Etapa 15 din Liga 2 se încheie cu două meciuri programate de Ziua Națională a României! FC Voluntari, neinteresantă de această dată, deși joacă într-o partidă cu miză importantă

Marius ANGHEL 26 Nov. 2024, 13:54 Program tv
Etapa 15 din Liga 2 se încheie cu două meciuri programate de Ziua Națională a României! FC Voluntari, neinteresantă de această dată, deși joacă într-o partidă cu miză importantă

Trei etape au mai rămas de disputat din Liga 2 în anul 2024, în sezonul regular 2024-2025, iar prima dintre acestea va debuta ca precedentele două sau multe altele din această ediție de campionat, în zi de joi. Atunci este stabilit să se dispute meciul dintre Ceahlăul și Campionii FC Argeș, cel ales să dea start etapei a 15-a din totalul de 21.

De această dată însă, runda se va încheia mai repede, duminică, 1 decembrie, când în România se sărbătorește Ziua Națională, dar se și merge la vot pentru alegerile parlamentare 2024.

Joi, sâmbătă și duminică, zilele în care se joacă meciurile etapei 15 din Liga 2. Două dintre ele au loc de Ziua Națională a României

Ceahlăul și CFC Argeș dă start etapei a 15-a, joi, de la ora 17:00, pe stadionul din Piatra Neamț. Se întâlnesc două dintre candidatele la accederea în play-off-ul Ligii 2, dar meciul nu este derby-ul rundei. Acesta va avea loc sâmbătă, de la ora 12:30, la Hunedoara, unde Corvinul, ocupanta locului 6, întâlnește liderul FK Miercurea Ciuc.

Tot sâmbătă, dar de la ora 11:00, vor începe nu mai puțin de șase partide. Se vor desfășura pe stadioanele din Mioveni (CS Mioveni gazdă), Clinceni, Târgoviște, Ungheni, Afumați și Voluntari.

Ultimele două partide ale rundei 15 au loc duminică, de Ziua Națională a României, 1 decembrie. De la ora 11:00, la Cisnădie, CSC Șelimbăr primește vizita Stelei, iar de la ora 13:14, la Chiajna, Concordia este gazdă în fața fostei prim-divizionare FCU Craiova.

În această etapă va sta ultima clasată AFC Câmpulung Muscel, cea care ar fi trebuit să o întâlnească pe Viitorul Pandurii.

FC Voluntari, neinteresantă pentru deținătorii drepturilor TV și nici pentru FRF!

Ca în majoritatea etapelor din acest sezon, deținătorii de drepturi tv ai campionatului au ales să transmită în direct patru partide.

Acestea sunt cele de la Piatra Neamț (Ceahlăul – CFC Argeș), Hunedoara (Corvinul – FK Miercurea Ciuc), Cisnădie (CSC Șelimbăr – Steaua) și Chiajna (Concordia – FCU Craiova).

În schimb, FRF a ales să transmită pe platforma sa un meci, pe cel de la Afumați, dintre CS Afumați și ACSM Reșița.

Altfel, dacă runda trecută a surprins alegerea televiziunilor de a transmite meciul dintre Metalul Buzău și CS Afumați, între două nou-promovate cu suporteri puțini, nici măcar poziționate pe locurile calificabile în play-off, acum nu surprind cele patru opțiuni, fiindcă fiecare meci ales pentru a fi transmis are în componență cel puțin o echipă importantă din campionat. În schimb, este interesant că FRF a ales să transmită pe platforma sa partida de la Afumați, dintre CS Afumați și ACSM Reșița, clasatele pe locurile 11, respectiv 3, în detrimentul unui joc care are o miză mai importantă.

La Voluntari, pe arena ”Anghel Iordănescu”, se întâlnesc FC Voluntari și Metalul Buzău, echipe situate chiar sub ultimul loc calificabil în play-off, 7, respectiv 8, despărțite de doar un punct. Rămâne de văzut dacă ilfovenii, care fac reclamă inclusiv unui micuț post tv, vor reuși să se mobilizeze și să-și transmită singuri jocul, cum, până acum, cel puțin de când a retrogradat în Liga 2, nu s-a întâmplat, spre deosebire de alte cluburi care sunt mai mici, nu au aceeași putere financiară, dar își respectă mai mult suporterii.

Șapte echipe din Liga 2 vor juca și marți, miercuri sau joia următoare, în etapa a doua a fazei grupelor Cupei României

Un motiv pentru care etapa a 15-a se încheie mai repede, de duminică, este legat și de faptul că nu mai puțin de șapte echipe din Liga 2 vor trebui să se pregătească apoi rapid pentru următorul lor meci. Nu vor juca în campionat, ci în etapa a doua a fazei grupelor Cupei României.

Marți joacă ACSM Reșița (cu Sepsi OSK, ora 14:00) și CS Afumați (cu Rapid, ora 20:45), miercuri intră pe teren CFC Argeș (cu FC Botoșani, ora 15:30), FK Miercurea Ciuc (la Unirea Alba Iulia, ora 17:00) și Metalul Buzău (cu Dinamo, ora 17:45), iar joi vor evolua Ceahlăul (cu CFR Cluj, ora 18:00) și Unirea Ungheni (cu UTA, ora 14:00).

  • Așa cum v-am obișnuit, toate jocurile vor putea fi urmărite în format LIVE-TEXT pe Liga2.ro.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

Program etapa 15 Liga 2, sezon 2024-2025:

joi, 28 noiembrie 2024, ora 17:00
Ceahlăul Piatra Neamţ – Campionii FC Argeş – tv

sâmbătă, 30 noiembrie 2024, ora 11:00
CS Mioveni – CSM Slatina
Metaloglobus Bucureşti – FC Bihor Oradea
Chindia Târgovişte – CSM Focşani
Unirea Ungheni – CSC Dumbrăviţa
CS Afumaţi – ACSM Reşiţa – FRF.tv
FC Voluntari – Metalul Buzău
AFC Câmpulung Muscel stă, deoarece ar fi trebuit să joace cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, exclusă din campionat după 10 etape.

sâmbătă, 30 noiembrie 2024, ora 12:30
Corvinul Hunedoara – FK Miercurea Ciuc – tv

duminică, 1 decembrie 2024, ora 11:00
CSC Şelimbăr – Steaua Bucureşti – tv

duminică, 1 decembrie 2024, ora 13:15
Concordia Chiajna – FCU Craiova – tv

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

Foto: Corvinul Hunedoara

Marius ANGHEL 26 Nov. 2024, 13:54 Program tv
Pe aceeași temă