Bucurie rezervată la Chindia după victoria previzibilă în fața ultimei clasate. Ghergu: ”La noi, situația e incertă. Banii vin foarte greu.” Detaliul incredibil care îi dă dreptate președintelui

Ionuț MARIN 28 Sep. 2024, 17:05 Liga 2
Bucurie rezervată la Chindia după victoria previzibilă în fața ultimei clasate. Ghergu: ”La noi, situația e incertă. Banii vin foarte greu.” Detaliul incredibil care îi dă dreptate președintelui

Chindia Târgoviște a obținut, sâmbătă, 28 septembrie 2024, a treia victorie stagională, 3-0 cu lanterna roșie a Ligii 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, la Drobeta Turnu Severin, în cadrul etapei a 8-a.

Președintele Marcel Ghergu nu a vorbit cu prea mult entuziasm după acest succes al echipei sale, știind că situația clubului, din punct de vedere financiar, nu este deloc bună.

Chindia a trecut la scor de neprezentare de lanterna roșie Viitorul Pandurii

Ivan Pesic (19), Daniel Florea (37) și Ionatan Dogănoiu (90+6) au marcat într-un meci disputat cu doar 31 de spectatori în tribune, într-o atmosferă absolut dezolantă.

Chindia a ajuns la nouă puncte cu succesul de astăzi, zestre care s-ar putea îmbogăți weekendul viitor, după meciul cu nou-promovata AFC Câmpulung Muscel, care, însă, a eliminat-o din Cupa României (2-0 la Campulung).

Chiar și așa, perspectivele sunt sumbre la Târgoviște, clubul are datorii uriașe, iar pe plan sportiv șansele de a prinde play-off-ul în acest sezon țin de domeniul minunilor.

  • La Severin, Chindia a făcut prima schimbare în minutul 10, italianul Roberto Romeo fiind accidentat și înlocuit cu Alexandru Sabău, fundaș revenit pe teren după prestațiile jalnice cu FC Voluntari (scor 1-4), când și-a dat un autogol penibil, și Ceahlăul (0-1).

Marcel Ghergu, declarații seci după 3-0 pentru Chindia

Chindia nu a mai organizat de săptămâni bune o conferință de presă, nu a oferit reacții pre/post meciuri, singurele apariții publice în mass-media fiind ale președintelui Marcel Ghergu, readus ca și salvator după ce în luna iunie a anului trecut era demis cu scandal și reproșuri, după retrogradarea din Liga 1.

Ghergu iese când și când, și doar acolo unde știe că are protecție, cum s-a întâmplat acum câteva zile, la un post local de televiziune, sau cel mai recent, astăzi, la Metropola TV.

”Sunt trei puncte bune, importante și cam atât. Încercăm să ne refacem după drumul acesta lung și să ne gândim la următorul meci”, a transmis președintele Chindiei, care a încercat să scurteze intervenția după fiecare frază.

Ghergu a adus în discuție, din nou, situația financiară a clubului, una care ar putea influența în mod critic parcursul din următoarele luni, vorbindu-se anterior inclusiv despre insolvență, blocaj sau faliment.

  • Chindia, în victoria cu Viitorul Pandurii: M. Contra – Martac, R. Romeo (Al. Sabău 10′), Mih. Leca, Iul. Roșu, Ad. Ioniță, Pesic, Rz. Tache, Iul. I. Zamfir, Florea (cpt.)(Zivkovic 75′), Danu
    Rezerve: Șt. Mușat – Grubac, Al. Petre, Atanase, Ius. Cristea, M. Șerban, Dogănoiu

”Banii vin greu”

Marcel Ghergu spune că echipa pe care o conduce nu poate emite pretenții în acest moment! De nici un fel!

”Problemele noastre sunt de altă natură. Mă refer aici la aspectele financiare. Dacă stabilim un echilibru, putem emite pretenții. Deocamdată însă nu prea, situația este incertă. Dacă tot ce s-a discutat în vară se va realiza, putem restabili ordinea mai repede. Știți cum e, când e vorba de bani, banii vin foarte greu”, a vorbit omul din funcția executivă de la Chindia după victoria cu Viitorul Pandurii.

Cifrele confirmă ce spune Ghergu

Declarațiile din ultima vreme, prin care Marcel Ghergu încearcă să pună presiune pe asociați, Primăria Târgoviște, respectiv Consiliul Județean Dâmbovița, au acoperire în documentele financiar-contabile. Iar Ghergu știe cel mai bine cum au stat lucrurile, de asta și accelerează în direcția celor care l-au dat afară vara trecută și l-au scos principalul vinovat pentru retrogradare.

Site-ul valahiamedia.ro a prezentat de curând un calendar al plăților realizate de către CJ Dâmbovița către club – atenție, viramente, nu sume aprobate – iar o analiză atentă ridică multe semne de întrebare. În prima jumătate a anului trecut, practic perioada de până la retrogradare, CJD a dat Chindiei 1.160.000 lei, prin cotizații și așa-numitele programe de stimulare a performanței.

În total, un pic peste 230.000 de euro. După ce Ghergu a fost demis, de la jumătatea lunii iunie, aceeași entitate, CJ Dâmbovița, a virat numaipuțin de 4.670.000 lei, deci peste 900.000 de euro până la 31.12.2023, pentru o formație care nu mai evolua pe prima scenă, ci în eșalonul secund.

Înainte de retrogradare, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, surprindea opinia publică din județ cu o declarație cel puțin interesantă: ”Dacă vrem să retrogradăm, nu mai dăm bani trei luni și aia e.”

  • 16 este locul ocupat de Chindia Târgoviște în Liga 2 după opt etape, cu 9 puncte, la fel cum au și nou-promovata Metalul Buzău și pretențioasa Campionii FC Argeș, ambele stând ceva mai bine la golaveraj.

Foto: Marius Tudor

Ionuț MARIN 28 Sep. 2024, 17:05 Liga 2
Pe aceeași temă