:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fcs-dinamo-steaua-etapa-3-liga-2-1024x577.jpg)
ACSM Reșița nu a avut milă de AFC Câmpulung Muscel, sâmbătă (16 august), în cadrul etapei a 3-a din Liga 2. Pe terenul propriu, formația din Reșița a zdrobit gruparea oaspete cu 7-0!
Încă de la pauză lucrurile erau clare, pentru că ACSM Reșița avea pe tabelă un avantaj de patru goluri.
A fost o partidă fără istoric, pentru că ACSM Reșița a tratat-o perfect, iar de aici și rezultatul de la final. Însă, primul gol a venit abia la mijlocul primei reprize, în minutul 23, când la finalizare a apărut Ouadie Salhi.
De atunci s-a descătușat ACSM Reșița, pentru că trei minute mai târziu a venit golul al doilea, de această dată trecut în dreptul lui Robert Jerdea. Până la ultimul fluier al primei părți, pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele și Nicu Modan, în minutul 35, și Daniel Bîrzu, acesta marcând în propria poartă, în minutul 36, cu o deviere nefericită la un șut al lui Jerdea.
În repriza a doua au mai venit trei goluri. S-a făcut 5-0 după reușita lui Jerdea din minutul 62, care a făcut, astfel, dubla, iar scorul final a fost stabilit după reușitele lui Florin Gașpar și Aurel June, marcatori în minutele 83 și 89.
La final, antrenorul Flavius Stoican a scos în evidență exactitatea de la finalizare a jucătorilor săi, dar a remarcat că, la 0-0, oaspeții au avut șansele lor și puteau marca. La cum au arătat lucrurile în întâlnirea cu AFC Câmpulung Muscel, Stoican își dorește ca situația să se repete, mai mult sau mai puțin, și în etapele următoare.
”În primul rând, vreau să-mi felicit jucătorii pentru că au intrat cu determinare, cu atitudine, au câștigat dueluri. Ne-am făcut jocul mai ușor pentru că am reușit să fructificăm la primele situații. Dar să nu uităm că, la 0-0, și oaspeţii au avut două situații de a marca.
Îi înțeleg și pe ei, pentru că au avut meci și în Cupă, au venit nouă ore cu autocarul. Nu le-a fost ușor, dar, una peste alta, noi am fost echipa care a dominat jocul și mă bucur că am reușit să și marcăm multe goluri.
Mai departe trebuie să rămânem conectați, focusați, să nu ne luăm nasul la purtare, să fim la fel de umili în afara terenului”, a spus Flavius Stoican, citat de Radio Reșița.
Etapa a 4-a din Liga 2 va fi una complicată pentru ACSM Reșița, care va întâlni Steaua, în Ghencea. Stoican a vorbit, în mare, despre întâlnirea cu trupa lui Daniel Oprița.
Are încredere că elevii săi pot obține un rezultat pozitiv pe terenul ”militarilor”.
”Să muncim, că mai avem și noi lucruri de pus la punct ca să fim într-adevăr o echipă care domină orice adversar. Mai ales că următoarea etapă ne va aștepta un meci destul de complicat la București cu cei de la CSA Steaua. (…)
Suntem optimiști, suntem pe un drum bun, suntem pe primul loc și atunci este important să credem în forțele noastre că putem scoate un rezultat favorabil în Ghencea”, a transmis Stoican.
Foto: ACSM Reșița și Radio Reșița