FK Miercurea Ciuc umilește CSM Slatina, obține cea mai clară victorie a sa în acest sezon și își continuă seria de invincibilitate

Marius ANGHEL 05 Nov. 2024, 18:51 Liga 2
FK Miercurea Ciuc umilește CSM Slatina, obține cea mai clară victorie a sa în acest sezon și își continuă seria de invincibilitate

Ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii 2 a avut loc marți, 5 noiembrie, la Miercurea Ciuc, și a adus scorul rundei. Liderul campionatului, FK Miercurea Ciuc, nu a arătat deloc stoarsă după jocul de la mijlocul săptămânii cu SC Oțelul Galați (scor 2-1), din Cupa României, așa cum preciza înainte de meci antrenorul Robert Ilyeș, fiindcă a umilit CSM Slatina, una dintre echipele considerate incomode și cu care se afla la egalite de goluri primite în acest sezon, șase, ambele fiind pe locul 2 la acest capitol, după Steaua. Cu 5-1 s-au impus harghitenii în fața oltenilor, după ce la pauză a fost 2-1.

FK Miercurea Ciuc a dezmembrat CSM Slatina în etapa 12 a Ligii 2. Ciucanii au mai înscris 5 goluri în urmă cu doi ani și jumătate, iar slătinenii au primit cinci goluri în urmă cu trei ani și jumătate

În declarațiile de presă făcute înaintea acestui meci, cea mai importantă vorbă a lui Robert Ilyeș, antrenorul Ciucului, a fost: ”Dacă obținem cele trei puncte, atunci pot afirma că suntem 99 la sută în play-off.” Acesta mai spunea că își dorește un succes indiferent de modul în care va fi obținut.

Ciucul nu numai că a câștigat, dar a făcut-o de o manieră categorică, subordonându-și adversarul, înregistrând cea mai clară victorie a sa în acest sezon, respectiv cel mai drastic eșec al Slatinei din ultimii ani.

Ultima dată când Ciucul a înscris cel puțin cinci goluri s-a întâmplat în mai 2022, în meciul din Liga 2, din deplasare cu Dunărea Călărași, în care a câștigat cu 6-2. În schimb CSM Slatina a primit ultima dată cinci goluri într-un meci disputat la Recea în aprilie 2021, tot în Liga 2, într-un 2-5 contra Fotbal Comuna Recea.

Jozef Dolny (17′), Anderson Ceara (37′), Peter Gal-Andrezly (49′), Attila Csuros (62′) și Alexander Torvund (86′) au marcat pentru echipa harghiteană, în timp ce Constantin Radu (32′) a înscris, la un moment dat, golul egalizator pentru olteni.

Echipa lui Robert Ilyeș defilează în Liga 2, cea a lui Daniel Oprescu ajunge la patru meciuri fără victorie. Ambii au câte un jucător golgheter în campionat

Ciucul acumulează 31 de puncte în 11 jocuri disputate în 12 etape și rămâne la cinci puncte în fața Stelei (26 puncte în 12 meciuri). CSM Slatina este pe locul 10, cu 16 puncte acumulate în 11 partide.

FK Miercurea Ciuc ajunge la 10 victorii în 11 meciuri și continuă să fie invincibilă și după această etapă, dar să aibă și punctaj maxim în meciurile disputate acasă, șapte la număr. CSM Slatina a suferit al treilea eșec în acest sezon și de patru etape nu câștigă.

Ciucul are cel mai bun atac, cu 25 de goluri marcate, și a doua apărare, cu 7 goluri încasate, după Steaua (4 goluri). Mai mult, de acum, echipa harghiteană dă și golgheterul campionatului, pe Jozef Dolny, cu 7 goluri, câte au și Cătălin Doman (36 ani, CSM Slatina, 7 goluri în 9 meciuri, două din penalty), Valentin Robu (21 ani, Metalul Buzău, 7 goluri în 12 jocuri) și Patrick Petre (27 ani, Ceahlăul, 7 goluri în 12 meciuri).

În etapa viitoare, a 13-a, echipa lui Robert Ilyeș joacă în deplasare la Concordia Chiajna (locul 12, 14 puncte), marți, 12 noiembrie, de la ora 19:30, în timp ce formația lui Daniel Oprescu joacă acasă cu FCU Craiova (locul 14, 14 puncte), duminică, 10 noiembrie, de la ora 11:00.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 12 Liga 2, ediția 2024-2025

COMENTARIUL LIVE:

FK MIERCUREA CIUC – CSM SLATINA 5-1

Jozef Dolny 17′, Anderson Ceara 37′, Peter Gal-Andrezly 49′, Attila Csuros 62′, Alexander Torvund 86′ / Constantin Radu 32′

FK Miercurea Ciuc: M. Simon – Hegedus, Kelemen, Palmeș – M. Kovacs, Sz. Szilagyi (Gheralia 84′), Csuros (Bakoș 63′), Gal-Andrezly (cpt.) – Jebari (B. Pinter 74′), Anderson Ceara (Torvund 63′), Dolny (Makrai 74′)
Rezerve neutilizate: Karacsony – J. Nagy, Bodo, Bloj
Antrenor: Robert Ilyeș

CSM Slatina: P. Toroc – I. Mitran (D. Dragu 41′), Bărăitaru, Gherghe, C. Toma – Trașcu (D. Toma 46′), Sil. Matei, C-tin. Radu – Doman (cpt.)(Mihaiu 59′) – Golofca (Năstăsie 71′), Kayondo (Trică 59′)
Rezerve neutilizate: Micu – Dav. Savu, Al. Sima, M. Cristea
Antrenor: Daniel Oprescu

Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc – Harghita). Arbitru: Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Daniel Ștefan Lar (Baia Mare) și Ioan Cozorici (Zalău). Rezervă: Norbert Kemenes (Baia Mare). Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploieşti). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).

Min 90+4 Final de joc la Miercurea Ciuc, unde echipa lui Robert Ilyeș o umilește pe cea a lui Daniel Oprescu. 5-1 în fața formației oltene cu care era la egalitate la goluri primite înainte meciului, ambele fiind pe locul 2 în clasamentul celor mai bune defensive din campionat, după Steaua. Ciucul acumulează 31 de puncte în 11 jocuri și rămâne la cinci puncte în fața Stelei (26 puncte în 12 meciuri). CSM Slatina este pe locul 10, cu 16 puncte acumulate în 11 partide.
FK Miercurea Ciuc ajunge la 10 victorii în 11 meciuri și continuă să fie invincibilă și după această etapă. CSM Slatina a suferit al treilea eșec în acest sezon și de patru etape nu câștigă.

Slatina avea șase goluri primite în precedentele 10 meciuri contorizate în clasament, iar de la ciucani au încasat cinci goluri! Ultimul meci în care a primit cinci goluri este cel de la Recea, 2-5 contra Fotbal Comuna Recea, din aprilie 2021, tot în Liga 2.
Min 90+2 ||| Peter Gal-Andrezly intră tare din spate, la mijlocul terenului, complet prostește, asupra lui Dorin Toma și primește cartonașul galben
Ciucul primește gol în Liga 2 după ce în ultimele cinci partide nu încasase, însă reușește cel mai clar succes din acest sezon, 5-1. Până acum administrase 4-1 celor de la Viitorul Pandurii (rezultat anulat) și AFC Câmpulung Muscel. Mai reușise un 4-2 și cu Metalul Buzău.
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
Alexander Torvund (24 de ani), norvegiano-maghiar, reușește primul său gol în Liga 2 pentru FK Miercurea Ciuc, echipă cu care a semnat în vară. Are 11 meciuri, cinci începute ca titular și în toate a fost înlocuit. Acum a intrat din postura de rezervă
Min 86 5-1 Makrai recuperează o minge pe linia de la mijlocul terenului și pornește contraatacul cu devierea la Kelemen, acesta pasează din prima în față, pentru Alexander Torvund, care îl depășește ușor pe Dragu, pătrunde în careu și trage din 14 metri central în dreapta, pe lângă portar, apoi pică peste Dragu, intrat prin alunecare într-o încercare disperată de a-l bloca pe ciucan
Min 85 Acțiune în stânga a oltenilor, mingea e trimisă la Năstăsie, aflat la 8 metri central, pivotează și șutează, balonul deviat este locat în 2 metri de Gal-Andrezly, ricoșează în dreapta, la Radu, care îi trimite înapoi lui Năstăsie, iar acesta trimite mult peste din 8-9 metri
Min 84 Ultima înlocuire și la FK Miercurea Ciuc. Iese Szabolcs Szilagyi și intră Andrei Gheralia
FK Miercurea Ciuc ajunge la 24 de goluri marcate în acest moment, cele mai multe în Liga 2, urmată de Metaloglobus, cu 20 de goluri date. Ciucanii au 7 goluri primite și au în continuare a doua cea mai bună defensivă, după Steaua (6 goluri), în timp ce CSM Slatina are acum 10 goluri primite!
Min 76 ||| Ionuț Năstăsie primește cartonașul galben după ce îl calcă pe picior pe Hegedus. Arbitrul vede bine, iar Năstăsie se preface că nu știe de ce a luat galbenul și cere explicații și arunci și mingea în sus, nemulțumit. Arbitrul se preface că nu vede acest gest nesportiv, se întoarce cu spatele și nu îi acordă și al doilea cartonaș galben. Năstăsie ridică umerii către un coechiper, prefăcându-se în continuare că nu s-a întâmplat nimic!
Min 74 Ies golgheterul Jozef Dolny și Soufiane Jebari, în aplauzele publicului, și intră Gabor Makrai și Bence Pinter
Attila Csuros (29 ani), cel mai vechi component al lotului echipei din Miercurea Ciuc, este la al 3-lea gol al său gol în acest sezon, în 11 meciuri jucate, opt începute ca titular și în patru a fost înlocuit. A mai marcat în 1-0 cu CFC Argeș și 2-0 cu FCU Craiova.
Min 71 Ultima schimbare la CSM Slatina, iese Cătălin Golofca și intră Ionuț Năstăsie
Slovacul Peter Gal-Andrezly (34 ani) este la al treilea gol în acest sezon pentru FK Miercurea Ciuc, pentru care evoluează de patru sezoane. Are 12 meciuri, toate începute ca titular și în două a fost înlocuit până acum. A mai marcat în 4-1 cu Viitorul Pandurii și 4-1 cu AFC Câmpulung Muscel
Min 63 Dublă schimbare la FK Miercurea Ciuc. Ies marcatorii Attila Csuros și Anderson Ceara și intră Evin Bakoș și Alexander Torvund, cel care ieșise accidentat în meciul din Cupă cu SC Oțelul!
Min 62 4-1 Defensiva Slatinei este ridiculizată! Dolny avansează în stânga și îi trimite lui Anderson Ceara, în fața careului, acesta pasează din prima pentru Csuros. Mijlocașul îl fentează pe Călin Toma și îi trimite înapoi brazilianului. Anderson Ceara pasează încă o dată din prima pentru Attila Csuros, printre Matei și Călin Toma, iar jucătorul cu numărul 13 înscrie cu un șut pe jos din 15 metri lângă bara din stânga, lăsându-l spectator pe Toroc
Min 59 Dublă schimbare la CSM Slatina. Ies Cătălin Doman, fără să înscrie și în acest meci, și Mahadi Kayondo și intră Andreas Mihaiu și Atanas Trică, atacant fără niciun gol în acest sezon
Min 58 Kayondo avansează în careul gazdelor după o acțiune în dreapta, trage în blocajul lui Simon, ieșit la întâmpinare în 6 metri, iar arbitrul asistent Lar arată cu multă întârziere offside la poziția ugandezului
Min 55 Kayondo avansează în flancul drept, Kelemen nu are nicio treabă cu mingea și îi dă un brânci puternic de îl aruncă pe african doi-trei metri în afara terenului! Arbitrul Negară consideră acest ”duel” umăr la umăr și lasă jocul să continue. Incredibil! Kayondo protestează, evident!
Min 49 3-1 Fază de contraatac a Ciucului, Anderson Ceara pasează înspre stânga, Peter Gal-Andrezly primește mingea la circa 30 de metri, ușor în stânga, pătrunde nederanjat de nimeni până în fața careului, de unde trage cu dreptul printre doi adversari și înscrie lângă bara din stânga. Toroc e învins din nou
Min 48 ||| Attila Csuros vede cartonașul galben pentru o ținere asupra lui Jebari
Brazilianul Anderson Ceara (Francisco Anderson de Jesus dos Santos)(25 de ani) este la al doilea său gol în acest sezon pentru FK Miercurea Ciuc, în 12 partide, cinci începute ca titular și în precedentele patru a și fost înlocuit. A mai înscris în 4-1 cu AFC Câmpulung Muscel. A semnat cu ciucanii la începutul anului și în partea a doua a sezonului trecut a prins 8 goluri și nu a înscris.
Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46
Daniel Oprescu face o schimbare și la pauză. Îl scoate pe Andrei Trașcu și îl introduce pe Dorin Toma
Min 45+2 Pauză la Miercurea Ciuc, unde echipa gazdă conduce cu 2-1 în fața Slatinei
Mijlocașul Constantin Radu (27 ani) este la primul gol în Liga 2 în acest sezon, în 12 meciuri disputate, toate începute ca titular, iar în precedentele 11 a fost înlocuit de fiecare dată! Acum este la al patrulea sezon în Liga 2, unde a jucat doar pentru CSM Slatina, iar în primele două a reușit câte un gol în 15, respectiv 25 de meciuri disputate. În ediția trecută a Ligii 2 a avut 17 partide jucate și nu a marcat.
Min 41 La CSM Slatina, Denis Dragu intră în locul lui Ionuț Mitran, accidentat și care acum este pe partea cealaltă a terenului
Min 39 Ionuț Mitran acuză dureri la coapsa dreaptă și are nevoie de îngrijiri medicale. Un coechipier se pregătește pe margine să intre pe teren
Min 37 2-1 Toroc parează la un șut al lui Csuros, ciucanii continuă faza ofensivă, Szilagyi trimite scurt la Anderson Ceara, care îl fentează pe Doman, avansează spre careu, îl fentează în dreapta și pe Trașcu și trage din 20 de metri, din fața lui Matei, cu piciorul drept și înscrie lângă prima bară. Toroc a plonjat în dreapta sa, dar nu a ajuns la timp la minge
Min 32 1-1 Mitran centrează din dreapta, din fața colțului careului, Szilagyi respinge din cădere, slab, în centru, Constantin Radu preia cu șoldul, preia cu dreptul și îl fentează pe Hegedus, în stânga, și trage puternic cu stângul din 7 metri direct sub transversală
Min 30 ||| Ionuț Mitran primește și el cartonașul galben pentru o ținere a lui Jebari
Min 29 Doman primește mingea în zonă centrală, la 20 de metri, trage la poartă, Simon respinge cu dificultate în careu, Kayondo intră în posesie, dar e semnalizat în afara jocului, din cauza poziției în care se afla la momentul șutului coechipierului său
Slovacul Jozef Dolny (32 ani) a înscris al 7-lea său gol în 12 meciuri pentru FK Miercurea Ciuc, niciunul din penalty, și a egalat primii trei golgheteri din acest sezon de Liga 2: Cătălin Doman (36 ani, CSM Slatina, 7 goluri în 9 meciuri, două din penalty), Valentin Robu (21 ani, Metalul Buzău, 7 goluri în 12 jocuri) și Patrick Petre (27 ani, Ceahlăul, 7 goluri în 12 meciuri). Așadar, momentan, în acest meci, Dolny și-a făcut treaba, spre deosebire de Doman.
Min 23 ||| Szabolcs Szilagyi primește cartonașul galben după o intrare tare, cu talpa, pe piciorul lui Matei, intrat prin alunecare
Min 21 Toma centrează din stânga, Doman scapă din marcajul lui Kelemen, plonjează în 8 metri lateral stânga și deviază cu capul spre colțul lung, dar Simon reține fără probleme
♦Min 17 1-0 Minge lungă din jumătatea Ciucului pentru Csuros, acesta preia în zonă centrală, întârzie puțin pasă, dar o face perfect, pe un culoar bun, înspre dreapta, Jozef Dolny se demarcă excelent, urmărește și trage din 11 metri ușor lateral dreapta și înscrie la colțul lung, în stânga. Toroc deviază ușor, dar nu evită golul
Min 14 Anderson Ceara primește mingea în zonă centrală, la 20 de metri, pivotează și trage cu stângul, de puțin pe lângă bara din stânga
Min 1 A început partida de la Miercurea Ciuc

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 12 Liga 2, ediția 2024-2025


Ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii 2 va fi găzduit de liderul clasamentului, FK Miercurea Ciuc, astăzi, marți, 5 noiembrie 2025, de la ora 17:00, contra CSM Slatina, una dintre echipele considerate incomode. Harghitenii au locul asigurat în clasament, în timp ce trupa olteană poate urca patru poziții, pe locul 6, în cazul unei victorii.

În declarațiile de presă făcute înaintea acestui meci, cea mai importantă vorbă a lui Robert Ilyeș, antrenorul Ciucului, a fost: ”Dacă obținem cele trei puncte, atunci pot afirma că suntem 99 la sută în play-off.” Așadar, dacă trupa din Harghita câștigă astăzi, atunci Ilyeș se consideră calificat în play-off cu nouă etape înainte de finalul sezonului regular.

FK Miercurea Ciuc vine după o victorie mare în Cupa României, este invincibilă în acest sezon și are punctaj maxim pe teren propriu în Liga 2

Față de CSM Slatina, FK Miercurea Ciuc a jucat la mijlocul săptămânii trecute, în prima etapă a fazei grupelor Cupei României, unde a reușit un rezultat important contra unei prim-divizionare, 2-1 cu SC Oțelul Galați. În schimb, trupa olteană a fost eliminată rușinos din faza Play-off-ului, la lovituri de departajare, de modesta Agricola Borcea, din Liga 3.

În acest context, Robert Ilyeș spunea înaintea acestui meci că echipa sa se resimte și acum după partida cu trupa lui Dorinel Munteanu, însă are încredere în jucătorii care vor intra în locul celor care s-au accidentat miercuri. Cel puțin Alexander Torvund și Benjamin Babati au ieșit accidentați în timpul jocului cu gălățenii. Declarațiile antrenorului ciucanilor le puteți citit AICI.

În campionat, FK Miercurea Ciuc a jucat tot acasă în precedenta rundă, trecând cu scorul de 2-0 de FCU Craiova. În ultimele cinci meciuri echipa nu a primit gol și a înregistrat patru victorii, dintre care trei sunt consecutive. Mai mult, echipa lui Ilyeș este una dintre ultimele două rămase neînvinse în acest sezon, alături de Steaua, cu care a avut singurul semieșec, 0-0 în Ghencea, iar pe teren propriu este singura formație din campionat care are punctaj maxim. Șase partide acasă au harghitenii și toate au fost câștigate.

CSM Slatina nu a câștigat în ultimele trei etape

În schimb, CSM Slatina are trei meciuri de când nu a mai câștigat: 1-1 acasă cu Steaua, 0-1 la CSM Focșani și 0-0 acasă cu FC Bihor. În plus, dă golgheterul campionatului, dar Cătălin Doman, cu 7 reușite, nu a avut cu adevărat un concurent în acest sezon, fiindcă șase goluri le-a dat în primele patru etape, iar de atunci a mai înscris doar o dată, din penalty.

La fel ca Doman, în scădere de formă este și echipa a cărui căpitan este. Slatina ocupă locul 10 în Liga 2, cu 16 puncte, învinsă până acum de două nou-promovate, Metalul Buzău și CSM Focșani. A mai pierdut puncte în urma remizelor cu Voluntari, Argeș, Steaua și FC Bihor.

Dar, cu un succes astăzi, așa cum spuneam, poate urca pe locul 6, fiindcă ar devansa la golaveraj FC Voluntari, CS Afumați și CFC Argeș, toate cu 19 puncte în acest moment, obținute, ce-i drept, în mai multe sau mai puțin meciuri, 12, 11 sau 10.

3-1 la meciuri pentru FK Miercurea Ciuc la directe. Doar echipa gazdă s-a impus în precedentele întâlniri

În meciurile directe de până acum, patru la număr, de fiecare dacă s-a impus echipa gazdă. A fost 1-0 pentru Ciuc în martie 2021, 2-0 pentru Slatina în octombrie 2022, 2-0 pentru Ciuc în martie 2023 și 1-0 tot pentru Ciuc în noiembrie 2023. Așadar, harghitenii au 3-1 la victorii în meciurile cu oltenii.

În clasamentul actual, înaintea ultimului meci al etapei a 12-a, echipa lui Robert Ilyeș se află pe locul 1, detașat, cu 28 de puncte în 10 meciuri, iar cea a lui Daniel Oprescu se poziționează pe locul 10, cu 16 puncte strânse tot în 10 partide. Ambele câștigaseră încă un meci, cel cu Viitorul Pandurii, dar au rămas fără cele trei puncte după ce trupa gorjeană a fost exclusă din campionat pentru două neprezentări.

Ciucul și Slatina stau aproape semănător la golaveraj în acest moment: 20-6 față de 18-6. Ambele au a doua cea mai bună defensivă, după Steaua, care are 4 goluri primite în 12 meciuri. Ciucul, cu 20 de goluri marcate, are cel mai bun atac, egalată acum de Metaloglobus, care are, totuși, un meci în plus disputat.

Răzvan Negară arbitrează FK Miercurea Ciuc – CSM Slatina

Cele două echipe dau jucători pe podiumul clasamentului golgheterilor în acest sezon de Liga 2. Pe prima treaptă sunt Valentin Robu (Metalul Buzău), Patrick Petre (Ceahlăul) și Cătălin Doman (CSM Slatina, cu două goluri din penalty), cu câte 7 reușite, pe locul 2 sunt Jozef Dolny (FK Miercurea Ciuc) și Carl Davordzie (Ceahlăul), cu câte 6 goluri, iar printre cei de pe a treia treaptă, cu câte 5 goluri marcate, se numără și Benjamin Babati (FK Miercurea Ciuc, cu două goluri date din penalty).

Jocul de la Miercurea Ciuc este arbitrat de la centru de Răzvan Negară (Vaslui), iar asistenți sunt Daniel Ștefan Lar (Baia Mare) și Ioan Cozorici (Zalău). Arbitru de rezervă este Norbert Kemenes (Baia Mare).

Observator de arbitri este Marian Deaconu (Ploieşti), iar delegat de joc este Ciprian Anton (Suceava).

Marius ANGHEL 05 Nov. 2024, 18:51 Liga 2
Pe aceeași temă