Naționala U18 a României a pierdut primul amical dintre cele programate în această perioadă de pregătire pe care o efectuează la București.
Tricolorii au condus Italia U18, însă au fost egalați în prelungirile primei reprize, iar în partea a doua au încasat alte două goluri, astfel că au pierdut cu scorul de 1-3 meciul desfășurat pe stadionul Concordia din Chiajna.
La această selecționată condusă de Ion Marin, clubul cu cei mai mulți jucători convocați este Steaua, cu cinci tineri.
Primul test dintre cele două pe care naționala U18 a României le desfășoară contra Italiei U18, în stagiul de pregătire de la București, din perioada 12-19 noiembrie, s-a încheiat cu victoria oaspeților cu scorul de 1-3. Partida a avut loc joi, 16 noiembrie, de la ora 11:00, la Chiajna.
România a deschis scorul din penalty în minutul 24 prin Ioan Vermeșan, italienii reușind egalarea prin Filippo Scotti (45+2) în ultimul minut al primei reprize, în urma unui corner. În cea de-a doua repriză, oaspeții au trecut în avantaj în minutul 62, după o reușită semnată din penalty de Filippo Pagnucco, tot din penalty punctând și Leonardo Mendicino în minutul 84, a informat FRF despre joc.
În lot sunt cinci jucători convocați de la Steaua, unul de la FK Miercurea Ciuc, ambele cu echipa de seniori în Liga 2, dar sunt și trei tineri de la echipe din Liga 3, de la LPS HD Clinceni, ACSO Filiași și Universitatea Craiova 2.
Matei Marin (Steaua) a fost integralist, iar Hussein Shehait (Steaua) a început ca titular și a fost înlocuit în minutele de final cu Alexandru Ureche (FK Miercurea Ciuc). Robert Lăpădătescu (Universitatea Craiova 2) a fost și el titular și a fost schimbat pe parcursul reprizei secunde. Ceilalți trei jucători de la Steaua, David Matei, Răzvan Florea și Mario Brumă, au primit minute puține de joc pe final.
Portarii luați din Liga 3 Codruț Sandu (LPS HD Clinceni) și Yanis Găgeatu (ACSO Filiași) nu au fost utilizați.
România, în eșecul cu Italia, scor 1-3: R. Munteanu – Fălcușan, M. Marin, Shehait (Ureche 89′) – Chinteș (Rz. Florea 89′), Lăpădătescu (Cercel 73′), Szimionaș (Cepoi 89′), Călugăr (Brumă 73′) – Păcurar (Dav. Matei 73′), Vermeșan (Vescan-Kodor 73′), Tarbă (Băsceanu 73′). Rezerve neutilizate: C. Sandu, Găgeatu – Ciupei, Maeschi.
Amicalul revanșă cu Italia U18 are loc duminică, 19 noiembrie, de la ora 11:00, tot pe stadionul Concordia din Chiajna.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-a-fost-invinsa-cu-6-0-de-anglia-u19-19293216
https://liga2.prosport.ro/seria-1/si-campionii-fc-arges-a-decis-blocarea-salariilor-din-cauza-rezultatelor-proaste-19293219
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-considera-fcsb-drept-steaua-steaua-si-as47-au-reactionat-19293211
https://liga2.prosport.ro/seria-1/presedintele-fk-miercurea-ciuc-a-facut-scandal-dupa-meciul-cu-steaua-19293196
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-s-a-despartit-de-vasile-miriuta-19293189