Ceahlăul n-a reușit a treia victorie consecutivă în acest sezon de Liga 2, cum nu a reușit-o nici în sezonul trecut, însă continuă să aibă o serie pozitivă de rezultate în urma remizei înregistrată la Ungheni cu nou-promovata Unirea. 1-1 s-a încheiat meciul desfășurat sâmbătă, în județul Mureș, programat în cadrul etapei a 9-a a Ligii 2.
Antrenorul Marco Veronese a spus, după joc, că echipa sa ar fi putut obține victoria pe final, dacă ar fi gestionat mai bine unele faze, în timp ce președintele executiv Marcel Pușcaș a transmis că remiza este echitabilă.
După victoriile cu Chindia (1-0 la Târgoviște) și CSC Șelimbăr (3-2 la Piatra Neamț), Ceahlăul s-a aflat în fața unui meci, contra nou-promovatei Unirea Ungheni, în deplasare, în care a încercat să lege pentru prima dată de când e în Liga 2 trei succese consecutive.
A mai fost în această situație de două ori în sezonul trecut, de fiecare dată pierzând al treilea joc (0-1 acasă cu CS Mioveni și 0-2 la FK Miercurea Ciuc), iar în actualul sezon s-a văzut un mic progres, fiindcă al treilea joc de după două victorii l-a terminat de fiecare dată cu o remiză. Anterior, după 2-0 la Concordia și 2-0 acasă cu CS Mioveni, a urmat un 1-1 la Hunedoara, cu Corvinul, iar acum, după 1-0 la Târgoviște, cu Chindia, și 3-2 acasă cu CSC Șelimbăr, a fost înregistrat acest 1-1 la Unirea Ungheni.
Mureșenii au înscris primii, prin fundașul Abel Popa, în minutul 31, iar nemțenii au egalat spre final, în minutul 79, prin reușita lui Patrick Petre.
”Prima repriză nu a fost bună, apoi am avut reacție, ceea ce e un lucru important. Dacă gestionam mai bine unele situații cred că puteam câștiga meciul. Ne-am pregătit, știam că întâlnim o echipă bună, dar din prima în prima repriză, din păcate, nu am reușit să ajungem la minge în momentele potrivite”, a spus antrenorul italian Marco Veronese după joc.
Pe de altă parte, președintele executiv Marcel Pușcaș, contactat imediat după meci de Metropola TV, a spus că egalul este un rezultat echitabil, la modul în care s-a desfășurat partida de la Ungheni.
”Este un punct meritat și de o parte și de alta. A fost un joc cu două momente distincte. Un moment în care superioritatea a aparținut celor din Ungheni și un alt moment, spre final de meci, când ne-a aparținut nouă superioritatea. În consecință, consider că egalul este un rezultat echitabil. Îi felicit pe cei de la Ungheni și sper să reparăm, cât de cât, din greșeli, până la etapa viitoare. Încercăm să reglăm niște lucruri în perioada aceasta de pauză, să fim din ce în ce mai buni, mai competitivi”, a spus Pușcaș.
Conducătorul clubului nemțean începând dinaintea startului noului sezon nu privește departe în acest moment, ci spune că obiectivul echipei este doar acela de a-și asigura menținerea în Liga 2. ”Obiectivul nostru este să evoluăm mai bine de la etapă la etapă, să acumuluăm, în faza asta, punctele necesare menținerii în Liga a 2-a, pentru că mai sunt multe meciuri și uite că echipele considerate mai mici, să zicem, cu e Ungheniul, cum e Metalul Buzău, Dumbrăvița, reușesc să joace de la egal la egal cu consacratele sau tradiționalele echipe și să încurce.
Orice etapa este deschisă oricărui rezultat, asta am înțeles eu din Liga a 2-a. Nu există echipă victorioasă dinaintea unui joc, nu există echipe învinse. Iar rezultatele o dovedesc. Acum a pierdut Corvinul. Cine credea?”, a mai comentat fostul fotbalist.
Pentru Ceahlăul a marcat, pentru al doilea meci consecutiv, golul decisiv Patrick Petre. Runda trecută a înscris direct din lovitură liberă, în minutul 90+5, pentru 3-2 cu CSC Șelimbăr, iar acum a băgat mingea în plasă în minutul 79, pentru 1-1.
Petre, care a început sezonul ca rezervă și a primit banderola de căpitan după niște evoluții neconvingătoare ale lui Onișa, între timp plecat la FC Voluntari, are 3 goluri înscrise în cele nouă meciuri disputate în ediția actuală de campionat, șapte începute ca titular și doar o dată a fost înlocuit.
”De aia este plătit, să dea pase de gol și să dea goluri”, s-a rezumat să spună Pușcaș despre Patrick Petre.
Ceahlăul, în egalul cu Unirea Ungheni: Brănescu – Țuțu, Asibey, Wiktorski, Mih. Șandru, Gbizie, Chibsah, Ilaș, P. Petre (cpt.), G. Crețu, Davordzie. Rezerve: Al. Barna – Bracelli, Rz. Neag, R. Moise, Rodrigo Lima, Rob. Ciobanu, Tud. Telcean, Copoț-Barb, Gyulai.
În acest moment, cu 14 puncte acumulate în nouă meciuri, Ceahlăul ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 2, fiind la două puncte în spatele celor de la CS Afumați, situați pe locul 6, ultimul calificabil în play-off. Însă ilfovenii, cât și Corvinul, clasată pe locul 7, tot cu 16 puncte, au un meci mai puțin disputat, chiar unul direct, restant din etapa a 3-a.
Ceahlăul poate fi depășită, până la finalul etapei 9, de FCU Craiova, care acum se află pe locul 13, cu 12 puncte, dar joacă în această după-amiază contra FC Bihor Oradea.
În etapa a 10-a, programată peste două weekenduri, fiindcă Liga 2 este într-o nouă mini-pauză pe durata acțiunilor echipelor naționale, Ceahlăul are meci acasă cu CS Afumați.
Foto: Armin Vajnar / PIXEL ProSport