Corvinul Hunedoara este pe locul 2 în Liga 2 la final de an, după victoria din etapa a 15-a, la un punct de liderul CSC Șelimbăr. În partida de joi seară, nou-promovata a trecut, în deplasare, în Ghencea, de Steaua, scor 1-0.
Hunedorenii au făcut diferența în partea secundă, după ce la pauză a fost rezultat de egalitate.
Corvinul Hunedoara părea și pe hârtie, la începutul primei runde din acest sezon, că este promovata din Liga 3 cu cele mai mari șanse să aibă prestații bune în Liga 2. Cu toate acestea, nu numai că are doar două înfrângeri până acum, nouă victorii și patru egaluri, dar și jocul a fost unul foarte bun pentru trupa lui Florin Maxim.
Acum, iată că termină anul, 2023, pe podium. E pe locul 2, la un punct de liderul CSC Șelimbăr și cu trei puncte peste Unirea Slobozia, ocupanta locului 3, dar care momentan nu a evoluat în runda a 15-a.
Joi seară, Corvinul Hunedoara a învins Steaua, grație unui gol marcat în partea secundă, iar antrenorul echipei, Florin Maxim, a lăudat evoluția jucătorilor, dar e convins că trebuie să continue în aceeași notă chiar dacă echipa nu are drept de promovare.
Corvinul Hunedoara nu a ratat ocazia să-și prelungească seria pozitivă în Liga 2, având cinci victorii și două egaluri acum. Anterior jocului cu Steaua, din deplasare, hunedorenii au mai învins Chindia Târgoviște (2-1), Metaloglobus (2-1), Unirea Dej (4-0), CSM Alexandria (2-0) și au remizat, CS Tunari (1-1) și CSC Șelimbăr (0-0).
În duelul cu Steaua, Corvinul Hunedoara a marcat în debutul părții secunde, prin Marius Lupu (minutul 48).
”Prima repriză a aparținut Stelei, ne-am temut de stadion, de nocturnă. Am stat și jos cu linia de fund, plus mijlocașul la închidere, dar în a doua repriză jucătorii au înțeles ce am pregătit la antrenamente, am stat mai sus cu fundașii laterali, i-am întâmpinat mai bine, după gol am mai avut situații bune.
Per total, două reprize diametral opuse, dar a doua repriză cred că ne-a aparținut. Au avut și ei situații, au avut și bară, dar a fost un meci bun. Fiecare meci e o sărbătoare, mai ales cel de azi. A fost un meci în nocturnă, am învins!
Se știe că galeriile sunt înfrățite, a fost un motiv de sărbătoare atât pentru noi, cât și pentru ei.
(N.r. – Steaua și Corvinul Hunedoara nu au drept de promovare) Probabil Legea Sportului se va schimba din anii următori. Noi vrem să creștem, să jucăm fotbal, poate uneori ne iese, poate uneori nu ne iese, dar încercăm!”, a spus Florin Maxim, conform Digi Sport.
În runda a 16-a, prima după pauza de iarnă, Corvinul Hunedoara are meci pe teren propriu, contra CSM Slatina. Corvinul e pe locul 2 acum, cu 31 puncte, cu nouă puncte peste locul 7, CSM Ceahlăul, dar care a nu evoluat momentan în ultima rundă din 2023.
Steaua e pe locul 6, cu 22 puncte, în urma a șapte egaluri, cinci victorii și trei eșecuri. În runda a 14-a trecuse de Progresul Spartac, în deplasare, scor 6-1.
Florin Maxim este decis să termine sezonul la Corvinul Hunedoara. Se simte bine la echipă și vrea să continue. A fost pe lista lărgită a clubului Dinamo, pentru a-l înlocui pe Ovidiu Burcă, însă a respins din start oferta bucureștenilor.
”Simt că pot să mă dezvolt aici, am susținere. Mă simt bine la Hunedoara și simt că pot face lucruri frumoase. Nu e vorba de a refuza Dinamo, mă simt onorat chiar să fiu pe listă, poate nu aș fi fost cel ales, dar mă bucur că am fost pe acea listă.
Simt că mai am treabă de făcut la Hunedoara. Cât timp îmi fac treaba, cred că ofertele vor mai veni”, a mai spus Maxim.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-incheie-un-an-dezastruos-cu-un-meci-cu-csc-dumbravita-19294734
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-a-pierdut-partida-cu-corvinul-hunedoara-din-etapa-15-din-liga-2-scor-0-1-19294822
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-terminat-anul-2023-cu-o-remiza-cu-csc-selimbar-19294755
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-nu-pleaca-de-la-unirea-slobozia-19294757
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-corvinul-al-doilea-meci-din-etapa-a-15-a-a-ligii-2-19294670