Argentinianul Mancuso a ajuns la bisturiu! Mijlocașul devenit titular la Steaua s-a simțit rău în ziua meciului cu Rapid și nu va mai juca în acest an. Oprița: ”L-am pierdut și pe el”

Marius ANGHEL 02 Nov. 2023, 19:16 Liga 2

Steaua nu se va mai baza cel puțin în meciurile din 2023 pe unul dintre jucătorii de bază din ultimul timp.

Argentinianul Gianluca Mancuso (25 de ani) nu s-a simțit bine această săptămână, a acuzat dureri de burtă, stări de rău, a ajuns la spital, a fost diagnosticat cu apendicită și a fost operat.

Recuperarea acestuia durează, iar Daniel Oprița spunea despre mijlocaș, la finalul meciului cu Rapid, că nu-l va mai putea folosi în sezonul regular.

Gianluca Mancuso, operat de apendicită

Utilizat în toate cele 11 meciuri din acest sezon de Liga 2, în șapte dintre ele ca titular, Gianluca Mancuso a surprins prin absența sa din lotul Stelei la meciul din Cupa României cu Rapid, disputat miercuri seară în Ghencea și terminat la egalitate, scor 0-0.

Argentinianul achiziționat în vară după ce ultima dată jucase la Badajoz, în liga a treia din Spania, nu a fost prezent nici în tribunele stadionului Steaua, pentru a urmări jocul și spectacolul făcut în peluză de galeria ”militarilor”.

După meci, Oprița a vorbit despre situația lui Mancuso, operat în ziua meciului de apendicită.

”Avem probleme și cu Mancuso, un jucător în formă, un jucător agresiv, important pentru noi. S-a operat astăzi de apendicită. L-am pierdut și pe el pentru tot sezonul regular, deși lotul e subțire. Trebuie să fim puternici și să mergem să câștigăm la Dumbrăvița”, a spus Oprița la conferința de presă de după jocul cu Rapid.

Mancuso, unul dintre cei trei steliști utilizați în toate cele 11 meciuri din Liga 2

În ultimele trei jocuri ale Stelei, Mancuso a fost titular la mijlocul terenului și era apreciat de antrenorul său. A fost legitimat printre ultimii dintre cei mulți aduși în vară, însă argentinianul și-a câștigat în cele din urmă locul în primul ”11”.

Doar trei jucători din lotul echipei din Ghencea au fost utilizați în toate cele 11 meciuri din acest sezon de Liga 2, iar Mancuso era unul dintre ei, alături de Rober Sierra, colegul său de la mijlocul terenului, și de atacantul golgheter Bogdan Chipirliu.

La minute jucate în total, Mancuso nu se mai află însă în top, cu 693 de minute petrecute pe teren, ci este al optulea la acest capitol. Lider este Rober Sierra, cu 973 de minute, iar al doilea este Chipirliu, cu 956 de minute.

  • În 2023, Steaua mai are meciuri de disputat cu CSC Dumbrăvița (deplasare), FK Miercurea Ciuc (acasă), Progresul Spartac (deplasare), Corvinul (acasă) și CSM Alexandria (deplasare, în Cupa României).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/daniel-virtej-a-comentat-tensiunile-de-la-steaua-rapid-19291257

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dumbravita-primeste-vizita-stelei-in-etapa-a-12-a-a-ligii-2-19291320

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/mesajele-transmise-de-galerii-in-steaua-rapid-19291158

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/concluziile-despre-joc-ale-lui-oprita-dupa-steaua-rapid-0-0-19291155

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/miercuri-se-joaca-5-meciuri-din-etapa-2-a-grupelor-cupei-romaniei-19290939

Marius ANGHEL 02 Nov. 2023, 19:16 Liga 2
Pe aceeași temă