Primul gol pentru Vlăduț Morar în acest sezon. Atacantul, în revenire după accidentare: ”Sunt mai bucuros pentru echipă decât pentru mine.” Mihai Roman a marcat și el cu Chindia: ”Am meritat victoria”

Andrei PASCU 21 Oct. 2024, 15:28 Liga 2

Vlăduț Morar a marcat primul gol în acest sezon pentru Campionii FC Argeș, fiind în revenire fizică după o accidentare. Prima reușită stagională a picat în etapa a 10-a din Liga 2, cu Chindia Târgoviște, când a deschis scorul, la final fiind 2-1.

Și-a trecut numele pe lista marcatorilor și Mihai Roman în disputa cu Chindia, dar el a bifat a doua reușită din acest sezon de Liga 2. Vârful de 31 de ani, născut la Craiova, mai are un gol și în Cupa României.

Vlăduț Morar și Mihai Roman au adus victoria Argeșului cu Chindia

Vlăduț Morar este unul dintre jucătorii în care Bogdan Andone își pune mari speranțe, dar trebuie să fie la un nivel fizic apropiat de ceilalți jucători de la Campionii FC Argeș. A evoluat doar 45 de minute cu Chindia Târgoviște, fiind al patrulea meci din campionat în care s-a aflat pe teren, după duelurile cu Steaua (etapa 1), CSM Focșani (etapa 2) și Corvinul Hunedoara (etapa 8).

La finalul duelului cu Chindia, Morar a declarat că are un pariu cu Bogdan Andone, probabil referitor la golurile pe care le va marca în acest sezon. Deocamdată l-a reușit pe primul și are încredere că poate fi un pion important în echipa argeșenilor.

Sunt bucuros pentru cele trei puncte, aveam nevoie să continuăm meciul de la Metaloglobus. Sunt bucuros mai mult pentru echipă decât pentru mine. Avem noi doi (n.r. – el și antrenorul Bogdan Andone) mai multe pariuri, sper să câștig și altele.

Am întâlnit o echipă agresivă, care joacă cu baloane lungi, dar ne-am adaptat și am câștigat. Sper să marchez cât mai mult, dar important e să câștige echipa.

(N.r. – Mesaj pentru suporteri) Sper să fie în număr cât mai mare lângă noi, avem nevoie de ei”, a declarat Vlăduț Morar la finalul partidei Campionii FC Argeș – Chindia Târgoviște.

Mihai Roman, la a doua reușită în Liga 2

Mihai Roman stă mai bine decât Morar, are două goluri în Liga 2 acum, dar a și jucat mai mult, în șapte meciuri, acumulând 559 minute. Roman a făcut analiza partidei cu Chindia și a declarat că, în ciuda scorului și victoriei, adversarii au pus probleme.

Un moment cheie a fost, însă, acela în care a venit golul său, anume imediat după ce Chindia restabilise egalitatea pe tabelă. A picat golul lui Mihai Roman rapid, iar Campionii FC Argeș a reușit să își mai treacă în cont trei puncte.

A fost un meci bun făcut de echipa noastră, o primă repriză foarte consistentă. Cred că trebuia să rezolvăm meciul din prima repriză, pe lângă golul marcat am mai avut și alte ocazii mari. Trebuia să rezolvăm meciul din prima repriză, ca să nu mai avem emoții.

Începem să legăm victorii, e îmbucurător și sper să o ținem tot așa. Trebuie să legăm jocurile, să fim consistenți, ca să fim sus. Este foarte important că am marcat imediat după ce am primit gol. Majoritatea echipelor cad după ce primesc gol.

Noi am marcat repede golul doi, iar asta le-a turnat plumb în picioare jucătorilor adverși, ca să zic așa. Însă, cred că meritam victoria!

Le mulțumim suporterilor și îi așteptăm și la celelalte meciuri, chiar dacă s-a făcut frig. Sper să se îmbrace bine și să ne susțină în continuare”, a transmis Mihai Roman.

În runda a 11-a din Liga 2, elevii lui Bogdan Andone vor da piept cu CSC Șelimbăr, în deplasare. Dacă argeșenii sunt pe locul 10 în clasament, cu 15 puncte, sibienii sunt pe locul 14, cu 12 puncte.

Declarațiile lui Vlăduț Morar și Mihai Roman:

Foto și video: Campionii FC Argeș

Andrei PASCU 21 Oct. 2024, 15:28 Liga 2
Pe aceeași temă