Mihai Iosif consideră echitabilă remiza cu CFC Argeș. Antrenorul nu știe de nicio plecare a lui Nețoiu sau de vreo demisie a sa

Marius ANGHEL 15 Apr. 2025, 21:46 Liga 2

FC Voluntari a obținut o remiză în al patrulea meci disputat în play-off-ul Ligii 2 și rămâne fără victorie în acest turneu care decide promovatele în prima ligă, cât și echipele care merg în barajul de promovare.

0-0 a fost scorul în partida cu CFC Argeș, ilfovenii reușind să nu primească gol, deși au jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică, ba chiar au produs primul semi-eșec formației din Pitești.

După meci, Mihai Iosif a fost chestionat dacă își dă demisia, în condițiile în care acționarul Gigi Nețoiu, cel care l-a și adus la FC Voluntari, anunțase presa că va comunica retragerea sa de la club, însă tocmai el nu s-a mai prezentat la conferință!

FC Voluntari a scos un punct contra Argeșului, jucând mai bine de o repriză în inferioritate numerică

FC Voluntari a avut prima mare ocazie a meciului contra CFC Argeș, însă Nicolae Carnat a trimis pe lângă poarta goală în minutul 10. Din minutul 22 și-a pierdut unul dintre cei mai importanți jucători, Doru Andrei accidentându-se. Carnat putea fi eliminat în minutul 27, pentru o intrare tare asupra lui Borța, însă a primit cartonaș roșu Doru Popadiuc, în minutul 41, pentru o intrare la fel de dură asupra lui Pîrvu, însă diferența a fost că acesta din urmă, față de Borța, a avut piciorul pe pământ și impactul a fost mai grav.

În inferioritate numerică, trupa ilfoveană s-a apărat în partea secundă și a avut fie noroc, la transversalele lui Gheorghe (52) și Mehmedovic (64), ori cu intervențiile portarului Chirilă, salvator în mai multe rânduri. Sau la ratarea lui Roman (90), singur din 6 metri, peste poarta aproape goală!

Ilfovenii au rămâs în continuare fără victorie în play-off, sunt la primul meci în care nu primesc gol și rămân la nouă puncte în spatele Argeșului, ocupanta celui de-al doilea loc promovabil direct.

Mihai Iosif nu știe de nicio plecare a lui Nețoiu sau de vreo demisie a sa!

La conferința de presă de după joc s-a prezentat, așa cum era normal, antrenorul Mihai Iosif, care a spus că nu știe nimic despre vreo intenție de-a lui Gigi Nețoiu de a pleca de la FC Voluntari, sau despre o demisia a sa, așa cum a lansat acționarul clubului ilfovean informația în presă!

”Eu controlez vestiarul, nu pot să controlez tot ce se întâmplă! Treaba mea e să antrenez echipa cât pot de bine, să fiu un profesionist, așa cum sunt. Băieții au dat dovadă de caracter. Așa cum v-am spus, nu mă ocup de așa ceva (n.r. – de problemele salariale).

Puteți să mă întrebați despre jucători, despre fotbal. Dânsul (n.r. – Gigi Nețoiu) nu a putut să ajungă, a fost un trafic infernal. Nu am avut nicio discuție legată de acest subiect, de asta am și rămas… Noi suntem în cantonament de două zile și m-a surprins să vă văd atât de mulți.

Dacă avea ceva de spus dânsul, probabil era aici! Dar cred că sunt doar zvonuri! Mă vedeți că mi-am dat-o? Când îmi dau demisia, dacă mi-o dau, vă anunț, anunț pe toată lumea”, a spus Mihai Iosif, citat de DigiSport.

Iosif consideră echitabil egalul cu CFC Argeș

Despre meci, antrenorul echipei ilfovene a considerat rezultatul drept unul echitabil.

”A fost un joc început bine, cu ocazie lui Carnat. Apoi a fost un echilibru, iar intrarea nefericită a lui Popadiuc ne-e lăsat în zece. În repriza a doua am închis spațiile, am jucat în inferioritate. A fost un 0-0 echitabil. Ne jucăm șansa până la capăt. Sunt șanse matematice”, a spus Iosif, care s-a aflat la al nouălea meci ca antrenor la FC Voluntari, în care echipa a înregistrat trei victorii, trei remize și trei eșecuri.

  • FC Voluntari, în remiza cu CFC Argeș: Ius. Chirilă – Gîț, Pițian, Armaș (cpt.), Panțîru – Moldskred (Pandele 46′), Popadiuc (eliminat, 41′) – Carnat (Andreș 89′), D. Andrei (Schieb 22′), Guțea (D. Bujor 46′) – Dumiter (D. Toma 46′). Rezerve neutilizate: Chioveanu – Merloi, A. Niță, R. Garutti. Jucători adiționali: Bg. Ștefan – Alb. Călin, R. Crișan.

FC Voluntari este în continuare ultima în play-off-ul Ligii 2 și urmează meciul cu Metaloglobus

FC Voluntari a fost la primul meci în play-off, în patru etape, în care nu a primit gol și cu 35 de puncte este pe locul 6, ultimul, la trei puncte în spatele Metaloglobusului.

În etapa 5, FC Voluntari joacă în deplasare la Clinceni, cu Metaloglobus, vineri, de la ora 11:00. Față de CFC Argeș, clasată pe locul 3, al doilea loc direct promovabil în prima ligă, în condițiile în care deasupra sa se află Steaua, este la nouă puncte mai jos, iar din play-off mai sunt de disputat șase etape.

CLASAMENT play-off Liga 2 și clasament al golgheterilor

Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

Marius ANGHEL 15 Apr. 2025, 21:46 Liga 2
Pe aceeași temă