Viorel Lică vrea o calificare în finala Cupei României cu Corvinul după doar 90 de minute de joc cu FC Voluntari, echipa orașului natal: ”O să urlu de fericire. Suntem pregătiți”

Marius ANGHEL 17 Apr. 2024, 11:42 Cupa României
Viorel Lică vrea o calificare în finala Cupei României cu Corvinul după doar 90 de minute de joc cu FC Voluntari, echipa orașului natal: ”O să urlu de fericire. Suntem pregătiți”

Viorel Lică (28 de ani) a reprezentat vestiarul Corvinului la conferința de presă organizată de club înaintea semifinalei Cupei României cu FC Voluntari, programată pentru astăzi, miercuri, 17 aprilie 2024, de la ora 19:00, pe stadionul ”Michael Klein” din Hunedoara.

Fundașul central achiziționat la începutul sezonului nu numai că este unul dintre jucătorii de bază din lotul lui Florin Maxim, dar este și originar din orașul echipei pe care urmează să o întâlnească.

Lică, cel care a deschis calea victoriei în sfertul de finală cu CFR Cluj (scor 4-0) prin golul marcat în minutul 43 al respectivului joc, spune că vrea împotriva Voluntariului un meci de 90 de minute, iar la final să urle de bucuria calificării în finală.

Viorel Lică își întâlnește echipa orașului natal, căruia nu are nimic să-i demonstreze

Viorel Lică are în cariera sa două promovări în prima ligă, una cu Petrolul, în 2022, iar alta cu Poli Iași, în vara anului 2023. Niciuna dintre aceste formații nu i-a dat șansa să joace în primul eșalon. În vară, după despărțirea de moldoveni, a acceptat oferta nou-promovatei în Liga 2 Corvinul Hunedoara, alături de care a avut și are un sezon spectaculos. În campionat a fost aproape tot timpul pe podium, iar calificarea în play-off a fost obținută fără emoții, iar în Cupa României s-a ajuns cel puțin până în semifinală.

Fundașul care și-a făcut junioratul la Dinamo și a jucat la seniori pentru Dinamo 2, ACS Berceni, SC Oțelul Galați, Sportul Snagov, SSC Farul Constanța, Petrolul Ploiești, Poli Iași și Corvinul Hunedoara spune că nu are nimic special de demonstrat în fața echipei din orașul în care a crescut, Voluntari.

”Sunt din acea parte a țării, îmi întâlnesc echipa orașului unde am crescut, dar nu am nimic de demonstrat prin prisma acestui joc. Ba, din contră, am să-mi demonstrez doar mie. Știm ce ne așteaptă. Vom avea un meci greu, indiferent cu ce lot vor veni aici, ne știm calitățile, ne cunoaștem foarte bine, fiecare pe postul lui, și sunt convins că la ora jocului va fi un meci foarte-foarte frumos. Sunt convins că suporterii vor veni la stadion în număr cât mai mare. Avem nevoie de ei, să fie alături de noi și sper ca la finalul celor 90 de minute să fim noi cei care ne bucurăm și să ne calificăm mai departe”, a spus Lică despre întâlnirea cu FC Voluntari.

Dacă ar elimina FC Voluntari, Lică s-ar duce acasă, la Voluntari, ”cu capul sus și cu pieptul în față”

Experimentatul fundaș a fost întrebat, în spirit de glumă, dacă se mai duce acasă dacă bate Voluntariul în această semifinală.

”Da, o să mă duc acasă și o să mă duc cu capul sus, cu pieptul în față. Nu am nimic de demonstrat special la acest meci. Faptul că întâlnim pe FC Voluntari în semifinală este un meci ca toate celelalte și suntem pregătiți de absolut orice. Suntem motivați, suntem montați și sunt convins că vom arăta foarte bine la joc”, a răspuns Lică.

Are două promovări în prima ligă, dar crede că este la ”unul dintre cele mai bune sezoane din cariera noastră”

Totodată, Viorel Lică a fost pus să spună cum trăiește lotul această emulație în jurul echipei, dacă resimte o anumită presiune, având în vedere performanța obținută în acest sezon, o a treia calificare în semifinala Cupei României în istoria clubului Corvinul.

În discursul său, fundașul a precizat pentru a doua oară că își dorește ca meciul cu FC Voluntari să se încheie după 90 de minute, adică să nu se ajungă la reprize de prelungiri. Bineînțeles, Lică vrea o victorie împotriva ilfovenilor din prima ligă și este convins că el, colegii săi și stafful vor face tot ce ține de ei pentru a se califica în finală.

”Noi mai stăm în vestiar și vorbim și cred că băieții sunt în același asentiment cu mine. Cred că este unul dintre cele mai bune sezoane din cariera noastră. S-a creat aici un grup foarte unit. Am știut, când am venit, că este un grup deja unit și cu anumite, să zic, plombe, am întărit echipa și prin muncă și prin seriozitate, de la cel mai mic, la cel mai mare, împreună cu stafful, am reușit să ducem echipa în play-off, am reușit să ne calificăm până în semifinala Cupei României. Pe de altă parte, cu toții suntem conștienți că ne va aștepta un meci foarte greu, dar suntem foarte pregătiți, din toate punctele de vedere, să ieșim cu capul sus la finalul celor 90 de minute. Sincer, nu aș vrea să mă duc până în 120. Eu aș vrea ca în minutul 90 să se termine și să urlu de fericire. Ne dorim asta. După meciul cu CFR, noi vorbeam în vestiar și ne întrebam cu cine să picăm. Chiar vorbeam cu antrenorul de portari și i-am spus înainte cu o zi că 100 la sută o să fie cu Voluntari. Așa am simțit și văd că s-a adeverit. Acum nu ne rămâne decât să dăm fiecare tot ce putem pe postul lui și sunt convins că asta vom face. Am încredere în băieți, am încredere în staff, suntem pregătiți și va fi un meci foarte frumos”, a declarat Viorel Lică.

Lică are 19 meciuri din 23 jucate în acest sezon de Liga 2, toate începute ca titular și în trei a fost înlocuit. A înscris și un gol, în 1-3 cu Unirea Slobozia. În Cupa României are 5 prezențe în 6 meciuri, în toate a început ca titular și de două ori a fost înlocuit și a înscris un gol, în 4-0 cu CFR Cluj.

Afișul Corvinului pentru meciul din semifinala Cupei României cu FC Voluntari. Antrenorul Florin Maxim și jucătorii Viorel Lică, Flavius Iacob, Antoniu Manolache și Antonio Bradu sunt cei care apar pe afiș.

Declarații lui Dan Colesniuc, Florin Maxim și Viorel Lică înainte de Corvinul Hunedoara – FC Voluntari:

Foto și video: Corvinul Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/special/arbitri/brigada-de-arbitri-care-conduce-corvinul-fc-voluntari-19312570

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/florin-maxim-inainte-de-semifinala-cupei-corvinul-fc-voluntari-19308164

Marius ANGHEL 17 Apr. 2024, 11:42 Cupa României
Pe aceeași temă