Eșecul cu Metaloglobus București, suferit sâmbătă, la Clinceni, în etapa a 17-a a Ligii 2 a pus punct speranței mici pe care clubul Concordia Chiajna o mai avea pentru a prinde în acest sezon play-off-ul care îi asigura cel puțin locul în barajul de promovare, ținând cont de faptul că în acest turneu vor participa minimum două echipe de drept public, deci aflate în imposibilitate de a urca în SuperLigă.
Concordia își ratează din nou obiectivul și va petrece un al șaselea sezon consecutiv în liga secundă, după retrogradare din prima ligă avută în vara anului 2019.
Președintele Cristian Tănase era ”distrus” după jocul de la Clinceni. ”Nu îmi vine decât să plâng ca un copil”, a spus conducătorul Concordiei, unul dintre cluburile din Liga 2 care dispun de toate condițiile pentru a face performanță și care sezon de sezon este considerat favorit la promovarea directă.
După eșecul de pe teren propriu cu Ceahlăul, scor 1-2, în primul meci oficial din 2024, contra unei contracandidate la play-off, Concordia spera încă la accederea în grupa de promovare cu trei victorii în ultimele trei etape din sezonul regular, însă a pierdut în chiar prima ”finală” pentru ea, rămânând acum fără nicio șansă la a prinde măcar locul 6. Cum în play-off are șanse mici să urce o a treia echipă fără drept de promovare, fapt care ar fi determinat apariția unui baraj între primele clasate din grupele de play-out, speranțe la promovare pentru Concordia, care va evolua în play-out, dispar.
Meciul cu Metaloglobus a fost pierdut, la Clinceni, cu scorul de 0-2, cu două goluri încasate în partea a doua a primei reprize, contrar cursului jocului. Pentru bucureșteni au înscris Christ Kouadio (30) și Dragoș Huiban (45), iar cele două echipe au ajuns la egalitate de puncte, 22.
Dacă Metaloglobus este o obișnuită a play-out-ului în ultimele sezoane și a luptei pentru menținerea în Liga 2, situația în care a ajuns Concordia este de neînțeles, ținând cont de condițiile, bugetul, stafful tehnic și lotul de jucători de care dispune.
”Nu pot să simt decât dezamăgire, frustrare, furie. Nu înțeleg absolut nimic. Iar ca să fiu foarte sincer, în momentul actual m-aș închide într-o încăpere și, chiar dacă am o vârstă, am niște ani, sentimentul pe care îl încerc acum este unul de tristețe totală. Sincer să vă spun, nu îmi vine decât să plâng ca un copil, pentru un al cincilea sezon în Liga a 2-a. A fost cel mai greu sezon, din punctul meu de vedere, din cele 11 petrecute la Chiajna, un sezon pe care nu am cum să-l înțeleg din niciun punct de vedere.
Efectiv sunt dărâmat, pentru că în momentul în care asiguri, că așa e normal, să asiguri, tot staffului tehnic și lotului de jucători, și ai niște așteptări, iar ca răspuns nu primești decât aproape etapă după etapă rușine după rușine, dezamăgire după dezamăgire, efectiv nu ai cum să înțelegi ceea ce se întâmplă în timpul săptămânii, să zic la antrenamente, și apoi, la examenul oficial, cel de la sfârțitul săptămânii, când Concordia Chiajna, echipa asta a noastră, în fiecare joc a prestat aceeași partitură, foarte slabă, de aici și locul din clasament, numărul de puncte acumulate, faptul că noi, cu cinci nou-promovate, am obținut doar două puncte, nu am legat două victorii consecutive până acum, cu meciurile de Cupa României incluse. Deci este un campionat dezastruos din toate punctele de vedere, în ciuda tuturor eforturilor făcute, în ciuda încrederii acordate lotului de jucători, staffului tehnic. Astă iarnă s-au mai petrecut niște schimbări în cadrul lotului, prestația a fost la fel de slabă”, a spus președintele Consiliului Director al clubului Concordia Chiajna, Cristian Tănase (foto, cu ochelari de soare), la Sport Arena, emisiune a postului Metropola TV.
Concordia Chiajna încheie etapa a 17-a a Ligii 2 pe locul 12, cu 22 de puncte, la fel ca Steaua (locul 11), care încă nu a jucat, și Metaloglobus (locul 13).
Ilfovenii au 5 victorii, 7 egaluri și 5 eșecuri și un golaversaj 22-16.
Echipa preluată în vară de Erik Lincar, care și-a format un lot aproape nou, a avut o serie de două victorii, contrar a ceea ce a spus Cristian Tănase. A învins cu 1-0 CS Afumați (Liga 3), în Cupa României, iar apoi a trecut cu 6-0 de Progresul Spartac, în Liga 2.
Concordia a avut și o serie de opt meciuri fără eșec sub conducerea lui Licar, toate în Liga 2, în care a înregistrat trei victorii și cinci egaluri, în etapele 8-15, adică ultimele jucate în 2023. Debutul în 2024 cu două eșecuri a dărâmat tot.
În ultimele două etape din sezonul regular vor urma jocuri contra unor contracandidate în lupta pentru menținerea în Liga 2. Va evolua acasă cu CSC Dumbrăvița (locul 16, 19 puncte), și apoi în deplasare la Unirea Dej (locul 18, 13 puncte). Apoi urmează cele șase partide din play-out.
”Efectiv, acum trebuie să ne gândim doar la ultimele două jocuri care au mai rămas din sezonul regular, acasă cu Dumbrăvița și la Unirea Dej, în deplasare, să luăm maximum de puncte, pentru că, Doamne ferește!, intrăm în altă zonă”, a mai spus Tănase.
Concordia Chiajna este în acest moment pe locul 12 în Liga 2, după 17 etape, având un antrenor ca Erik Lincar sau jucători precum Gabriel Torje, Paul Pîrvulescu, Cătălin Hlistei, Adrian Bălan, Laurențiu Corbu, Romario Moise, Denis Ispas, Dorin Codrea sau Adrian Scarlatache.
Precedentele sezoane în care a fost în Liga 2, după retrogradarea din prima ligă, le-a încheiat astfel:
Foto: Gheorghe Flușter / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cronica-meciului-csc-selimbar-cs-mioveni-1-0-19301562
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-nu-si-asuma-acuzele-la-adresa-lui-matias-acuna-da-vina-pe-site-ul-liga2-ro-19301577
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-lacatus-crede-ca-steaua-trebuie-sa-schimbe-strategia-19301463
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-17-liga-2-19301288