Claudiu Niculescu continuă în Liga 2: se întoarce la un club unde a mai antrenat! Unul dintre colaboratorii pe care îi va avea în staff tocmai și-a reziliat și el contractul cu CSC Șelimbăr

Marius ANGHEL 31 May. 2024, 18:56 Liga 2
Claudiu Niculescu continuă în Liga 2: se întoarce la un club unde a mai antrenat! Unul dintre colaboratorii pe care îi va avea în staff tocmai și-a reziliat și el contractul cu CSC Șelimbăr

Claudiu Niculescu (47 de ani) este foarte aproape să semneze contractul cu echipa pe care o va antrena începând cu noul sezon.

Fostul atacant va continua tot în Liga 2, după ce de curând s-a despărțit după un an și jumătate de CSC Șelimbăr. Din informațiile Liga2.ro, Niculescu va semna sâmbătă, 1 iunie, cu retrogradata FC Voluntari, la care revine pe banca tehnică și alături de care are cele mai importante realizări din cariera de antrenor.

La clubul ilfovean care, iată, nu va continua cu Florin Pârvu, așa cum se zvonea după retrogradarea din prima ligă, ajunge și preparatorul fizic Andrei Antoce, fost colaborator al lui Niculescu la Șelimbăr, de care tocmai s-a despărțit.

Claudiu Niculescu semnează sâmbătă contractul cu FC Voluntari, unde îi ia locul lui Florin Pârvu

Claudiu Niculescu și-a dat demisia de la CSC Șelimbăr în dimineața meciului cu CS Mioveni, ultimul acasă în play-off pentru echipa sibiană și penultimul în sezonul 2023-2024. A rămas pe banca și în aceste două partide. Antrenorul motiva ruptura de clubul cu care mai avea un an de contract astfel: ”Am ajuns la concluzia că e o decizie mai bună pentru mine și pentru cariera mea. Îmi doresc altceva”.

Niculescu spunea că este deschis unei noi colaborări, dar și că nu se grăbește în a lua o decizie. Sâmbătă se împlinesc trei săptămâni de la ultimul meci în care a stat pe banca echipei din Șelimbăr, iar informațiile Liga2.ro sunt că antrenorul se va întâlni cu oficialii de la FC Voluntari pentru a semna contractul și a se întoarce la clubul la care a mai fost principal în Liga 1 în perioada aprilie 2017 – aprilie 2018.

Ieri noapte, DigiSport scria că între Claudiu Niculescu și FC Voluntari sunt negocieri avansate. Televiziunea care are un reporter ce deține și funcția de… ofițer de presă la FC Voluntari a scris că antrenorul născut la Slatina a avut o întâlnire cu Bogdan Bălănescu, președintele clubului, și că mai sunt detalii de pus la punct. ”Șansele ca părțile să bată palma și să fie semnat contractul până la finalul acestei săptămâni sunt mari. Claudiu Niculescu are și susținerea primarului din Voluntari, Florentin Pandele, implicat activ la club, în special datorită performanțelor antrenorului din primul mandat la gruparea ilfoveană”, sună o pare din ceea ce scrie sursa citată.

Niculescu a mai antrenat FC Voluntari, cu care a reușit cele mai importante realizări din cariera sa pe banca tehnică

Ca antrenor, Claudiu Niculescu a condus până acum echipele Universitatea Cluj, FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al-Tai (Arabia Saudită), Concordia Chiajna, Politehnica Iași și CSC Șelimbăr.

Pe aceasta din urmă a antrenat-o în perioada noiembrie 2022 – mai 2024, iar în sezonul actual a fost lider cu ea în majoritatea timpului din sezonul regular al Ligii 2. Play-off-ul l-a terminat pe locul 3, poziție care duce în barajul de promovare, numai că CSC Șelimbăr este club de drept public, astfel că nu poate promova în prima ligă.

Așa cum am scris mai sus, Niculescu a antrenat-o pe FC Voluntari între aprilie 2017 și aprilie 2018, în prima ligă. Alături de echipa ilfoveană a realizat cele mai importante performanțe ca antrenor. A câștigat Cupa României și Supercupa în 2017, singurele trofee atât pentru el, ca ”principal”, cât și pentru clubul înființat în 2010.

În iarnă, înainte de aducerea lui Florin Pârvu, numele lui Claudiu Niculescu s-a numărat printre antrenorii doriți de FC Voluntari.

Vasile Maftei, Claudiu Niculescu și Costin Lazar, la o conferință a FC Voluntari, înainte de Supercupa României disputat și câștigată împotriva campioanei de atunci Viitorul Constanța.

Andrei Antoce tocmai și-a reziliat contractul cu CSC Șelimbăr și îl urmează pe Claudiu Niculescu la FC Voluntari!

Un eveniment care s-a petrecut astăzi, 31 mai, și care întărește informația noastră conform căreia Claudiu Niculescu va accepta în curând să preia FC Voluntari pentru noul sezon de Liga 2 a avut loc la Șelimbăr. Preparatorul fizic Andrei Antoce și-a reziliat contractul cu șelimbărenii, lucru confirmat de club, și îl va urma pe fostul dinamovist la trupa ilfoveană.

Din informațiile Liga2.ro, Antoce, colaborator al lui Niculescu la CSC Șelimbăr, va face parte din noul staff tehnic al FC Voluntari.

”La solicitarea lui Andrei Antoce, acesta și CSC 1599 Șelimbăr au reziliat contractul de comun acord!
Clubul nostru îi mulțumește preparatorului fizic pentru perioada petrecută la echipa noastră și toată munca sa depusă în pregătirea călăreților roșii!
Mult succes pe mai departe, Andrei!”, a transmis vineri, 31 mai, CSC Șelimbăr.

La FC Voluntari, Claudiu Niculescu și cei din stafful tehnic au ca obiectiv promovarea imediată a echipei înapoi în prima ligă. O vor avea ca adversară pentru play-off inclusiv pe CSC Șelimbăr, care ar putea să-și schimbe forma juridică în această vară și să obțină dreptul la promovare.

Foto: Valentin Macrea, Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSC Șelimbăr

Marius ANGHEL 31 May. 2024, 18:56 Liga 2
Pe aceeași temă