Campionii FC Argeș întâlnește în ultimul meci de Liga 2 din 2024 una dintre cele două rivale din județ, pe AFC Câmpulung Muscel, singura pe care probabil o va mai avea din primăvară, fiindcă CS Mioveni este aproape de faliment.
Sâmbătă, de la ora 11:00, cele două formații argeșene se întâlnesc pe stadionul Municipal din Câmpulung Muscel, în cadrul etapei a 17-a a sezonului regular.
Piteștenii sunt favoriți să se impună, să își continue seria pozitivă de rezultate și să aibă posibilitatea de a termina anul pe o poziție calificabilă în play-off.
Antrenorul Bogdan Andone și jucătorul Florin Borța au participat la conferința de presă organizată de clubul alb-violet înaintea partidei cu AFC Câmpulung Muscel. Ambii au spus că se așteaptă la un meci dificil contra muscelenilor.
CFC Argeș nu a jucat în precedenta etapă din Liga 2, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească pe Viitorul Pandurii. Din această cauză, trupa piteșteană a ieșit din nou în afara pozițiilor calificabile în play-off, în acest moment situându-se la două puncte în spatele ultimelor două formații din Top 6.
Alb-violeții au șansa, acum, să urce din nou pe o poziție care la finalul sezonului regular duce în grupa de promovare, iar pentru asta au nevoie de o victorie la Câmpulung Muscel, dar și de jocul rezultatelor, ca cel puțin una dintre formațiile din fața sa să nu câștige în această rundă.
Bogdan Andone consideră că AFC Câmpulung Muscel este o echipă greu de învins pe teren propriu, privind către ultimele două meciuri desfășurate acasă de trupa condusă nu de mult timp de Sorin Colceag. Andone își face griji și față de suprafața de joc.
”Un ultim meci de campionat din această toamnă-iarnă, să spun! Un meci pe care trebuie să-l abordăm cu maximă seriozitate, foarte concentraţi, focusați și pe care va trebui neapărat să reuşim să-l câștigăm.
În meciurile de pe teren propriu sunt o echipă destul de greu de învins. Am văzut ultimele lor jocuri cu Ceahlaul Piatra Neamţ, cu Afumați. Afumațiul a câştigat în prelungirile jocului, cu Ceahlăul au avut situații foarte bune de a câștiga meciul. Cu siguranţă o să fie un meci extrem de dificil. Terenul cu siguranță va fi greu. Sper să nu fie înghețat mâine dimineaţă. Chiar dacă va fi greu, poate mai mocirlos, dar să nu fie înghețat. Ideea e că trebuie să ne adaptăm la condițiile terenului și la jocul adversarului și trebuie să câștigăm jocul ăsta. Ăsta e cel mai important lucru, să ne întoarcem cu trei puncte de la Muscel.
Mi-ar plăcea să vină mulți suporteri ai noștri, ca să susțină echipa și să ne ajute să câștigăm. Cu siguranță, fiind și un derby județean, e și sâmbătă și probabil vor fi mult mai mulți spectatori față de celelalte meciuri pe care le-au disputat acasă”, a vorbit Andone, care a spus că are lotul ”în mare măsură” valid, dar în continuare fără Tofan și Ghiocel, nerefăcuți, iar situația lui Briceag e incertă.
De când a preluat CFC Argeș, Bogdan Andone are, în campionat, un eșec și alte șapte partide consecutive cu rezultate pozitive, dintre care patru au fost câștigate și în trei s-a remizat.
Ultimul meci disputat în Liga 2 a fost acel 0-0 de la Piatra Neamț cu Ceahlăul, formație cu care a înregistrat același scor și AFC Câmpulung Muscel, în urmă cu două etape, pe terenul argeșenilor.
Întrebat dacă jocul contra muscelenii este și un duel al orgoliilor, Andone nu a oferit un răspuns pe subiect, ci a vorbit despre cât de important este să se câștige acest meci.
”Pentru noi este foarte important să terminăm cu un rezultat pozitiv, asta însemnând o victorie. E foarte important pentru noi, pentru jucători, pentru club, pentru suporteri și ne va ajuta să gestionăm în liniște această perioadă de iarnă, perioada de pregătire și să pregătim foarte bine pentru cele patru finale din primăvară, care, practic, vor fi decisive pentru accederea în play-off”, a vorbit Andone.
În clasament, CFC Argeș are mai mult decât triplul punctelor obținute până acum de musceleni, 24 față de 7. AFC Câmpulung Muscel ocupă locul 20, penultimul, iar Campionii FC Argeș se află pe poziția a 8-a.
Despre meciul de la Câmpulung Muscel a vorbit și fundașul Florin Borța. Și acesta crede că jocul contra penultimei clasate va fi dificil.
”Cred că ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Cred că o să fie un meci dificil, terenul nu cred că o să fie în condiții foarte bune, dar sper să ieșim victorioși după acest meci”, a spus Borța.
Fundașului în vârstă de 25 de ani i s-a spus apoi, ca un reproș, că a marcat doar un gol pentru CFC Argeș!? ”Da, am doar un gol, dar eu încerc să îmi ajut echipa cât pot. Prima dată să nu primim gol și ce vine pe partea ofensivă este un plus. Sper să-l marchez cât de curând și pe al doilea gol”, a răspuns, mai în glumă, mai în serios, Borța, în condițiile în care rolul său, ca fundaș, nu este neapărat să înscrie!
Borța are 10 meciuri în acest sezon de Liga 2 pentru CFC Argeș, șase începute ca titular și nu a înscris. A marcat, însă, în Cupa României, în 2-2 cu CFR Cluj.
Meciul de la Câmpulung Muscel, programat sâmbătă, de la ora 11:00, este primul oficial dintre cele două echipe. Amicale au mai disputat, iar ultimul a avut loc în luna octombrie, când Muscelul câștiga cu 1-0. În iunie, înainte de debutul sezonului, cele două remizau la Albota la scorul de 1-1.
Partida de sâmbătă, din etapa 17 a Ligii 2, este arbitrată de la centru de Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova), iar de la cele două tușe de asistenții Cosmin Vătămanu (Bucureşti) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Arbitru de rezervă este Florin Adrian Sava (Vânători – Galaţi). Observator de arbitri este Gheorghe Mihalache (Buzău), iar delegat de joc este Cristian Petropulos (Alba Iulia).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Campionii FC Argeș