:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fandreas-chiritoiu-CS-AFUMATI-FC-BIHOR-ORADEA-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-1.03.20257-1024x576.jpg)
La începutul anului, Adrian Mititelu lansa o nouă promisiune în fotbalul românesc: ”De la Gică Popescu încoace, Craiova nu a mai oferit așa ceva”. Patronul celor de la FCU Craiova vorbea despre un tânăr de 19 ani și 1,95 metri, despre care a licitat un pariu cu timpul. ”Țineți minte, în maximum doi ani va fi titularul echipei naționale a României”.
Răzvan Bălașa este propunerea șefului clubului din Bănie, un fundaș central care, la 17 ani, ajungea în Italia, la Cremonese, formație de Serie B. Lansat de Fotbal Milan Academy din Craiova, stoperul a evoluat, pentru o scurtă perioadă înainte de ajunge în tricoul alb-albastru, la Filiași, în eșalonul terț.
Dincolo de caracterizarea îmbibată în patriotism local a patronului alb-albaștrilor, ”este oltean, are mobilitate la înălțimea lui, are tupeu, are mentalitate și biomecanică în lovirea mingii”, ProSport vă prezintă povestea lui Bălașa spusă chiar cu vorbele lui: ”Visez să ajung la Milan.”
Anul a început cu o cumpănă pentru fotbalist, o accidentare și apoi o recidivă care l-a condamnat la o intervenție chirurgicală ce a durat șapte ore! ”A fost groaznic, doctorul Codorean mi-a lipit tendonul”, povestește Bălașa.
Urmează încă șase săptămâni în anturajul cârjelor, perioadă în care medicii i-au interzis chiar și să stea pe scaun! Fără să fi bifat vreo prezență în tricoul loturilor naționale, Bălașa își păstrează optimismul la purtător și, agățat pe marginea unui birou din cauza interdicției doctorilor, tânărul a vorbit curajos și a pus la bătaie până și optimismul incurabil al lui Adrian Mititelu: ”Eu sper că o să ajung la națională mai repede de doi ani.”
Din păcate te găsim într-o perioadă mai grea, te recuperezi după o intervenție chirurgicală, în primul rând spune-mi cum te simți?
Acum sunt mai bine, primele două zile au fost groaznice, am stat în operație de șapte ore, timp în care domnul Codorean a reușit să-mi lege tendonul. În prezent e foarte bine și sper să mă recuperez foarte repede și să încep antrenamentele.
Inițial ai crezut că scapi de bisturiu, însă, din păcate, ai ajuns pe masa de operație. Ne povestești cum s-a întâmplat?
La un antrenament am făcut un duel și m-am dus într-o alunecare. Mi-a alunecat piciorul. Atunci am simțit când s-a rupt. Am stat două luni fără să fac nimic, am mers la recuperare, a fost ok și, ușor, ușor, am început antrenamentele. Însă, din păcate, s-a rupt iar.
Șapte ore ai stat în operație, e o cumpănă, prima din cariera ta…
A fost foarte greu, eu am mari probleme când vine vorba de intervențiile chirurgicale, când am fost în Italia am avut nasul rupt și n-am putut să mă operez din cauza fricii. Acum nu am avut ce să fac, nu aveam altă opțiune.
Cum ai primit comparația pe care Adrian Mititelu a făcut-o, legată de Gică Popescu? Te rog să-mi spui cum ai perceput acest mesaj care, îți spun sincer, obligă!
Obligă, e o presiune în plus pentru mine, sper să demonstrez ce a spus domnul Adrian Mititelu și să ajung acolo sus. M-a bucurat foarte tare, cred că dânsul are o foarte mare încredere în mine. E o motivație și o mândrie în plus și pentru mine și pentru familia mea atunci când un om care a investit foarte mulți bani să spună aceste lucruri. Sunt și dezavantaje, pentru că alături de aceste declarații vine și o presiune în plus.
Bălașa e number one (n.r. – numărul 1), e jucător de echipa națională. Țineți minte ce zic: Bălașa, în maxim doi ani, va fi titularul echipei naționale a României. Deci este un fundaș central de 1.95, este și oltean, are mobilitate, la înălțimea lui, tupeu, mentalitate, biomecanică! Deci nu știu cum băiatul ăsta… M-a rugat cineva să îl primesc la probe și era gata-gata să nici nu-l opresc, pentru că nu am fost atent. Noroc cu Săceanu (n.r. – team-managerul Robert Săceanu), că altfel îl pierdeam! Avem un giuvaer. Păcat de el, că s-a accidentat, dar într-o lună o să fie ok, va face antrenamente ușoare. Dar Bălașa este un jucător de top. Am dat pe el câteva mii de euro, dar nu contează. Îl deținem în coproprietate cu… Dar nu o spun acum în sensul că sunt bucuros că am găsit un fotbalist care poate să facă bani. O spun în sensul că am găsit un talent și e și oltean! Pentru că noi, oltenii, avem ceva în plus. Dacă avem și valoare și șanse egale, mentalitate, suntem de neoprit. Deci, de la Gică Popescu încoace, deși e diferit puțin, Craiova, Oltenia nu a mai oferit așa ceva! Sunt mândru că noi suntem cei care aducem pe piață un astfel de jucător. Bălașa este un jucător de top” – Adrian Mititelu, pe 3 ianuarie 2025.
În Italia ai jucat la Cremonese, în Serie B, îmi poți spune care era nivelul acolo și de ce nu ai rămas?
Foarte ridicat, pentru că am făcut parte și din prima echipă, dar nu am mai dorit să stau la juniori, am vrut să fac pasul spre seniori, iar domnul Adrian Mititelu mi-a oferit această șansă și am venit să demonstreze ceea ce pot la acest nivel, cel de seniori, asta e tot ce m-a interesat.
Dacă ai vorbit de șansă, pot să spun că ți-ai câștigat șansa, pentru că știu că ai dat probe la FCU, cum a fost momentul acela în care a trebuit să convingi că ești bun să rămâi?
A fost o presiune, dar am încercat să îmi fac treaba cât mai bine, am avut emoții la început, nu cunoșteam băieții, știam doar doi au trei juniori, dar m-au primit foarte bine. Este vorba de un club de tradiție, un club foarte mare în România și e normal să fie așa, să existe presiune.
Adrian Mititelu te-a comparat cu Gică Popescu, dar ce idol ai tu în fotbal?
Virgil van Dijk! Îmi place stilul lui, e agresiv, mereu bătăios și asta cred că mă reprezintă și pe mine.
Cu cine semeni?
Cu bunicul meu, el a fost așa înalt, avea doi metri și trei centimetri, cred că de acolo s-a transmis și la mine. Din păcate, el a murit înainte să mă nasc, microbul fotbalului l-am luat de la școală. M-am apucat foarte târziu de fotbal, la 14 ani și jumătate, o vârstă la care unii au foarte mulți ani de juniorat. Am mers la echipa școlii și, după, am câștigat un turneu pe la Slatina. Am primit o minge cadou și stăteam și mă jucam mereu acasă, iar bunica mi-a zis să mă duc la fotbal.
Vreau să te întreb ce știi de Gică Popescu? Când tu te nășteai, el se lăsase deja de fotbal.
L-am urmărit pe YouTube, am mai auzit unele lucruri și de la fostul meu antrenor de la copii și juniori, domnul Cătălin Gârleșteanu, că îmi povestea despre el că au jucat amândoi în aceeași echipă și sper să ajung să-l depășesc, de ce nu?
Care e principala ta calitate ca fundaș central?
Forța, lovitura de cap, acolo nu am avut probleme niciodată și cred că am o viteză destul de bună.
O să te rog să-mi spui un lucru care te avantajează având înălțimea ta și unul care te dezavantajează.
La fotbal, clar, lovitura de cap, fiind foarte înalt e greu să pierd vreun duel. Un dezavantaj este cu jucătorii mici de statură, sunt rapizi, se bagă repede, e mai greu să te lupți cu ei.
Tot Adrian Mititelu a spus că, în doi ani, o să fii fundașul echipei naționale. Tu ești la fel de încrezător?
Sper că și mai repede! Păcat acum că m-am accidentat, pentru că eram foarte motivat, sper să revin cât mai repede, băieții să facă o treabă bună în meciurile pe care le mai avem și să încercăm să prindem play-off-ul.
FCU Craiova, echipa națională, te întreb și mai sus, pentru că orice tânăr fotbalist visează să ajungă la o echipă mare a Europei. Tu?
Normal, visul meu este să ajung să joc la Milan, pe San Siro, la asta mă gândesc de mic.
Nu era mai ușor să faci acest pas din Italia, de la Cremonese?
Da, așa este, dar nu am primit șansa să demonstrez la echipa mare, pentru că ei foloseau în apărare doar fundași experimentați și, pentru mine, a fost foarte greu. Sper că de aici, de la Craiova, să prind un transfer mare.
Ai ajuns în Italia la 17 ani, a fost o dezamăgire pentru tine că nu ai putut să te impui în Italia?
Nu am luat-o așa. Acolo am învățat foarte multe lucruri, m-am dezvoltat pe plan profesional. La noi, la copii, în România este un nivel foarte jos. Eu am avut și șansa să joc la Filiași, la liga a treia unde era antrenor domnul Victor Naicu, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale, m-a ajutat foarte mult… dar nu, ce s-a întâmplat în Italia, că nu am rămas, am luat-o ca pe o motivație în plus.
Drăgușin este fundașul la modă în fotbalul românesc. Îți place?
Da, e un fundaș central bun, nu am de ce să spun că nu joacă bine. El e alt stil, mie nu-mi place Anglia și cred că stilul meu de ligă este Italia, unde se joacă foarte mult pe forță, în Anglia e vorba de viteză, tehnică.
Spune-mi cum ești cu școala, te afli la vârsta Bacalaureatului.
Am terminat Liceul Energetic aici în Craiova, trebuia să dau BAC-ul, doar că atunci nu am putut să rămân în țară, trebuia să mă întorc neapărat în Italia și n-am putut să ajung. Acum o să încerc vara asta, acum și cu accidentarea o să am mai mult timp să învăț.
https://www.youtube.com/watch?v=wSpcqfbYAfM&t=19s
Foto: Mihai Pop și Remus Badea (Sport Pictures)