AFC Câmpulung Muscel a învins CS Vulturii Fărcășești. Un ucrainean cu multă experiență, un atacant spaniol și un fotbalist care a jucat la CS Mioveni, în lot

Andrei PASCU 25 Jan. 2025, 15:41 Liga 2
AFC Câmpulung Muscel a învins CS Vulturii Fărcășești. Un ucrainean cu multă experiență, un atacant spaniol și un fotbalist care a jucat la CS Mioveni, în lot

AFC Câmpulung Muscel a disputat în acest weekend (sâmbătă, 25 ianuarie) al doilea meci amical al iernii. A întâlnit echipa din Liga 3 – CS Vulturii Fărcăşeşti (locul 3 în Seria 8), în fața căreia s-a impus cu 3-1.

Unul dintre goluri a fost marcat de un atacant spaniol, de Elhadji Diop (30 de ani), pe care AFC Câmpulung Muscel nu l-a anunțat până acum ca achiziție sau ca fotbalist aflat în probe. În cazul său mai sunt cel puțin doi jucători mai nou, un ucrainean și un tânăr român de 18 ani. Acesta din urmă a evoluat la CS Mioveni în prima parte a stagiunii și a punctat la rândul său în partida test.

AFC Câmpulung Muscel, victorie în amicalul cu CS Vulturii Fărcășești

Sorin Colceag a avut la reunire doar 14 jucători la dispoziție. Printre aceștia s-a numărat și Marco Dică, fiul lui Nicolae Dică, care s-a despărțit de CFC Argeș, și Rareș Marinescu, venit în probe de la SC Popești Leordeni. Momentan, în privința celor doi clubul din Câmpulung Muscel nu a transmis nimic. Însă, nu sunt singurii despre care nu știm prea multe informații.

Nou-promovată în campionatul Ligii 2, AFC Câmpulung Muscel se află pe locul 20 din 21 de echipe, cu numai 7 puncte în 16 partide disputate. Are două victorii, o remiză și 13 eșecuri, dar și un golaveraj dezastruos, de șapte goluri marcate și 39 primite, cu -32 la ”adevăr”. Se pregătește pentru rundele rămase de jucat în 2025, iar în acest weekend AFC Câmpulung Muscel a mai disputat un meci amical, după ce în primul a fost învinsă fără drept de apel de Olimpic Zărnești (locul 7 în Seria 6 din Liga 3), scor 0-4.

Un atacant spaniol a marcat în victoria cu formația din Liga 3

A primit vizita celor de la CS Vulturii Fărcăşeşti pe Stadionul Sola Gratia (Dragoslavele, județul Argeș) și i-a învins cu 3-1, unul din goluri fiind marcat de vârful iberic Elhadji Diop, în minutul 49.

El a fost al treilea marcator în dreptul echipei sale, întrucât AFC Câmpulung Muscel își mai trecuse în cont două goluri. În primă fază a fost contabilizat autogolul lui Mario Diaconescu (minutul 9), iar echipa din Liga 2 conducea cu 2-0 din minutul 48, când a punctat Eduard Dănilă.

Pentru formația din Liga 3 a marcat Horațiu Peia, în minutul 73, care a și stabilit scorul final, 3-1.

  • Primul 11 al AFC Câmpulung Muscel: Rafael Munteanu – Luca Stancu, Vlad Gîsă, Jean-Philippe Celestin, Mario Brumă – Jose Ntamack, Marco Dică – Jorge Emilio, Raul Nistor, El Hadji Diop – Darius Ciurea
    Rezerve: Rareș Bădulescu, Andrei Radu, Denis Dedechko, Andrei Stelea, Eduard Dănilă, Bogdan Vasile, Ionuț Jenaru, Darius Nistor, Luca Florică
  • Primul 11 al CS Vulturii Fărcășești: Mihai Iutalin – Samson Nabuweze, Mario Diaconescu, Leonard Gheorghe, Adrian Voinescu – Bogdan Duță, Luis Scurtu, Octavian Ciuca, Robert Bubuioc – Constantin Roncea, Brian Lemac

Un spaniol, un ucrainean cu multă experiență și un tânăr român, în lotul AFC Câmpulung Muscel

Elhadji Diop este un atacant spaniol de 1.87 m, care până acum a fost legitimat la formații din ligile inferioare din Spania. Probabil că AFC Câmpulung Muscel urmează să îl prezinte, iar în situația lui mai sunt și mijlocașul defensiv ucrainean Denys Dedechko (37 de ani, ultima dată în Republica Moldova, la Zimbru Chișinău, care în carieră a mai evoluat pentru FK Mariupol, AArat Yerevan, Vorskla Poltava sau FC Kranodar) și Eduard Dănilă (mijlocaș stânga, 18 ani, probabil împrumutat la Rapid, care în prima parte a sezonului a evoluat pentru CS Mioveni, în doar trei meciuri de Liga 2).

Atrage atenția numele lui Dedechko (foto articol, la Zimbru Chișinău) însă, care are și trei meciuri pentru Dinamo Kiev, iar în carieră are și mai multe formații cunoscute pe lângă cele amintite, precum FC Astana sau Amkar Perm. De altfel, are peste 120 de meciuri în liga a doua din Rusia, aproape 100 de meciuri în prima ligă din Ucraina, aproape 50 de partide în prima ligă din Armenia și așa mai departe.

La nivelul echipelor de club, cel mai mult a evoluat pentru SKA Khabarovsk (Rusia), 79 de meciuri și 10 goluri, și Dinamo Kyev 2, 62 de partide și șase reușite.

Achizițiile iernii făcute de AFC Câmpulung Muscel

La nivel oficial, la gruparea nou-promovată au ajuns portarul Rafael Munteanu (18 ani, împrumutat de la Farul Constanța, dar în prima parte a sezonului a fost împrumutat la Steaua), mijlocașul Raul Nistor (20 de ani, ultima dată la CSM Unirea Alba Iulia, în Liga 3), mijlocașulDarius Nistor (20 ani, ultima dată la CSM Unirea Alba Iulia, în Liga 3), Dabney dos Santos Souza (28 de ani, mijlocaș ofensiv olandex, ex AS Trencin – Slovacia) și Jean-Philippe Celestin (22 de ani, fundaș central francez ex US Granville – Franța).

Foto: AFC Câmpulung Muscel și Zimbru Chișinău

Andrei PASCU 25 Jan. 2025, 15:41 Liga 2
Pe aceeași temă