Știința Miroslava are un apetit ofensiv de invidiat în startul noului dezon de Liga 3, ediția 2024-2025.
Gruparea din județul Iași condusă de către Cristian Popovici a marcat 16 goluri în primele patru etape și are cel mai bun atac dintre cele 100 de participante în cele zece serii ale competiție.
Nu are, însă, un parcurs excelent, fiindcă a înregistrat deja o înfrângere în primele patru etape.
În etapa a 4-a din Seria 1, Miroslava și-a demonstrat din nou forța ofensivă, marcând patru goluri în deplasare, pe terenul adversarei Șomuz Fălticeni, o echipă care nu primise decât un gol în primele trei runde. Cu cele patru reușite, Știința a ajuns la 16 goluri marcate în patru etape, având o medie incredibilă de patru goluri marcate pe meci.
Pe locul secund într-o ierarhie a golurilor marcate se situează ACS Mediaș, din Seria 7, cu 14 goluri, iar pe 3 este CSM Sighetu Marmației, din Seria 10, cu 13 reușite.
Golgheterii Științei după patru runde sunt Ronald Granja și Enrichi Finica, cu câte 4 goluri, cel din urmă puncând, însă, de trei ori din penalty.
Antrenorul Cristian Popovici, care a preluat echipa cu 8 zile înainte de startul sezonului, a explicat că încearcă să implementeze un stil de joc mai ofensiv elevilor săi. Acesta sspune că jucătorii Științei caută să înscrie și atunci când au avantaj pe tabelă, fără să se baricadeze în apărare.
”Marcăm multe goluri pentru că în primul rând implementăm jucătorului ideea de a juca fotbal. Avem obiectiv play-off-ul, locurile 1-4, dar nu e o presiune extraordinară. Încercăm să jucăm, nu să stăm să apărăm un scor de 1-0 dacă marcăm, jucăm din primul până în ultimul ca și cum ar fi 0-0. Sunt mulți jucători tineri, cu potențial de creștere, nu trebuie ținuți închistați, trebuie să joace cât mai liber, cât mai degajat. Evident, cu respectarea sarcinilor tactice, a planului de joc, dar ei trebuie să fie dezinvolți, să nu fie sub presiune, că auleu mă ceartă dacă greșesc. Și e spectaculos și pentru suporteri un astfel de joc cu goluri multe. Ăsta e fotbalul până la urmă”, a declarat Cristian Popovici pentru Liga2.ro.
Pe de altă patrte, Popovici a subliniat faptul că echipa sa a primit șase goluri în primele patru etape, mult prea multe pentru o echipă care trage la play-off.
”Să nu deochi pofta de gol a băieților. Am marcat cel puțin patru goluri în trei din cele patru jocuri, iar asta arată o constanță. Deocamdată e bine. Nu știam că avem cel mai bun atac din Liga 3, asta e o chestie intermediară. Sigur, o să fie și jocuri în care nu vom marca sau poate o să pierdem la zero, dar deocamdată e bine. Am marcat în fiecare repriză din cele patru meciuri, e foarte bine. Pe mine mă afectează altceva, faptul că am primit șase goluri. Sunt multe pentru patru etape”, a completat Cristian Popovici.
În etapa următoare, a 5-a, Seria 1 propune un derby pentru șefie între ocupantele primelor două poziții. Știința Miroslava, ocupanta locului 2, va primi pe propriul teren vizita liderului FC Bacău, echipă pregătită de Costel Enache. Băcăuanii au un punct în plus, 10 față de 9, iar golaverajul lor este 6-2.
”Urmează derby-ul pentru locul întâi cu FC Bacău, echipă pe care mulți o văd principala favorită la promovare. Luptăm pentru primul loc și asta nu face decât să ne ambiționeze și mai tare să dăm totul, să iasă un spectacol sâmbătă”, a punctat Cristian Popovici, care crede că în acest sezon vor promova două echipe din Seria 1: ”Dacă în sezonul trecut au promovat două echipe din seria cealaltă, Metalul Buzău și Focșani, anul viitor cred că din seria asta se va promova. În sezonul acesta, Seria 1 e mult mai puternică și cred că vor promova două echipe de aici.”
În Seria 2 joacă și Aerostar Bacău, care în sezonul trecut a fost în Seria 1, dar și o altă echipă din județul Bacău, Viitorul Onești. Prima ocupă locul 4, cu 9 puncte, câte au și KSE Târgu Secuiesc și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, clasatele pe locurile 2 și 3, iar a doua are 6 puncte și este pe locul 5. Liderul este formația gălățeană Unirea Braniștea, cu 10 puncte.
Foto: Știința Miroslava