:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fturul-3-CUPA-ROMANIEI-sezon-2025-26-ziua-3-1024x576.jpg)
Componența noului sezon de Liga 3, ediția 2025/26, se lasă în continuare așteptată! Echipele care vor forma cele opt serii nu sunt cunoscute nici până în acest moment, fix cu două săptămâni înainte de startul campionatului, însă, în schimb, Federația Română de Fotbal a informat când organizează tragerea la sorți a țintarului.
Sezonul 2025/26 urmează să aibă un nou format față de ultimele cinci ediții ale Ligii 3. Nu vor mai fi zece serii a câte 10 echipe, un total de 100 de participante, ci opt serii a câte 12 formații, deci 96 de formații aflate la start. Chiar și așa, FRF a avut mari probleme în a găsit atâtea echipe care să dorească să evolueze la acest nivel competițional.
Ca niciodată, FRF nu a anunțat nici până acum, cu două săptămâni rămase până la startul noului sezon, echipele care vor lua startul în campionatul Ligii 3 și componența seriilor. De exemplu, în vara trecută, ca de obicei, componența celor zece serii era făcută publică cu circa două săptămâni și jumătate înainte de debut.
Acum, federația a transmis doar când va organiza tragerea la sorți pentru stabilirea țintarului. Așadar, transparență zero din partea FRF.
Pentru noul sezon de Liga 3, echipele care formează cele opt serii vor fi cunoscute abia în ziua în care se stabilește programul jocurilor. Atunci își vor afla și cluburile adversarele din noua ediție de campionat!
Ulterior, echipelor le va rămâne apoi o săptămână și o zi sau două, după caz, pentru a se pregăti pentru prima etapă din sezonul 2025/26.
Noul sezon de Liga 3 va începe la data de 29 august 2025 și se va încheia cu finala pentru stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga 2, în data de 6 iunie 2026. Întreg calendarul competițional îl poți vedea AICI.
FRF a redat modul în care se va desfășura sezonul 2025-2026, în urma aprobării schimbării formatului Ligii 3 de către Comitetul Executiv din data de 20 martie 2025.
În noul sezon vor participa 96 de echipe împărțite în 8 serii de câte 12 formații și vor exista două faze:
FAZA 1
SEZONUL REGULAR
FAZA 2
PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT
Play-off
Play-out
În precedentele cinci sezoane de Liga 3, campionatul a avut la start 100 de echipe repartizate în mod egal în zece serii, iar după sezonul regular se continua cu play-off (primele patru clasate din fiecare serie) și play-out (următoarele șase clasate din fiecare serie), apoi cu baraje semifinale și finale între primele două clasate din cele zece serii de play-off pentru deciderea promovatelor în Liga 2.
Tot în ședința CEx din 20 martie 2025 s-a stabilit ca în eventualitatea în care vor exista locuri vacante pentru formarea noului sezon, acestea se vor completa acordând prioritate câștigătoarei Ligii de Tineret, apoi echipelor satelit ale cluburilor din SuperLiga și Liga 2.