Chindia, la cea mai categorică victorie în acest sezon! Adversara Viitorul Pandurii a făcut figurație și de data aceasta. Marian Vătavu: ”Sper să ne mai revenim”

Mircea OGLINDOIU 29 Sep. 2024, 14:45 Liga 2
Chindia, la cea mai categorică victorie în acest sezon! Adversara Viitorul Pandurii a făcut figurație și de data aceasta. Marian Vătavu: ”Sper să ne mai revenim”

Chindia Târgoviște a obținut, în etapa a 8-a, cea mai categorică victorie din actualul sezon de Liga 2, ediția 2024-2025. Totodată, a fost cel de-al treilea succes stagional, după cele bifate la limită, 2-1 pe teren propriu cu CSC Șelimbăr și 1-0 la Unirea Ungheni, în etapale 3-4.

Sâmbătă dimineața, fosta prim-divizionară în urmă cu două sezoane a învins ultima clasată Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-0, echipă care venea după umilința cu 0-7 de la Metaloglobus București.

Chindia, cel mai clar succes în acest sezon de Liga 2, 3-0 la Severin cu ultima clasată Viitorul Pandurii

Chindia a profitat din plin de haosul din tabăra gorjenilor și la pauza meciului desfășurat la Drobeta Turnu Severin, în județul Mehedinți, avea deja 2-0, după golurile lui Ivan Pesic (19) și Daniel Florea (37). În prelungirile partidei, mai exact în minutul 90+6, Ionatan Dogănoiu a dus scorul la 3-0, spre indiferența celor doar 31 de severineni prezenți în tribune, la meciul disputat pe Municipalul de la malul Dunării.

La finalul partidei, antrenorul Marian Vătavu a declarat că echipa sa speră să lege din nou victoriile, mai ales că întâlnește etapa viitoare nou-promovata AFC Câmplulung Muscel, o altă echipă de subsolul clasamentului. Nu știe dacă va conta pe Roberto Romeo, grav accidentat de Cîniparu în minutul 10.

”Am câștigat cu 3-0, după o primă repriză bună, în care ne-am mai creat ocazii. În partea a doua am încercat să conservăm rezultatul și am mai înscris pe final. Ofensiv nu am prea stat bine în partea a doua, dar sunt bucuros că nu am primit gol. Sper ca Romeo să fie bine. Are o entorsă și sper să-și revină până la meciul următor. Nu va fi ușor cu FC Câmpulung, dar după acest scor de la Severin sper să ne mai revenim și să acumulăm în continuare puncte”, a declarat Vătavu, pentru Liga2.ro, la finalul partidei de la Severin.

  • Chindia, în victoria cu Viitorul Pandurii: M. Contra – Martac, R. Romeo (Al. Sabău 10′), Mih. Leca, Iul. Roșu, Ad. Ioniță, Pesic, Rz. Tache, Iul. I. Zamfir, Florea (cpt.)(Zivkovic 75′), Danu
    Rezerve: Șt. Mușat – Grubac, Al. Petre, Atanase, Ius. Cristea, M. Șerban, Dogănoiu.

Chindia, pe locul 16 în Liga 2. Urmează jocul cu echipa care a eliminat-o din Cupa României

Meciul de la Drobeta Turnu Severin a fost stricat de arbitrul de rezervă Costinel Iacob, care fie nu a arătat mereu schimbările pe tabelă, fie le-a arătat total greșit, cu numere de pe tricouri care nici măcar nu erau pe foaia de joc!

Cu 9 puncte acumulate în primele opt meciuri ale acestui sezon de Liga 2, Chindia ocupă locul 16 în clasament, la fel cum au și nou-promovata Metalul Buzău și pretențioasa Campionii FC Argeș, ambele stând ceva mai bine la golaveraj, 12-11 și 6-6 față de 9-11.

”Vreau o clasare cât mai sus, în primele 10-12 locuri. Nu putem vorbi momentan de play-off. O luăm pas cu pas și vedem în iarnă pe ce loc intrăm și apoi stabilim ce facem în pauza de iarnă”, a mai spus Vătavu.

În etapa următoare, a 9-a a sezonului regular, Chindia are meci acasă, la Târgoviște, sâmbătă, de la ora 11:00, cu AFC Câmpulung Muscel, clasată pe locul 20, cu 6 puncte. Echipa argeșeană are un nou antrenor de două etape, însă în ambele meciuri a pierdut.

În data de 14 august, AFC Câmpulung Muscel și Chindia jucau la Câmpulung în Turul 3 al Cupei României, iar argeșenii câștigau cu 2-0.

Foto: Mircea Oglindoiu

Mircea OGLINDOIU 29 Sep. 2024, 14:45 Liga 2
Pe aceeași temă