintre Ceahlăul și antrenorul italian

Ceahlăul Piatra Neamț va disputa sâmbătă, 23 august, de la ora 11:00, primul meci după rușinea istorică suferită la Chiajna, 0-8 cu Concordia. Nemțenii întâlnesc CS Dinamo pe teren propriu, iar pe banca tehnică nu va sta antrenorul italian Marco Veronese, încă sub contract, ci unul dintre secunzii săi, Valentin Avădanei.

Marco Veronese ține de scaun și de salarii. Vrea toți banii până la finalul sezonului

Imediat după eșecul rușinos cu Concordia, conducerea clubului a reacționat în exclusivitate pentru Liga2.ro împotriva antrenorului Marco Veronese. Duminică, la câteva ore după rușinea de la Chiajna, președintele Angelo Alistar și managerul sportiv Daniel Mahu Moisii i-au cerut italianului o demisie de onoare și au anunțat că vor să înceteze colaborarea cu Veronese.

Luni, a doua zi după meci, oficialii nemțeni i-au transmis lui Veronese că nu mai este dorit la club, dar de atunci cele două părți nu au ajuns încă la un acord privind o reziliere amiabilă. Italianul își cere toate salariile până la finalul contractului, scadent vara viitoare, în timp ce moldovenii sunt dispuși să-i ofere doar două salarii compensatorii.

În condițiile în care clubul are și așa restanțe salariale, iar finanțatorul Anton Măzărianu se retrage la sfârșitul lunii, plata întregului contract către Veronese ar însemna o gaură uriașă într-un buget și așa inexistent.

Nemulțumirile conducerii Ceahlăului față de Marco Veronese. ”Nu a catadicsit să vină la niciun meci al echipei a doua”

Deși ruptura totală dintre Ceahlăul și antrenorul Marco Veronese s-a produs după o înfrângere la scorul de 0-8, rezultatul nu este decât picătura care umplut paharul. Tensiunile dintre oficialii clubului și tehnicianul italian s-au acutizat în finalul sezonului trecut, când atât fostul președinte Marcel Pușcaș, cât și finanțatorul Anton Măzărianu l-au criticat public, în emisiuni televizate, pe Veronese. Italianului i s-a mai dat însă o șansă, a fost păstrat în funcție, dar jocul modest al echipei și umilința de la Chiajna au pus capac.

De altfel, actualul președinte Angelo Alistar a întărit faptul că nemulțumirile conducerii față de italian sunt mai vechi și nu țin neapărat de eșecul rușinos de la Chiajna.

”Din punctul nostru de vedere, nu doar datorită rezultatului rușinos pentru clubul nostru am luat această decizie de a începe discuțiile de reziliere cu Marco. Ci pentru tot ce s-a întâmplat atât anul trecut, pe final, cât și în primele meciuri din acest sezon, care din punctul meu de vedere nu au fost reușite. Echipa nu a arătat așa cum ne-am dorit cu toții.
Legat de sezonul trecut, din punctul meu de vedere domnul Veronese a făcut mai multe greșeli. Una dintre ele, și cred una destul de mare, a fost că nu a venit să urmărească deloc echipa a doua a clubului, care a activat în Liga 3. Echipă pentru care eu, personal, am insistat foarte mult să fie înființată și să participe în Liga 3, o echipă formată din copii ai orașului, născuți aici în Piatra Neamț. Și pe care ne-am fi dorit să-i promovăm la prima echipă. Dumnealui nu a catadicsit să vină la niciun joc să urmărească acești copii. În niciun moment nu a dorit să aducem copiii noștri la antrenamente, să fie promovați. Dimpotrivă, a promovat jucătorii impresarilor care îl reprezintă. Din acest punct de vedere, eu cred că Marco Veronese nu mai are ce să caute la noi”, a declarat Angelo Alistar.

Comparat cu Dan Petrescu, care a demisionat după rușinea din Suedia

Președintele nemțenilor a comparat situația de la Ceahlăul cu cea de la CFR Cluj. Veronese ține de scaun și vrea să-și ia toate salariile stipulate în contract după un 0-8 în campionatul Ligii 2, în timp ce Dan Petrescu și-a anunțat demisia la conferința de presă de după meciul pierdut de CFR Cluj cu scorul de 2-7 în Conference League, cu Hacken.

”Aseară, un antrenor cu mult mai mare experiență, calitate și rezultate a avut demnitatea și bunul simț, după un rezultat rușinos, să-și dea demisia. Păstrând proporțiile, nu suntem CFR Cluj, acolo a fost vorba de cupe europene, noi am jucat la Chiajna, dar cred că domnul Veronese ar fi trebuit să înțeleagă că așa e normal, așa se procedează. Nu trebuie să te agăți de orice salariu, de orice sută de euro. Noi credem că am făcut o propunere decentă, el a refuzat-o. Își vrea salariile integrale, ceea ce din punctul nostru de vedere este exclus”, a mai spus Alistar.

Alistar, despre Veronese: ”Dacă avea mai mulți jucători sau mai puțini de 20, nu știe să facă antrenamentul”

Recent, Angelo Alistar l-a criticat pe Marco Veronese pentru faptul că nu știe să coordoneze antrenamente dacă are mai puțini sau mai mulți jucători.

”Am insistat pe lângă Marco să aducă jucători de la echipa a doua, pentru a-i urmări. Dar el ne spunea că nu sunt de calitate. El avea o problemă. Dacă avea mai mulți jucători sau mai puțini de 20, nu știe să facă antrenamentul. O mare problemă a unui antrenor. Îi ceream în mod expres să aducă jucătorii tineri de la echipa a 2-a să se antreneze, să fie alături de echipă. Chiar dacă nu îi folosești sâmbătă, la jocuri, dar să fie în anticamera echipei mari. Să fie acolo. Tot timpul a spus că jucătorii de la Piatra Neamț nu au valoare. Dar cum să spui asta dacă nu îi vezi? El nu a fost la niciun meci al echipei a doua. Nu a văzut niciun meci al echipei a doua, la Liga a 3-a! Nu ai voie ca antrenor principal să nu vezi echipa a doua a clubului. Îi aducea la antrenamente și îi punea pe posturi diferite, pe care nu mai jucaseră, unde lipsea un jucător. Dacă era fundaș dreapta îl punea mijlocaș stânga, iar după meci spunea că nu poate, că nu e bun. Asta a fost problema cu Marco”, a declarat Angelo Alistar în cadrul unei emisiuni televizat la postul Mesagerul Neamț.

”Narcis Ilaș nu e bun nici la Liga a 3-a”

Alistar s-a referit și la fundașul Narcis Ilaș, care a devenit titular la FC Botoșani după ce în sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut la Ceahlăul. Ilaș a prins însă puține meciuri la Piatra Neamț, iar președintele Angelo Alistar a precizat că antrenorul Veronese nu îl considera util nici la Liga 3.

”Mie îmi place mult Narcis Ilaș, joacă titular la Botoșani, dar din păcate la noi a jucat prea puțin. Am avut discuția asta cu Marco, dar spunea că pentru el, Ilaș nu poate juca nici la Liga a 3-a. Jucătorul a făcut pasul la Liga I și o face foarte bine meci de meci. I s-a dat curaj”, a mai spus Angelo Alistar.

  • Marco Veronese a preluat Ceahlăul vara trecută și a menținut echipa fără probleme în liga secundă.
Narcis POHOAȚĂ 22 Aug. 2025, 15:45 Liga 2
Pe aceeași temă