Se joacă la foc automat în Liga 2, după prima pauză luată de echipe pe perioada acțiunilor naționalelor.
Etapa a 6-a a debutat de joi și se va încheia abia marți, cu ACSM Reșița – FK Miercurea Ciuc (ora 17:00), după ce au mai fost meciuri sâmbătă, duminică și luni, miercuri este stabilită prima restanță din cele trei pe care le are Corvinul, contra CSC Șelimbăr (ora 17:00), contând pentru prima etapă, iar imediat mai apoi, de joi, debutează etapa a 7-a, cea care ține tot până într-o zi de marți.
Etapa a 7-a a sezonului regular de Liga 2, ediția 2024-2025, debutează joi, de la ora 17:00, la Oradea, ca și runda a 5-a, când FC Bihor primește replica Stelei.
Vineri se joacă Chindia – Ceahlăul, de la ora 16:00, iar sâmbătă sunt programate nu mai puțin de șapte partide. Șase încep de la ora 11:00, la Chiajna, Mioveni, Hunedoara, Clinceni, Cisnădie și Reghin, iar de la ora 12:00 se joacă CSM Focșani – FCU Craiova.
Duminică nu este stabilit niciun joc, ci luni, de la ora 16:00, de când se dispută CSM Slatina – ACSM Reșița.
În fine, etapa se încheie marți, după ce se joacă FK Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăvița, care are ora de start 18:30.
Pentru a treia oară în șapte etape, ultimul meci are în componență liderul FK Miercurea Ciuc. S-a mai întâmplat în etapele 4 și 6.
joi, 19 septembrie 2024, ora 17:00
FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti – tv
vineri, 20 septembrie 2024, ora 16:00
Chindia Târgovişte – Ceahlăul Piatra Neamţ – tv
sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 11:00
Concordia Chiajna – Metalul Buzău
CS Mioveni – Campionii FC Argeş
Corvinul Hunedoara – AFC Câmpulung Muscel
Metaloglobus Bucureşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
CSC Şelimbăr – FC Voluntari
Unirea Ungheni – CS Afumaţi
sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 12:00
CSM Focşani – FCU Craiova – tv
luni, 23 septembrie 2024, ora 16:00
CSM Slatina – ACSM Reşiţa – tv
marți, 24 septembrie 2024, ora 18:30
FK Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăviţa – tv