După calificarea Ceahlăului în premieră în grupele Cupei României, finanțatorul Anton Măzărianu declara că speră să aducă la Piatra Neamț două echipe de primă ligă, iar printre acestea să se numere FCSB, CFR Cluj sau Dinamo. Iar dorințele acestuia s-au îndeplinit.
Nemțenii au fost repartizați de mâna lui Lucian Sănmărtean în Grupa A a Cupei României, cu CFR Cluj, FC Botoșani și CS Afumați, partidele cu formațiile de primă ligă urmând să le dispute în fața propriilor suporteri.
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a făcut parte din urna a doua valorică la tragerea la sorți a grupelor Cupei României și a fost repartizată în Grupa A, alături de CS Afumați, Campionii FC Argeș, FC Botoșani, Rapid și CFR Cluj.
Potrivit schemei FRF, echipa nemțeană va disputa primul meci în deplasare, cu colega de serie CS Afumați, nou-promovată în Liga 2, iar următoarele două partide au loc pe teren propriu, cu două formații din SuperLigă, CFR Cluj și FC Botoșani.
Derby-ul Grupei A, dintre Rapid și CFR Cluj, se va disputa în etapa a 3-a, în Giulești. Vor fi și două confruntări între echipe din Liga 2 în această Grupă A: CS Afumați – Ceahlăul (etapa 1) și CS Afumați – Campionii FC Argeș (etapa 3).
Deși echipa sa va întâlni două echipe de primă ligă, președintele nemțenilor, Marcel Pușcaș, este de părere că Grupa A este accesibilă. Acesta ia în considerare faptul că adversarele Ceahlăului nu au avut rezultate bune în ultimele sezoane ale Cupei României și speră ca echipa sa să furnizeze surprize în grupă.
”Este o grupă accesibilă, nici grea, nici ușoară. Nu aveam cum scăpa de echipe din primul eșalon. Niciun adversar pe care îl vom întâlni nu a avut rezultate notabile în Cupa României în decursul ultimilor ani. Aceste meciuri sunt frumoase tocmai pentru că oferă surprize. Am dori și noi să furnizăm surprize și să demonstrăm că vrem și putem să oferim bucurie suporterilor. Meciurile Cupei sunt meciurile dorinței, ambiției și concentrării maxime. Sper să ne ridicăm la nivelul adversarelor și să dovedim că putem renaște și spera la un nivel superior. Sper totodată să atragem cât mai mulți suporteri în tribună pentru că doar împreună suntem Ceahlăul”, a declarat Marcel Pușcaș, citat de pagina de Facebook a clubului nemțean.
La rândul său, finanțatorul Anton Măzărianu a declarat pentru Liga2.ro că va fi greu pentru Ceahlăul să meargă mai departe din această grupă, dar nu imposibil. Important, spune Măzărianu, este ca suporterii să vină în număr cât mai mare la meciurile cu CFR Cluj și FC Botoșani, pentru a vedea două echipe de prima ligă.
”Am vrut Cluj, am primit CFR Cluj. Avem două meciuri acasă cu echipe de primă ligă și asta mă bucură. Așteptăm meciurile cu interes. Va fi greu să mergem mai departe, pentru că jucăm totuși cu două echipe de primă ligă. Dar nu e imposibil. Dacă facem patru puncte în cele trei meciuri avem șanse. Dar obiectivul nostru este să-i facem fericiți pe suporterii Ceahlăului și să avem cât mai mulți spectatori la meciurile de acasă, pentru a vedea două echipe din primă ligă”, a declarat Măzărianu.
Etapa 1: Campionii FC Argeș – CFR Cluj, FC Botoșani – Rapid, CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț
Etapa 2: Ceahlăul Piatra Neamț – CFR Cluj, CS Afumați – Rapid, Campionii FC Argeș – FC Botoșani
Etapa 3: Rapid – CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț – FC Botoșani, CS Afumați – Campionii FC Argeș
Foto: FC Botoșani