FCU Craiova a fost aproape de un semi-eșec, dar a triumfat în prelungiri cu scorul de 2-1 pe terenul Dumbrăviței, în etapa a 3-a a Ligii 2.
Marius Croitoru a recunoscut că, la pauză, Cosmin Stan a făcut schimbări de sistem ce i-au încurcat jucătorii, dar, până la urmă, Jibril Ibrahim a adus cele trei puncte în contul oltenilor.
Antrenorul principal al FCU a recunoscut că echipa sa nu a jucat bine la reluarea meciului.
”Am trăit meciul intens, după o primă repriză controlată fără niciun drept de apel de către echipa noastră. În repriza a doua am început foarte slab primele zece minute și am permis adversarului să vină peste noi și să marcheze. După care am reluat iar jocul de dominare. Într-adevăr, gol în ultimul minut, până la urmă, fotbalul mai ține și cu cei îndrăzneți. Cu cei care cred”, a declarat Croitoru.
Unul dintre jucătorii introduși la pauză cu aport ofensiv semnificativ a fost Ion Vasluian, dar Croitoru a precizat că nu atât el, cât schimbare de sistem, a determinat schimbarea raportului de forțe în meci. ”Nu. Practic, noi am pregătit meciul pe sistemul pe care au jucat. Au schimbat în a doua repriză sistemul și asta ne-a dezechilibrat puțin, ca să spun așa, față de ceea ce pregătim noi. Drept dovadă, au controlat puțin jocul în primele zece minute din a doua repriză și a venit acel gol. Dar imediat după aceea am trecut iarăși la controlul jocului, chiar dacă nu am avut foarte multe ocazii. E bine că am marcat și că toți cei care vin de pe bancă își aduc aportul la victorie”, a precizat Marius Croitoru
Oltenii au început campionatul mai greu, cu meci pierdut la Reșița (scor 0-2), însă Croitoru e convins că-și vor reveni.
”Sunt victorii care ne dau speranță. În primul rând, le confirmă lor că au valoare, au trecut prin moment grele. Trebuie să fiu alături de ei și le-am spus din prima zi că sunt alături de ei și îi înțeleg. Știu, că am trecut și eu prin momente de fotbalist. Când o echipă are valoare și retrogradează, că așa a fost să fie. Își lipsesc puncte sau puncte când se trage linia finală și ajungi să regreți anumite momente din acel an când poate puteai să faci mai mult. Cel mai important este că au trecut peste acel moment, acea înfrângere de la Reșița, când i-am văzut, pur și simplu, foarte dărâmați. Plus tot ceea ce au trăit în această vacanță, când mulți dintre colegii lor au plecat la echipe din prima ligă, alții s-au transferat în străinătate, iar cei care au rămas, au avut acest blocaj mental. Îi înțeleg, sunt alături de ei, până la urmă, suntem la o echipă mare în România. La una dintre cele mai mari din România și trebuie să fim mândri că facem parte din acest colectiv”, a detaliat Marius Croitoru.
Din lot nu mai sunt probabile plecări. ”Nu, nu cred. Există posibilitatea să mai vină. Dar de pierdut, nu. Vorbim de pierderea jucătorilor abia în iarnă. Dar, raportat la obiectivul trasat, sunt convins că nu vor mai pleca jucători. În primul rând, trebuie să ne atingem obiectivul, apoi, sigur că domnul Mititelu va lua în calcul toate oferte”, a mai adăugat Croitoru.
FCU Craiova, în victoria cu CSC Dumbrăvița: C. Sandu – R. Negru, Lekiatas, Lumbu, Padula – Andr. Dragu (Ghindovean 67′), Dr. Albu (cpt.)(Vl. Achim 80′), Vl. Pop – Sidibe, Cl. Bălan (Ibrahim 80′), Tr. Ciubotaru (M. Ilie 59′). Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Tud. Oltean, Abbey, Blidar, Kvakic
Captură foto și video: FCU Craiova