ACSM Reșița și Poli Iași sunt echipele gazdă ale barajelor inedite care au loc în acest sezon al Cupei României, ediția 2024-2025, în urma situației ivite la finalul fazei grupelor.
Două perechi de formații au terminat la egalitate perfectă după cele trei etape din faza grupelor, nu au putut fi departajate pentru a fi decise toate jocurile din sferturi, astfel că s-a ajuns la aceste două baraje între Politehnica Iași și FC Hermannstadt, respectiv între ACSM Reșița și CSM Unirea Alba Iulia.
Federația Română de Fotbal a decis miercuri, 15 ianuarie 2025, prin tragere la sorți, echipa gazdă în barajele de departajare din Cupa României.
La finalul fazei grupelor, după cele trei etape disputate și după aplicarea criteriilor de departajare prevăzute în regulamentele în vigoare în cazul echipelor aflate la egalitate de puncte, în două grupe a fost nevoie de un meci suplimentar pentru stabilirea ierarhiei finale.
În Grupa C, Politehnica Iași și FC Hermannstadt vor disputa un meci de baraj, pe terenul clubului Iași, pentru a se stabili echipa care merge mai departe în competiție. Întâlnirea va avea loc în data de 26 februarie 2025. Învingătoarea la termina pe locul 2 în grupă și merge în sferturi, iar învinsa termină pe locul 3 și este eliminată. Lider este Farul Constanța, tot cu 5 puncte acumulate, dar cu un golaveraj mult mai bun, 7-3.
Prim-divizionarele Poli Iași și FC Hermannstadt au terminat cu câte cinci puncte și golaveraj 3-2, iar în meciul direct, chiar în ultima etapă a fazei grupelor, au remizat la scorul de 0-0 pe stadionul din Copou. Practic, au jucat degeaba!
În schimb, în Grupa D, ACSM Reșița și CSM Unirea Alba Iulia, ambele calificate în faza sferturilor de finală ale Cupei, vor disputa și ele un meci de baraj, în data de 23 februarie 2025, pentru a se stabili ordinea în care termină în clasament.
În urma tragerii la sorți s-a decis ca meciul lor de baraj să aibă ca echipă gazdă formația din Liga 2 ACSM Reșița. Trupa din Alba Iulia este activă în Liga 3.
ACSM Reșița și CSM Unirea au terminat grupa cu câte 7 puncte în cont și cu golaveraj 4-1. Meciul lor determină cine încheie pe locul 1 și cine se situează pe locul 2.
Cine câștigă dintre ACSM Reșița și CSM Unirea Alba Iulia întâlnește, pe teren propriu, în sferturi, învingătoarea dintre Poli Iași și FC Hermannstadt, iar cine pierde va juca în sferturi, în deplasare, contra Farul Constanța.
Jocurile din sferturile de finală sunt programate să se dispute în jurul datei de 2 aprilie 2025.
Meciurile din sferturile de finală ale Cupei României arată astfel:
În semifinale vor fi următoarele dueluri:
Câștigătoare meci 1 – câștigătoare meci 2
Câștigătoare meci 3 – câștigătoare meci 4
Semifinalele au loc în jurul datei de 23 aprilie 2025, iar finala va avea loc în acest sezon în data de 14 mai 2025.