:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Ftrei-dinamo-in-trei-ligi-diferite-1024x576.jpg)
Deși învingătoare în manșa tur, cu 2-1, FC Voluntari a pierdut jocul retur din barajul pentru SuperLigă contra Unirea Slobozia, scor 0-1, a jucat prelungiri și în cele din urmă a cedat la loviturile de departajare, astfel că va continua cel puțin încă un sezon în Liga 2.
Bachana Arabuli (41′) a trimis meciul în prelungiri, unde nu s-a mai marcat, iar la loviturile de departajare, deși Chioveanu a apărat primul, Ionuț Panțîru a trimis pe lângă poartă, iar Nicolae Carnat nu l-a putut învinge pe Krell, astfel că FC Voluntari a pierdut la ”loterie”.
După joc, antrenorul Florin Pîrvu și-a numit jucătorii drept niște eroi, fiindcă au prins acest baraj și consideră că în anumite momente ale meciului, elevii săi au fost superiori adversarilor.
”Este foarte greu să vorbești acum, când mă duc în vestiar și îmi văd jucătorii cum suferă. Până la urmă, s-a pierdut la penalty-uri și, din punctul meu de vedere, penalty-urile sunt loterie. Dar aș începe prin a felicita jucătorii ambelor echipe. Doar jucătorii ambelor echipe, vă spun sincer. Doar așa, pentru că ei au avut o dublă în condiții cu o intensitate foarte bună și aș vrea acum să spun clar că Voluntari s-a ridicat, din punctul meu de vedere, și poate chiar a și depășit în anumite momente ale jocului o echipă de Liga 1”, a spus Pîrvu la flash-interviu.
Antrenorul echipei din Voluntari s-a schimbat la față atunci când a fost întrebat dacă pe Adrian Mihalcea nu-l felicită.
”În niciun caz. Nu mă interesează ce declară Mihalcea sau ce ar spunea Mihalcea. În primul rând, domnul Mihalcea ar trebui să argumenteze acele cuvinte spuse la acel flash-interviu, pentru că lumea a rămas într-o ceață. (n.r. – Mihalcea a spus astăzi că i-ați făcut să se simtă mici) Nu există așa ceva. Dacă pentru domnu’ Mihalcea aroganță înseamnă ca echipa adversă să-și dorească să câștige meciurile, nu mai înțeleg nimic! Am spus, la conferința de presă premergătoare primului joc, că respectăm Unirea Slobozia, că-l respectăm pe antrenorul Adrian Mihalcea, că echipa este creată după profilul lui, dar că ne dorim să mergem mai departă, ne dorim să câștigăm. Cum adică, pentru că sunt din Liga a 2-a înseamnă că sunt arogant? Că-mi doresc să câștig? Nu înțeleg. Mă rog, chiar nu vreau să intru în absolut niciun schimb de replici cu el, pentru că nu se merită”, a spus Pîrvu.
După jocul tur, Adrian Mihalcea a acuzat FC Voluntari de aroganță, iar după retur a și numit la cine s-a referit. Lui Mihalcea i s-a părut că Florin Pîrvu a dat dovadă de aroganță fiindcă a spus că speră ca echipa sa se impună din manșa tur în fața ialomițenilor, pentru a-și asigura un retur facil!
Cu Pîrvu antrenor, FC Voluntari a retrogradat vara trecută din SuperLigă. S-a spus atunci că echipa a început să joace sub comanda antrenorului ploieștean, însă un concurs de împrejurări a dus la retrogradarea în Liga 2, una surprinzătoare.
Acum, Pîrvu a fost readus la FC Voluntari la jumătatea play-off-ului, iar în cele cinci jocuri rămase a reușit să claseze echipa pe un loc calificabil în baraj de promovare, într-un moment în care nu se mai credea la asta. Acesta crede că altfel ar fi fost soarta echipei dacă el ar fi fost numit ”principal” mai devreme.
”Cu siguranță, da! (n.r. – dacă crede că altfel ar fi fost situația clubului cu el numit antrenor mai devreme) Fără lipsă de modestie, da. Pentru că rezultatele din ultimele jocuri, când nimeni nu ne mai dădea nicio șansă să ajungem la barajul pentru promovarea în prima ligă, acești jucători, în ultimele jocuri din Liga a 2-a, din punctul meu de vedere, sunt eroi. Și în seara aceasta, exceptând prima repriză, când am intrat temători, recunosc lucrul acesta. În repriza a și reprizele de prelungiri, din punctul meu de vedere, am arătat ca o echipă de prima ligă. În prima repriză am intrat temători. Nu acesta a fost planul de joc, dar la pauză s-au reglat niște lucruri, am intervenit pe parcursul pe parcursul jocului, în repriza a doua, cu ceva modificări. Jucătorii care au intrat, au intrat foarte bine, iar aici aș vrea să îl remarc pe Guțea, un jucător de 18 ani, un jucător care acum este convocat la lotul național condus de domnul profesor Ion Marin, care joacă nu pentru că este under, ci pentru că merită să joace”, a vorbit Pîrvu la microfonul DigiSport.
În final, Florin Pîrvu și-a anunțat rămânerea la FC Voluntari și pentru sezonul următor de Liga 2. El a mai pus și faptul că echipa ilfoveană merita mai mult decât Unirea Slobozia să joacă în prima ligă.
”Îmi doresc foarte mult și vă spun sincer că infrastructura care este la Voluntari, oamenii care sunt în acest moment la Voluntari, din punctul meu de vedere, merită să aibă echipă în prima ligă. Și vă spus că știu ce vorbesc. Așa cum a declarat și domnul primar, la Voluntari există o academie foarte bună, foarte mulți copii care vin și fac sport de masă. Voluntari are o infrastructură cum multe echipe din prima ligă nu au. Și, din punctul meu de vedere, și nu aș vrea să jignesc pe nimeni, dar Voluntariul cred că merită înaintea echipei din seara aceasta să fie în prima ligă. Iar lui Mihalcea vreau să-i urez baftă dacă merge acolo (n.r. – la Petrolul)”, a încheiat Florin Pîrvu.
FC Voluntari rămâne, așadar, cel puțin pentru un al doilea sezon la rând în Liga 2 și ratează primul baraj pentru SuperLigă disputat, după ce pe precedentele trei le câștigase, însă atunci a avut statut de formație din prima ligă.
Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)