Unirea Ungheni a disputat sâmbătă, 19 octombrie, un meci amical cu Universitatea Cluj, după ce Viitorul Pandurii și-a anunțat falimentul. Nou-promovata în Liga 2 trebuia să îi întâlnească pe gorjeni în etapa a 10-a, a aflat cu câteva zile înainte că nu va mai avea loc meciul oficial, dar a reușit să programeze un amical.
Întâlnirea cu Universitatea Cluj a fost însă pierdută de Unirea Ungheni, la limită, scor 0-1!
Partida de verificare a avut loc la Cluj, iar singura reușită i-a aparținut experimentatului Bogdan Mitrea, care, conform paginii de Facebook a Unirii Ungheni, a reușit să marcheze în minutul 49, în repriza a doua.
A fost un test folositor pentru Unirea Ungheni, care în pauza competițională pricinuită de meciurile echipelor naționale a mai întâlnit o echipă din SuperLiga României, pe CFR Cluj, în fața căreia de asemenea a pierdut, scor 0-2.
Eusebiu Tudor a început partida cu Universitatea Cluj în formula: Geantă – Chinteș, Popa, Coza, Savin (cpt.), Tiihonen, Barstan, Cruceru, Zukanovic, Vlad, Bîrnoi. Pe bancă, la primul fluier al amicalului, s-au aflat Lupu – Blidărean, Trif, Pop, Magyari, Ciobotaru, Ioniță, Vînău, Șerban, Haiduc.
Unirea Ungheni este clasată pe locul 19 în Liga 2 după 10 etape, cu 7 puncte, la egalitate cu locul 20, CSM Focșani. În același timp, este la un punct sub locul 18, CS Mioveni.
În cele nouă etape din Liga 2 în care a evoluat, formația lui Eusebiu Tudor are doar o victorie, 3-1 cu FC Voluntari. În rest, a consemnat patru remize, patru eșecuri și are un golaveraj de cinci goluri marcate și 10 primite.
În etapa a 11-a din Liga 2, weekendul următor, Unirea Ungheni va juca pe teren propriu, contra AFC Câmpulung Muscel. Aceasta este clasată pe ultimul loc în Liga 2 după falimentul Viitorului Pandurii, pe locul 21, cu 6 puncte.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures