S-a deschis licitația pentru noul stadion Tineretului din Brașov!
Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație în SICAP contractul de 109 milioane lei pentru proiectare și execuție lucrări la Stadionul Tineretului din Brașov.
Lucrările la noul stadion vor dura doi ani, din care cinci luni proiectare și 19 luni execuție, 60 de luni fiind perioada de garanție.
”Descrierea achiziției publice: Proiectare, execuție lucrări și asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție: „Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului, nr. 14, județul Brașov”- 14792
Denumirea obiectivului de Investiții: Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului, nr. 14, județul Brașov;
Amplasamentul: Strada Stadionului nr. 14, localitatea Brașov, județul Brașov;
Titularul investiției: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov;
Beneficiarul Investiției: Compania Națională de Investiții SA – pe perioada realizării investiției; Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov – după realizarea investiției;
Elaboratorul Studiului de Fezabilitate: S.C. TRIPTIC STUDIO S.R.L.
Finanțarea contractului: Investiție finanțată prin „Programul național de construcții de interes public sau social”, subprogramul „Complexuri sportive”.
Atribuirea contractului de lucrări de execuție pentru obiectivul de investiții: „ Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului, nr. 14, județul Brașov”, sună o parte din descrierea achiziției publice.
Guvernul a aprobat, în ședința din 7 noiembrie 2024, indicatorii tehnico-economici pentru construirea Stadionului Tineretului din municipiul Brașov, în același timp cu cel pentru un complex sportiv din localitatea Unirea, din municipiul Bistrița.
Noul stadion din Brașov va fi construit pe amplasamentul celui vechi, încă utilizat, va avea o capacitate totală de 9.716 locuri și are o valoare totală estimată a investiției de 164.434.000 de lei (peste 33 de milioane de euro), mai mult cu aproape trei milioane de euro, față de cum s-a transmis până acum.
În acest moment, Brașovul are echipe de fotbal doar la nivelul Ligii 3, pe SR Brașov și Kids Tâmpa Brașov.